agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 3158 .



Unde ești Adrian Firică?! Raspuns la eseul lui Ghejan: „Din ciclul «mecanisme vinovate» ”
eseu [ ]
Colecţia: Poveste Postmodernistă

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Sextus Empiricus ]

2013-11-10  |     | 



Textul ăsta, ca și altele ale lui Ghejan, naște reacții, chiar dacă ele nu se materializează în scris ci doar în „rating”. În paranteză – ador textele care, deși accesate intens, nu sunt urmate de com-uri. Este o plăcere, recunosc, cam perversă. Precum și o poezie (bună) pe care autorul, după ce a scris-o, o recitește de nu știu câte ori și se întreabă, ce drac’ sau Dumnezeule am vrut să spun?! Și rămâne ca-n tren. Poate, de aici și plăcerea vinovată (estetică) a cititorului care, simțind că receptează „ceva”, nu știe ce, dar în umbră intuiește acel „ceva” care, uneori, chiar îi place, alte ori, îl enervează. Dar, să revenim la „cestiune”. Hai să fim serioși, cu un eseu lucrurile stau altfel. La el, dacă chiar nu poți decodifica ce a vrut, dacă nu să spună, măcar să sugereze, e de rău. Cum pare a se întâmpla, de fapt, în cazul de față. Înseamnă o învârtire în gol, de gen „do while”, în care condiția de ieșire din ciclu nu este îndeplinită neam. Am zis „pare a se întâmpla” pentru că textul de față tocmai asta sugerează: o învârtire ironică în gol. Ca orice subiect măreț, cum ar fi, de exemplu, „iubirea” despre care Băieșu zicea că e „un lucru foarte mare”, ca și altele de acest fel, recte, acum, „succesul”. Și, dacă-l legi de personalitate, este și mai și. Și, dacă te referi și la „cheie”, atunci lucrurile se încurcă de tot. Este la fel ca atunci când, lângă o ușă ferecată chiar găsești o cheie ruginită, undeva, în iarbă, și vezi că nu se potrivește broaștei de la ușă. Te apuci să-ndepărtezi rugina, s-o pilești, tot nu merge. Între timp, tot învârtind-o și sucind-o, s-a făcut noapte și o scapi din mână. Undeva, mai departe, e un stâlp cu un bec care luminează. Cum acolo, unde ai pierdut-o, e întuneric, umbli de-a bușilea pe lângă stâlp căutând-o. Apare cineva. Care, văzând cum te chinui, te întreabă ce cauți. Începi să-i povestești: cum ai găsit o cheie, cum nu se potrivea la ușă, cum ai curățat-o, pilit-o, sucit-o…și pierdut-o. Unde? vine întrebarea. Acolo, lângă ușă. Și de ce o cauți aici? Ei, păi acolo e întuneric și aici e lumină! Dar să nu uităm de personalitate. Ea îmi aduce aminte de Derrida și de „deconstrucție”. Așa cum ziceam și cum se ia după mine Ghejan, ea, personalitatea este fie părerea ta despre tine, pe care ți-o exprimi într-o limbă oarecare chiar și maternă, fie cum o percep și exprimă alții tot despre tine. Dar personalitatea asta, de la timpul t1, nu mai este aceiași, la timpul t2, nici pentru tine, nici pentru alții; ea evoluează sau involuează, cum vrei s-o iei. Că-ți vine ca și cum te-ai afla în spatele tău și-ți dai șuturi în fund și vezi că, de la un timp, fundul ți se modifică din ce în ce mai rapid când începi să îmbătrânești. Un om avea o oaie. Oaia fuge de-acasă și el pleacă s-o caute. Trece un deal, o vale, încă unul și una și găsește oaia care fătase un miel. Ia oaia și mielul și pornește înapoi. După un deal și o vale dă peste unu’ care cosea fânul și începe să-i povestească cum a avut o oaie, cum ea a fugit de acasă, cum a pornit s-o caute, cum a dat de ea, cum s-a întors și la jumătatea drumului a dat peste el, acela de cosea fânul și în final îi spune că de bucurie că a găsit oaia care mai și fătase un miel, vrea să i-l facă cadou celui ce cosea fânul. Acela se oprește din cosit, sa gândește profund scărpinându-se-n cap și zice: „Eu cosesc de-aici pân-aici!”. În timp ce ei se ciondăneau, apare un tip călare care descalecă în dreptul lor. Excedat, omul cu oaia începe să-i povestească cum a avut o oaie, cum ea a fugit de acasă, cum a pornit s-o caute….cum de bucurie că a găsit-o și făcuse și-un miel vrea să-il facă cadou cositorului de fân peste care tocmai a dat și care-i zice că el cosește de-aici pân-aici. Acela cu calul se uită bine ba la unu, ba la altul, se scarpină și el în cap, se mai foiește, răsucește și zice: dacă calu-i al tău, atunci ia-l! Asta-i Ghejane: dacă calu-i al tău, ia-l! Unde ești Adrian Firică? Ma-a cuprins un dor sfâșietor de Tine….

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!