agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 469 .



Cine mai are azi răbdare să citească despre... răbdare?
eseu [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Verolerner ]

2016-07-18  |     | 



Răbdarea a fost considerată -și încă mai este - ca fiind o virtute. "Răbdarea este cea mai mare virtute", spune Catho the Elder, iar Goethe afirmă: "Ai făcut mult dacă te-ai obișnuit cu răbdarea".

A fi răbdător, dar cu ce? Până când? În ce împrejurări? Oare nerăbdarea nu este uneori și ea o calitate? Și, dacă răbdarea e legată de timp, oare noțiunea de răbdare s-a schimbat de-a lungul vremii? Beethoven se enerva pe o întârziere de câteva minute a bucătăresei. Se spune că, atunci când se întâmpla, era în starea să arunce farfuriile de pe masă. Ba chiar odată a și concediat-o pentru o asemenea întârziere, dar a doua zi a reangajat-o, nu s-a descurcat fără ea. În schimb, același nerăbdător și impulsiv Beethoven își lua tacticos, în fiecare dimineață, punga cu boabe de cafea și-și număra - cu meticulozitate- exact 60 de boabe - nu mai mult, nu mai puțin - pentru prepararea cafelei. Și tot el, ca toți artiștii în timpul actului de creație, avea răbdarea cizelării fiecărei măsuri din muzica pe care o scria.

Se pare că răbdarea îl însoțește pe omul angrenat în ceva care-i place, când timpul trece fără să fie observat. Aceeași persoană care își pierde cumpătul în anumite situații, devine uimitor de calm în altele, ca și cum timpul, în funcție de preocupările persoanei, s-ar derula cu viteze diferite. La Fontaine afirmă: "Răbdarea și timpul fac mai mult decât tăria sau pasiunea". Fabulistul plasează răbdarea la egalitate cu timpul. Dar, dacă timpul nu poate fi controlat de om, ar rezulta oare că nici răbdarea nu poate fi întotdeauna controlată?

Marc Aureliu ne dezvăluie și un alt înțeles al răbdării: cel de înțelegere, de acceptare: "Oamenii sunt aici pe pământ spre binele semenilor lor. Deci, ori învață-i, ori răbda-i!"

Nerăbdarea e uneori asociată cu munca: nu numai pasiunea, dar și graba de a dărui omenirii creațiile lor i-au făcut pe marii artiști să muncească pe brânci. Așa se explică și cuvintele lui Kafka: "Sunt două păcate esențiale din care toate celelalte păcate se nasc: nerăbdarea și lenea". Lenea, în concepția lui Kafka, apare aici ca opus al răbdării, adică al muncii.

Presupun că oamenii au avut dintotdeauna probleme cu răbdarea sau cu așteptatul și că, din dorința de a le evita, au inventat tehnologiile care au mărit vitezele de transport și de comunicare. N-au apărut marile invenții, de-a lungul istoriei, ca urmare a unor inconveniente care trebuiau eliminate? Buba principală este, așadar, așteptatul. Caragiale ne-o servește direct: "Ai puțintică răbdare!"

Mi-aduc aminte de o întâmplare reală, povestită de bietul meu soț, inginer constructor, care, împreună cu inginerul Gheorghe Ursu (Babu), a lucrat în comisia de evaluare a pagubelor după cutremurul din '77. La o ședință cu inginerii și savanții, Ceaușescu a dat ordin inginerilor să refacă în două luni toate construcțiile dărâmate. Grigore Moisil, prezent la ședință, a avut curajul să intervină: "Tovarășu' Ceaușescu, să știți că poate un general de armată să dea oricâte ordine militarilor ca nevestele lor nască în două luni, bebelușii vor apărea tot numai după nouă luni!"

Putem grăbi timpul? Limba română ne oferă expresii plastice care includ cuvântul răbdare. Dacă la întrebarea "Ce mâncăm azi?" răspunsul este "răbdări prăjite", asta înseamnă că nu va fi nimic de mâncare. Iar dacă cineva ne spune "îți trebuie răbdare și tutun", vom înțelege că avem mult de așteptat!

Într-un singur caz lipsa de răbdare e justificată: cel al așteptării verdictelor medicale. Insecuritatea omului pe teren necunoscut e inevitabilă, omul e dotat cu o capacitate de a lupta contra adversităților, dar nu și a necunoscutului. În dragoste însă, unde o singură clipă de așteptare poate deveni o eternitate, nerăbdările sunt permanente și nu se vor schimba niciodată. Iubiții de astăzi, în ciuda mesajelor instantanee de pe telefoanele mobile, sunt la fel de nerăbdători precum erau, cu câteva secole în urmă, Romeo și Julieta.

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!