agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 231 .



Elogiu limbii române
eseu [ ]
(3)

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Dafinul ]

2019-02-15  |     | 



Cuvântul e o informă în care zac ascunse înțelesurile-formă, care ies la iveală prin rostire. Fonică sau mută - gândire! Fiecare e un depozit de sensuri pierdute, credem noi, în ancestralitate, dar care se actualizează în contextul semantic al prezentului. Când începem să-l deslușim descoperim semnificații de multă vreme uitate, despre a cător existență nici nu aveam habar. Cuvântul, se poate spune, este o ființă ce trăiește în sine și care, prin rostire, se trezește la viață. Poate că dacă am putea să descifrăm totalitatea de sensuri a cuvintelor existente într-o limbă am deveni părtași la întreaga cunoaștere a lumii. Contextul cognitiv scoate la iveală semnificații uitate, a căror hermeneutică ne permite să ne amintim ceea ce nu am învățat vreodată dar știam. Poate că genialele descoperiri nu sunt decât dezvăluiri, dezgropări ale înțelesurilor troienite, sedimentate vremelnic în cuvânt.
Nu știu de ce m-am oprit asupra expresiei „cumpătare”. Cumpătarea este una dintre notele definitorii ale profilului psihomoral al neamului nostru. Ea presupune o anumită măsură în toate, reținere în fața exceselor de orice fel. Sedimentarea acestei trăsături în firea românului îi conferă acea cumințenie care, în istorie, l-a făcut să se mulțumească cu ce-i al său, cu datul de la Dumnezeu și să nu poftească la ce-i al altuia. Această forță de a se înfrâna nu poate fi decât defulare a unei adânci și autentice înțelepciuni, filtrate și decantate în timp.
Cumpătarea e o stare ascunsă, care iese în evidență doar când te afli într-o situație dilematică, de cumpănă și ești nevoit să cumpănești între două, cele mai probabile, extreme cu grijă spre a risca cât mai puțin, alegând, pe cât posibil, calea de mijloc a relativului echilibru. Dacă a ajuns să ne exprime firea (organicitatea) aș spune că acest cuvânt își pune abisal pecetea asupra fizionomiei noastre etnice. Este unul dintre temeiurile genetice ale ancestralității noastre. Cum ar zice Blaga, el face parte din matricea stilistică românească. În celebra sa „rostire”, precumpănind moștenirea romană, marele Noica consideră cuvântul amintit drept un derivat lingvistic din latinescul computus – socoteală. Dar amintește că el ar putea descinde și din compitum – răspântie.
Mă înclin în fața ilustrului autor al „sentimentului românesc al ființei”, dar mai ales a scormonitorului cercetător al temeiului și nu-mi pot înăbuși o nedumerire. Mai ales, dacă am în vedere și această nouă exacerbare a confruntării dintre daciști și romaniști. Precum și afirmațiile șocante ale unui celebru consilier papal. Aș spune că în limba română cumpătarea le implică pe amândouă. Presupune a te afla la o răspântie, dar și a evalua, cumpăni, socoti (analiza) situația. Adică, este mai bogat și mai potent decât fiecare dintre amintitele latinisme, înglobându-le și dizolvându-le semnificațiile în sine. Și plecând de aici mă întreb cum poate un fiu să se nască din două mame? Nu e mai firesc ca mama să nască doi pui? Și ar mai fi un aspect, poate esențial. Limba română este o limbă naturală, cu rădăcini împlântate, dacă luăm în calcul asemănarea sa cu sanscrita, până către Începuturi. Latina cultă este o limbă făcută, confecționată pentru lumea aristocrată a Imperiului. Când acesta a dispărut, a încetat și ea a mai fi vorbită, devenind limbă moartă.
Dacă la întrebările adresate se răspunde cu da, atunci „cumpătare” ar putea fi temeiul din care au derivat „computus” și „compitum”. Și derivarea ar merge mai departe dinspre „computus” către modernul „computer”. Ce ar fi dacă filologii români n-ar mai căuta ascendența vorbelor noastre în cele ale altora, ci ar inversa cercetarea? În ce proporție ar putea descoperi oare descendențe ale cuvintelor străine din limba română? Problema întâietății istorice, a primordialității dintre română și latină, poate, s-ar rezolva de la sine.

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!