"Cele mai multe dintre păcatele noastre sînt imponderabile și inefabile ca poezia - spune unul din aforisme lui Blaga. Acesta-i motivul pentru care judecata din urmă se va amîna la infinit. Cum ar putea Judecătorul să le facă față cu cîntarul?"

Cu atît mai mult, poetul, care le-a mîntuit în umbră, sporindu-le întru taina ei, va profita de această nesperată amînare și va încerca să le canonizeze împresurîndu-le c-o delicată aură: calda suflare a duhului condensată ca o brumă pe febrila lor înfrigurare . Riscînd astfel îndreptățirea tuturor celor petrecute "prin toate erele", "subt toate sferele", pe acest pămînt turmentat:

"Îndreptățire cat
vîrtejurilor, vîntului
și intru în păcat
ca-n vîrstele pămîntului"
( Prin toate erele )

Căci poetul avansează umbra, fief al omului, la rang de sinteză exaltantă a contrariilor, de suavă irizare de brume, aptă să glorifice faptele lumii prin cea mai semnificativă reprezentare a lor - iubirea.

Dacă pe poarta raiului stă scris: "Lumina naște vina", omul nu are de ales decît tărîmul umbrelnic al păcatului. De aceea Umbra Evei "în fugă ieșind din rai" - întîia umbră, umbră căzută - este de fapt vectorul diafan al unei sorți alese urgent și voluntar, definitiv și fără căinți, emblemă erotizată a canonizării unui destin și damnat, și ales.

“Întîia ei umbră căzută pe drum”- fragilă efigie a trupului feminin - indică și alege ursitei omenești, cu o gingașă fermitate, un drum cert cu gust de "izbînzi răspunzînd în pierzanii", un drum ca o "prelungire la nesfîrșit a vremii cu freamăt de mai" ( Umbra Evei ): drumul iubirii. Pe acest drum, pentru a fi pe deplin generos în sfidarea sa, omul va prelua în proiectul său întreaga suflare, toate făpturile iubitoare ale pămîntului, ca în "Cîntecul (de fapt imnul) focului":

"Iubirea țîșnește din țărnă și face pămîntului aură,
s-ajungă-n tării, s-acopere crugul."
( Cîntecul focului )

Doar așa, perechea îndrăgostiților devine demnă să aureoleze Legenda noastră : două siluete vaporoase topite "în ceasul acela înalt de-alchimie cerească" - "izbăviți din penumbre, / ca două făpturi de mătase în mers" și totuși silind "luna și alte vreo cîteva astre / în jurul inimilor noastre / să se-nvîrtească".



(Citiți/recitiți din biblioteca virtuală: Prin toate erele , Umbra Evei , Cîntecul focului , Legenda noastră )