agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 5052 .



Paul Goma pe dinăuntru
eseu [ ]
..."Sunt un bătrân sensibil la cuvintele-bune..."

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Daniel_Mazilu ]

2005-12-07  |     |  Înscris în bibliotecă de paul blaj



Paul Goma pe dinăuntru. Argumente cu privire la (ne)scrierea unui jurnal

“Sunt un bătrân sensibil la cuvintele-bune. Desigur, din partea mea, comentatorii pot spune orice despre cărțile mele, dar și eu am dreptul să...aflu câte ceva despre mine însumi”.
(P. Goma, Jurnal de așteptare, vineri 9 iunie 1995 )

Se pune întrebarea: Ce ar putea afla despre sine domnul Goma citind acest articol? Răspuns: Probabil nimic. Tinerii însă ar putea găsi câte ceva util vieților lor. Cu o condiție: să fie interesați de scrierea unui jurnal ori de abandonarea lui. Există, cred, în România o tradiție a jurnalului începută, dacă nu mă înșel, cu Milescu călătorul, reîmprospătată de Herr Gelehrter Maiorescu și continuată până astăzi de toți ceilalți. Mă refer desigur la jurnalele care au fost publicate. Ei bine, această tradiție ne arată din ce motive (cel puțin unele!) încep oamenii să scrie jurnale, din ce motive le falsifică, din ce motive le abadonează și le distrug, din ce motive le continuă, în fine, din ce motive le publică.
În cele ce urmează ne vom opri la “cazul” Goma. Pentru ce ne propunem aici, câteva rânduri scrise de autor în 1978 în Caietul violet, ne sunt îndeajuns. Îți poți începe un jurnal, brusc, trecând direct la notări, fără alte comentarii cu privire la rostul acelui jurnal. Dar îl poți începe, pe de altă parte, întrebându-te ce te-a apucat de ai început să faci însemnări zilnice. În 1978, Paul Goma simte nevoia unui astfel de preludiu. Jurnalul american (29 sept. -10 nov. 1978) începe astfel: “Iată-mă recidivând întru jurnal. Nu am nici o vină ‘alții’ m-au (re)împins în acest păcat”. Cum putem citi aceste rânduri? Pe de o parte, ca un mesaj într-un jargon religios, în care suntem avertizați că a scrie un jurnal e un “păcat”, iar pe de altă parte, ca un mesaj ce vizează abaterea scriitorului de la activitățile sale obișnuite în favoarea unei analize zilnice a trăirilor sale. E posibil să mai existe și alte interpretări (de exemplu, faptul că un jurnal ar viza analiza propriilor păcate dintre care unul este pălăvrăgeala jurnalului), dar cel puțin acestea două se regăsesc în concepția domnului Goma despre jurnal. Dar să ne întoarcem la cuvintele sale. Cine sunt acei “alții” care “l-au (re)împins în păcat”? Nimeni “alții” decât: Georg Focke, Mircea Eliade, Monica Lovinescu & Virgil Ierunca. Cam greu să reziști în fața a patru oameni, mai cu seamă dacă îi și admiri. Situația domnului Goma trebuie să fi fost foarte delicată. Refuzul de a scrie i-ar fi contrariat pe cei patru. Dar nici acceptarea nu a fost scutită de “probleme”, căci – spune autorul – fiecare vedea jurnalul în felul lui. Știm că până la urmă “păcatul” a fost comis. Dar să ne oprim acum la argumentele aduse de domnul Goma pentru neținerea unui jurnal, să rămânem la starea edenică. Probabil veți spune fie că domnul Goma a fost un om sucit, acceptând să scrie un jurnal condamnat a priori la abandonare și căutând argumente pentru aceasta, fie că eu mă joc cu răbdarea dvs. Nici una, nici alta. E drept că autorul oscilează între a scrie și a nu scrie, “credința” scrierii jurnalului născându-se din îndoieli pe care nu le biruie (cum ar fi spus Unamuno, dacă ar fi vorbit despre agonia jurnalului), și că își găsește argumente pentru ambele situații.
Dar mai interesantă îmi pare tocmai sforțarea, insistența, victoria surprinzătoare a argumentelor pro-jurnal în fața celor anti-jurnal. Simțim în mesajul său, pe lângă aceste argumente, și o mare concesie volitivă pe care autorul o face jurnalului. Să vedem de ce, adică să ne apropiem de argumentele anti-jurnal ce au fost “învinse”. Ele pot fi categorisite astfel: 1. argumentul politic; 2. argumentul teologico-psihologic; 3. argumentul dostoievskian; 4. argumentul psihanalitic. 1. În România anilor 70, jurnalul - spune P. Goma – era o piesă de dosar, “dovada dușmănozității tale”. Și continuă: “Degeaba te străduiești să arăți bine pe din afară că ești devotat regimului – pe dinăutru, jurnalul te toarnă Securității”. Așadar, dacă ai fost sincer în jurnal, acesta devenea pârâșul tău, primul și cel mai consecvent turnător al tău. Este, ce-i drept, un argument tare. 2. Analiza noastră de zi cu zi, serios făcută, nu poate să nu scoată la iveală starea noastră sufletească. Ne putem îmbunătăți ori înrăi cu trecerea timpului. Să presupunem că ne-am înrăit, că am fost deziluzionați de prieteni. Ce-am putea scrie despre ei în jurnal? Ei bine, aceste cuvinte nu sunt ale mele ci ale domnului Goma: “Nu țin jurnal pentru că m-am înrăit. [...] Și așa am comis nenumărate greșeli de apreciere...ce să le mai pun și pe hârtie!”. Iar eu aș spune, fericit cel care s-a cunoscut pe sine.
3. Vi-l amintiți pe Marmeladov, funcționarul (consilier titular) din Crimă și pedeapsă, pe care “l-a biruit năravul” (băuturii)? Pornind de la el, Dostoievski ironizează “gravitatea funcționărească”, ea însăși un automatism. Ei bine, pentru a scrie un jurnal e nevoie de un astfel de automatism, automatismul funcționarului, “disciplina jurnalului”, cum spune P. Goma. Și de ce? Pentru a învinge...lenea. Ne amintim aici și de Borges care spunea undeva că relația scriitorului cu textul stă și sub semnul leneviei. Perfect adevărat, cu precizarea că ar trebui să mulțumim uneori lenei când nimerim peste un text slab și de mici întinderi (ca acesta!). 4. La ce s-ar referi argumentul psihanalitic? Evident, la intimități. Trebuie ca autorul să-și “trădeze” ciornele, schițele, însemnările? Herman Melville spunea despre o carte de-a lui că este numai o ciornă a unei ciorne. El știa, desigur, că ciornele pot adăposti momente de străfulgerare. Dar, la domnul Goma, ciornele par să nu aibă aceeași importanță. Domnia sa le numește mijloace, și, un pic kantian, se atașează de forma finală a textelor, adică, în limbajul său, de scopuri. Însemnările din jurnal sunt, așadar, mijloace. Exprimându-și însă preferința pentru scopuri, domnia sa nu poate să nu constate la sine o oarecare pudoare, o oarecare “ocultare” a mijloacelor. De aceea, va spune: „Sunt totuși un pudic. Am inclus jurnalul în categoria mijloace – de aceea...”. Oricum, aceste argumente, - am mai spus -, au fost depășite într-un fel. Cu toate acestea, întâlnim la domnul Goma, chiar de la începerea jurnalului american, un fel de clauză de salvgardare: “Voi ține un jurnal de lucru...la care voi renunța de îndată ce nu voi mai simți nevoia să consemnez”. Dar oare în ce condiții dispărea această nevoie? Prin revitalizarea celor patru argumente anti-jurnal? Datorită abadonării dorinței de a le face pe plac prietenilor? Din lipsa timpului ori din lipsa însemnărilor demne de a rămâne (scrise)? Un răspuns găsim tot în cuvintele domniei sale. Ultima frază a preludiului sună așa: “Voi încerca (așa!) să consemnez ceea ce mi se va părea demn de a rămâne scris”.
Să încheiem. Ce „câștigăm” și ce “pierdem” prin (ne)scrierea unui jurnal? Ne putem pierde timpul, prietenii, libertatea, gloria, cumpătul, viața. Putem câștiga însă clarificări ale trecutului, o bună cunoaștere de sine, dar mai presus de orice ideea că în viață există lucruri demne și nedemne, că trebuie să ne gândim serios la acestea. Căci, în mod fundamental, ce este jurnalul dacă nu o scrutare a vieții, o pregătire pentru aceasta și pentru moarte, cu următoarea idee directoare: a distinge binele de rău și... a face binele. Jurnalul, cred, mărturisește demnitatea omului.

Daniel Mazilu

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!