agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 5956 .



Pop Alin un nume ales aleatoriu într-o zi de 9 decembrie
eseu [ ]
Experiment Colecţia: Portrete de Decembrie

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Decembrie ]

2005-12-09  |     | 



Forța evocatoare deosebită a cuvântului poetic rezidă în ambianța sa structurală, ivorâtă, la rându-i, din depozitarul unei experiențe personale sau…Cuvântul în sine este un semn al senzațiilor trăite sau doar închipuite. În acest eseu-dialog vom porni la drum cu versurile lui Alin Pop.

Regăsire
poezie [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de Alin Pop [popa lin]
2004-12-17 | |


Prezența ta la fereastra vieții
imi aruncă umbre
pe fundalul visului.
Atât cât să mă simt
bântuit de frumusețe.

Nu te-am știut
până ce ochii nu mi-au tăcut.
N-am curs
până ce timpul meu
n-a tăcut și el.

Atunci am privit în abis
și i-am simțit tremurul.
Am auzit numele șoptit al nisipurilor
și mâna ta lanț
către o nouă tristețe.



M. În acest poem versul e simplu fără metaforă, dacă îl citesc orizontal pot foarte bine să descopăr: Prezența ta la fereastra vieții imi aruncă umbre pe fundalul visului, atât cât să mă simt bântuit de frumusețe. Mă contraziceți sau nu, aici pot spune fără nici un fel de subiectivism că sunt două propoziții cu înțeles deplin. Le putem numi versuri ? Poate da, poate nu!

D.C. Uite, mie imi place ideea ultimului vers: bântuit de frumusețe, însă limbajul, nu, mai ales "fereastra vietii’’. Un alt lucru important este faptul că în funcție de tehnica utilizată în acest comentariu poți distruge sau susține textul, indiferent de calitatea lui.. .

M. Desigur că eu, comentator am puterea de a distruge, dar nu ăsta e scopul meu. Aici în prima strofă văd ca un fel de pregătire a următoarelor strofe. Având în vedere că poate e un începător, atunci încerc să încurajez, să dau sfaturi. Dar cum ai spus și tu ultimul vers susține prima strofă, chiar dacă fereastra dă posibilitatea spre o deschidere largă de sensuri, aici e restrâns, strict la viață.

D.C. La prima strofă pot să dau și o interpretare psihanalitica: prezența ta, adica faptul de a fi împreună în act, la fereastra...bineînțeles, a vieții, adică care urmează să fie în urma actului, este una acceptabilă, care, spui, mă face ...frumos/oasa.

M. Autorul parcă vede prin cuvinte, să știi că nu întâmplător folosește și vesurile: imi aruncă umbre / pe fundalul visului, el le aude murmurul neauzit de alții, dar într-un fel anume ne face și pe noi să-l auzim, cu urechea interioară, pe lungimi de undă sui-generis.

Nu te-am știut
până ce ochii nu mi-au tăcut.
N-am curs
până ce timpul meu
n-a tăcut și el.

D.C. Strofa a doua folosește un limbaj ...îndelung uzitat, exprimă o idee clasică, a pierderii de sine în scopul regăsirii de sine prin Celalalt, pe fundalul timpului care diluează și conservă totodată, trimite la prima strofă, la fundalul visului, o transcendere atât a sinelui personal cât și a Sinelui universal sau a Sufletului lumii, ca echivalent.

M. Doar ideea e clasică, dar modul de exprimare e cu totul altul, aici e o atmosferă aproape misterioasă, ceva neobișnuit, neașteptat chiar: Nu te-am știut / până ce ochii nu mi-au tăcut; acel nu te-am știut și cu tăcerea ochilor dă efectul magic al acestor versuri.

D.C. Să știi că acestei strofe îi pot da și o interpretare religioasă: trimite, ce-i drept, la Augustin (nu m-ai fi căutat dacă nu m-ai fi găsit) adică, Absolutul solicită o închidere a ochiului, a cărnii să zicem și a acceptării destinului pentru a curge în abis...adică, altfel spus, o atitudine depașită teologic chiar, astăzi, când se încearcă o recuperare a senzorialului, o reținere a trupului în sfera sacrului, deci, o strofă inactuală teologic.

M. Analiza acestei strofe ar avea poate o altă conotație, dacă, mai întâi am defini conceptul de timp. Noi ne-am obișnuit a folosi noțiunea de timp înainte de a o defini. Dacă între cele două momente de tăcere a ochilor și a timpului ar exista un al treilea, acesta le-ar separa pe cele două, dar în cazul de față timpul este ca o aducere aminte a unor evenimente ce au avut loc. Durata acestor evenimente este diferită în funcție de ochii cititorului. Nu întâmplător se așează această particolă nu, tocmai pentru a-i da putere versului.

Atunci am privit în abis
și i-am simțit tremurul.
Am auzit numele șoptit al nisipurilor
și mâna ta lanț
către o nouă tristețe.

D.C. Strofa a treia detaliază: tremurul ca expresie a.....extazului, sugerat prin "șoptit" și "nisip ", adică, acel Sine justifică riscul aneantizării sinelui personal, ceea ce aduce în atenție importanța altui sine care trimite la altul, la altă tristețe, ca într-o rețea, care, posibil, se susține pe ea însăși sau nu.....

M. Eu văd strofa aceasta transferată undeva în lumea visului, apar aici mai multe elemente cum ar fi: abis, tremur, șoptit, nisipuri; e ca un moment al extazului, e un fel de uitare de sine, unde singura persoană nu poate fi decât ea, adică sufletul pereche al autorului. Se pare că starea aceasta este predestinată tristeții dusă până la uitarea de sine.

D.C. I-am mai găsit o interpretare, economică: atingi abisul, tremurul adică ai ajuns la fundul sacului și simți golul, tristețea care va urma și lupta dintre tine și altul, oricare ar fi el, pentru bani, exact, pentru putere, lanțuri, adica chiar o tentativă de omucidere sau suicid, cel puțin economic.

M. Tu valorifici toate posibilitățile de abordare a unui text, încerci să-i găsești diverse interpretări. Chiar la textele mele, apreciez foarte mult înterpretările cititorilor. Desigur că poezia nu poate surprinde adevărul conținut într-o rețea de fapte, aici intervine logica, imaginației creatoare. La acestă strofă din punctul meu de vedere consider că folosirea lui și la începutul celor două versuri este de prisos, versurile nu au nevoie de nici o întărire, ele sunt susținute de context.

Limbajul poetic își are topica sa proprie, determinată de substanța sa afectiv - emoțională, mobilul celor mai neașteptate asocieri și percepții, senzații și reflecții. De aceea, modul în care se organizează, sintagmatic, cuvintele în enunțul liric este deosebit de semnificativ mai ales în cazul poeziei.

Putem pune în discuție un nou poem luat așa la întâmplare, poate altfel decît cel despre care am vorbit până acum. Știm bine că rolul poeziei este de a deștepta prin cuvintele ei imagini sensibile în fantezia cititorului.



Poezie
poezie [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de Alin Pop [popa lin]
2005-02-21 | |


așază-te comod
cuprinde-ți uitarile
în deșert nisipul ia forma celui care trece
și fata morgana te servește cu apă proaspătă


cu ceva noroc vei descoperi că frumosul e frumos și asta nu-i puțin
și nu trebuie să-ți amintești nimic


azi îți vorbesc într-o limbă
străină ție
ai înțeles, la fel de străină mie
așa că misterul meu va dansa cu întrebările tale și
împreună vor porni războiul sfânt împotriva răspunsurilor


ascultă anotimpurile, ritualuri fluide
ele hrănesc neliniști
ce cresc un destin nepătat de înțelesuri

nu-ți fă probleme, nimeni nu pricepe nimic din ceea ce nu știe deja
vei termina de citit cu senzația că ți-a scăpat ceva
e bine, nu reciti, vei pierde esențialul



D.C. M-am așezat comod, mă durea organismul, am priceput că totul e o iluzie, dar nu mi- a venit a crede, și nu am reușit să-mi cuprind uitările pentru că erau ....uitate (adică nu știu, în săculețul meu virtual, unde le am pus) asta mi-a inspirat prima strofă.

așază-te comod
cuprinde-ți uitarile
în deșert nisipul ia forma celui care trece
și fata morgana te servește cu apă proaspătă

M. Desigur cuvintele sunt reprezentarea transfigurată, sau sunt cele, care, remodelează potrivit legilor gândirii poetice emoțiile autorului. Eu descopăr cu totul altceva în aceste versuri, e și ceva din odihna despre care pomenești tu, dar nu de cea fizică, ci totul e la nivel mental. Pentru a putea uita de toate cel mai bine e să îți umpli mintea cu altceva și atunci apelezi la fata morgană, o stare între realitate și vis. În această stare, privirea spirituală percepe primele structuri întâlnite, iar acele efecte sunt redate prin deșert, autorul insistă asupra acestor imagini senzoriale, folosind cuvântul nisip, tocmai pentru a întări acea stare figurativă a deșertului, de aici uitarea.

cu ceva noroc vei descoperi că frumosul e frumos și asta nu-i puțin
și nu trebuie să-ți amintești nimic


D.C. În strofa a doua: recunosc aici faptul, că nu mai înteleg nimic, deși aș putea ușor fenta imaginația, creierașul, și restul populației din univers, nu prea mai funcționează această strategie...ironic sau nu, recunosc sau nu, sunt pus, condamnat să întreb, asemenea, înțeleptului oriental, care e sunetul unei singure mâini?… și, ca un înțelept, îmi spune: nu-ți aminti nimic; e enervant aproape, eu mă chinui să înțeleg, adică să-mi amintesc și....calea nu e aceasta, două căi în viață, două căi în moarte…

M. Dacă tu nu înțelegi, mie mi se pare că totul e foarte explicit, doar că trebuie să îndeplinești o singură condiție să ai ceva noroc. E de fapt aici o viziune impresionistă a lumii ce urmează să ți se descopere, iar puterea ei intuitivă nu apare decât într-o vizibilitate distinctă, dacă se îndeplinește o condiție.

azi îți vorbesc într-o limbă
străină ție
ai înțeles, la fel de străină mie
așa că misterul meu va dansa cu întrebările tale și
împreună vor porni războiul sfânt împotriva răspunsurilor

D.C. În strofa a treia: episodul șoarecele și pisica; daca ai noroc scapi, adică toate-s bune și frumoase, dacă vrei și asta nu-i puțin, se sugereaza aici că, dacă respectivul e incompetent să revină la ce știe el, ca om, să înceteze travaliul inutil, că tot nu iese nimic (de fapt, că tot nu scapa el așa ușor...)

M. Strofa aceasta mi se pare o filozofie a stării de mai sus, acolo dacă îndeplineai o condiție puteai foarte bine să guști din frumos și tot ce ți se oferea. Datorită acelei condiții se ajunge în strofa de față ca totul să fie neînțeles, aici poate fi și produsul acelui entuziasm tineresc din care se nasc atâtea diletantisme serioase, ce nu se pot rezolva decât în decepții. Tristețile și neliniștile sunt semnul unei dezorganizări și încearcă să o deslușească: așa că misterul meu va dansa cu întrebările tale și / împreună vor porni războiul sfânt împotriva răspunsurilor

ascultă anotimpurile, ritualuri fluide
ele hrănesc neliniști
ce cresc un destin nepătat de înțelesuri

D.C. Strofa a patra, ofera soluția: ascultă, nu vorbi, adică fii atent la semne, la acel organ extirpat, al sesizării neînțelesurilor în miezul oricărui înțeles aparent, ascultă zicerea mea ca pe adevărurile sacre șoptite la ureche, dar nu te îngrijora dacă nu auzi, nu am nimic de zis, este numele tainic al tăcerii.

M. Aici, am gândit aproape la fel, tăcerea e cea care poate desluși totul, taina tăcerii, toate acestea sâtând în ritualurile unor anotimpuri, dând o stare emoțională trăită de poet și identică cu o melancolie în care regretele se hrănesc din ritualurile fluide.

nu-ți fă probleme, nimeni nu pricepe nimic din ceea ce nu știe deja
vei termina de citit cu senzația că ți-a scăpat ceva
e bine, nu reciti, vei pierde esențialul

D.C. În ultima strofă revine la adevarul initial: nu-ți fă probleme, ai înțeles sau nu, important e că tu ești poetul, cititorul - o inversare a rolurilor (justificabilă azi prin tezele lui Eco, cred), exprimarea unei necesități, cu o fină ironie, aceea a contribuției fiecăruia la actul artistic în genere - ca și cum până și modul în care stai, comod sau nu, iți influențează lectura…ascultă un secret cititorule, poetul ești tu!

M. Ai cuprins aici cu multă sensibilitate pot spune, mult mai mult decât a vrut poetul să spună, dar știi de ce ? tocmai că ai inversat locurile. Pe ansamblu, poemul acesta e ca un fel de transpunere în celălalt, tocmai pentru a putea să pătrundă în interior, pentru a-și cunoaște interiorul.

Pentru mine până acum acest experiment mi se pare interesant, desigur că tu ești cel care trebuie să decizi dacă mergem mai departe sau nu, știu, că, ai să-mi spui că e foarte târziu, știu lucrul acesta și apoi mai știu că doar noaptea parcă mintea este mai limpede și poate cuprinde lucrurile altfel decât în tumultul zilei.

Umblând prin pagina autorului pe care încercăm noi acum ( vă spun un secret vouă cititorilor, cel care e în dialog cu mine nu știe despre ce autor vorbim, eu doar dau textul și dialogăm pe el, așa am convenit de la început, surpriza va fi azi când voi pune acest eseu), să-l analizăm, am dat peste un text purtând umbre de toamnă.

D.C. Sunt deja obosit, adorm pe tastatură, dar hai să vedem și ultimul text, nu știu cât mai pot să mă conectez la text, dar, hai să încercăm.



Umbre de toamnă
poezie [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de Alin Pop [popa lin]
2005-01-14 | |


Presat de-atâtea toamne curbe
pribeag într-un decor anost
un lanț mă ține intr-o urbe
a unui fluture ce-a fost

Cocori perplecși înșiră urme
ermetice pe cerul spart
sub frunte pasc avide turme
ce-n rime sure mă împart

Mi-e aripa de tot rugină
proscrisă-ntr-un gutui diform
o mare galbenă străină
destramă valuri uniform

Bocind vreo trei sicrie goale
în dor și jale plâng savant
Ce vină am de aste țoale
când lumea-i plină de... neant?



D.C. Răspunsul meu la acest text e doar ăsta:

se-ncurbă toamna-n ochi și plouă roșu
grămezi de fluturi putrezesc
cocori amari îmi poartă cerul
în turme spart, de rimă goală
destramă marea un apus
în care-am fost și râu și nu-s
ce vină am neant de țoale
că lumea ta mă vrea deschis

… și cu asta: Noapte bună!



M. Da, am rămas singură, doar eu și textele lui Alin Pop, nu era chiar atât de grav, dar acest dialog m-a incitat și aș fi vrut să-l continui, dar cum? Cu cine? Salvare? Deschid lista de pe ym ( vă spun cu toată seriozitatea că e bun la ceva și acesta, nu e chiar numai pentru bârfe : )))) Erau câțiva dintre prietenii mei dar care nu sunt de pe poezie, era poate un experiment și ăsta, dar … și da, am găsi apelez, propun și…da! Datele sunt stabilite și încercăm să continuăm dialogul pe alte texte, tot la întâmplare.



Trans-lucid
poezie [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de Alin Pop [popa lin]
2005-04-16 | |


așezat translucid
în centrul unui gând ovoidal
cristal curgător
privind în lună cu un ochi
lung ca o agonie
ca sunetul îndepărtat
de lup în iarnă

îți calc încet
neștiut și exact
urma pe zăpadă
și umbra ta mi-e prevestire
a unui vis
ce va să vie



D.A. Prima strofă ținând cont de a doua pare a fi un dor lucid, o agonie a singurătății, comparația cu singurătatea lupului în miez de iarnă, mi se pare superbă, căci un astfel de lup, reprezintă întru totul solitar, și totuși nevoia de a avea pe cineva lângă el (lupul și lupoaica din câte țin mine sunt partenri pe viață, dar aici deviez deja de la subiect). Ideea de gând ovoidal nu pot "declara" că îmi spune prea multe, poate pentru simplu fapt că nu îi înteleg sensul aici, însă metafora alăturată (cristal curgator), îmi sugerează o combinație între o putere imensă a acestui gând, o concentrație cât se poate de puternică și totuși perenă. Luna e un element asociat cu urletul lupului, noapte + lună, cam în orice text duce ori la ipostaze de singurătate ori la nopți romantice, în cazul de aici singurătatea.

în centrul unui gând ovoidal
cristal curgător
privind în lună cu un ochi
lung ca o agonie
ca sunetul îndepărtat
de lup în iarnă

M. Eu voi porni direct de la cristal curgător, chiar dacă din prima strofă desprind o stare de singurătate, folosirea cristalului mă face să cred că se așteaptă la ceva magic, cu mult înainte de a simți efctul asupra lui, e poate tocmai pentru a se încărca pozitiv sau poate pentru a echilibra nivelul energiilor din jurul său. Asocierea cu singurătatea lupului în nopțile de iarnă, e aceea a unui suflet rătăcind în căutări sau poate în răspunsuri.

îți calc încet
neștiut și exact
urma pe zăpadă
și umbra ta mi-e prevestire
a unui vis
ce va să vie

D.A. Strofa a doua, nu știu de ce îmi aduce aminte de un vers al lui Stănescu - "pasul tău de domnișoară" - reprezintă o căutare continuă și grea a celei iubite, urmele prin zapadă denota ca există totuși o cale... un fir al Ariadnei, care îl conduce spre sufletul lipsă. În ultima parte cred că se referă la umbra din gânduri (destul de improbabil) alături de visul unei reuniuni între cele doua suflete.

M. Eu văd adunată în această strofă mult sentiment, el, poetul se lasă condus, nu el este cel care conduce, ci, pășește pe urmele iubitei. Albul zăpezii arată puritatea relației, a cuplului. E aici o reprezentare vizuală fantastică ce-ți dă o stare de seninătate, cu regrete de scurgerea timpului, trimiterea spre vis…

D.A. Ca încheiere... e o poezie de dragoste, aș încadra-o la nivel romantic simbolist (deși nu m-am priceput niciodată la stiluri), exagerează un pic pe ideea de singurătate și poate de aici și natura simbolistă pe care o vad, cu toate că există o posibilă reuniune, un posibil final cu flori și raze de soare zâmbind.

M. Cu toate că am luat pe sărite, următorul text pare o continuare a celui de mai sus, un fel de prevestire a unor evenimente, sau e un fel de cântec, descântec. E interesant! Autorul încearcă tot felul de variante de versuri. Adevărul îl vom descoperi în versurile ce urmează.



Prevestire
poezie [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de Alin Pop [popa lin]
2005-05-06 | |


mușcă timpul din abis
înc-o zi de ghindă
norul verde a promis
vânt de sare-n tindă

trei surate 'naripate
vin la drum de seară
vise coapte duc în spate
tu doar câmpul ară

buza nopții-n râu te cheamă
mergi cu lumânare
află-ți dorul de aramă
căzut în uitare

umblă lin prin apa sură
flacăra aprinde
ia aminte, luna fură
somnul te-ar cuprinde

șoapte gri răsar din maluri
iernile flămânde
prinde-n palme dintre valuri
doar pe cele blânde

***

cum s-a spus o am în minte
asta-i vestea toată
ce-o fi fost între cuvinte
n-am să știu vreodată



D.A. Textul e de un romantism crunt, rimă, ritm, stil, totul se perindă prin romantismul eminescian, pe de alta parte...ceea ce iarași mă duce cu gândul la romantism, prima strofă...hm... îmi dă o senzație de trecere a timpului, perindare prin timp, încă îmi pare enigmatică sintagma "vant de sare-n tinda" și asta pentru că o pot interpreta prea mult.

mușcă timpul din abis
înc-o zi de ghindă
norul verde a promis
vânt de sare-n tindă

M. Eu văd aceste versuri ca o joacă de copil, eu un univers de reprezentare senzorială și asta datorită cuvintelor folosite: abis, ghindă, verde, tindă. În acest context cuvintele capătă o forță miraculoasă, care încearcă să sugereaze ceva din ordinea lăuntrică a spiritului poetic.

D.A. A doua strofa deja mă îmbie către vis și mai mult, dorința de a visa la ceva anume "vise coapte duc în spate / tu doar câmpul ară" îmi pare ceva inedit, și felicit pentru idee. Visele devin un fel de hrană pentru suflet, culese de pe un câmp de natură spirituală - idee ce denotă o caldură imensă.

trei surate 'naripate
vin la drum de seară
vise coapte duc în spate
tu doar câmpul ară

M. Eu aici văd un fel de cântec/ descântec, noutatea acestui vers pentru mine este frapantă, știi de ce? fiindcă încă de la intrarea pe poezie l-am citi pe Alin și o bună bucată de vreme l-am urmărit, apoi… Aici, trebuie să lucreze intuiția poetică, fiindcă aceste versuri te pot duce oriunde…

D.A. Strofa următoare, da, că doar mergem mai departe, e o imensa îmbiere către râu / apă, călăuzită de o lumină caldă (ar fi putut la fel de bine fi o stea), râul devine punct de întâlnire cu sufletul iubit…întrebarea care mă apasă aici e... de ce "cazut în uitare" ?

buza nopții-n râu te cheamă
mergi cu lumânare
află-ți dorul de aramă
căzut în uitare

M. Privit ca ansamblu, prima impresie asupra textului apare ca un fel de doină, adică ceva de genul poeziei populare, însă în structura de adâncime se poate vedea un dor existențial. Structura acestui dor în poezia lui Alin este mult mai complexă și mai profundă.

D.A. A patra strofă ce îmi dă o ușoară aromă de zburător: ambianța luna, apa, lumina unui foc / unei lumânări; prezența somnului încep să îmi creeze chiar și în realitate un vis despre zburător, o altă trecere de timp, dar de data aceasta o trecere de timp foarte lungă.

umblă lin prin apa sură
flacăra aprinde
ia aminte, luna fură
somnul te-ar cuprinde

M. Poetul e un permanent călător, dar un călător cu nostalgia sensurilor profunde a lucrurilor, care adesea nu pot fi exprimate în tiparele vorbirii obișnuite. Dorul poetului implică un fel de chin al căutării: umblă lin prin apa sură, în plan spiritual. Căutarea sugerată de umblă prin… presupune efortul reflecției, ingenuitatea simțirii și-a rostirii.

D.A. Ultima strofă îmi sugereaza foarte puternic ideea unei...preziceri e așa, cum ai merge la ghicitoare, întreaga poezie devine o astfel de poveste despre viitorul cuiva, chiar o ghicitoare cu tâlc pentru cel/cea căruia/căreia îi este spus/ă.

șoapte gri răsar din maluri
iernile flămânde
prinde-n palme dintre valuri
doar pe cele blânde

M. Aici în această strofă, așa cum ai spus și tu apare acea prezicere, probabil nu întâmplător a folosit cuvântul gri, și apoi și malurile, e o percepție a perisabilității lucrurilor, dintre tot ce se întâmplă poetul dorește să fie prinse în palme doar cele blânde anotimpuri. Dar faptul că apar aici iernile, deja e un fel de răceală.

D.A. Pe de altă parte, într-o altă manieră...poezia poate ascunde o esență puternică de anotimpuri: toamna și iarna, cu toate că nu pot găsi locul anumitor elemente, iar ideea despre anotimpuri îmi pare cam prea abstractă și…

M. Știi ce mi se pare interesant? faptul că textele vin parcă ar fi alese, de la pământ vom merge spre cer printr-un poem care ne dă această posibilitate.



Deschide-te cer
poezie [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de Alin Pop [popa lin]
2005-05-11 | |


închide-te zare sub bolta fierbinte
în norii de lavă-i narcotic desfrâu
surprinsă-nserarea mai tare mă minte
și-i surdă la mâna ce strigă din râu

ascunde-mă umbră, mă poartă departe
mi-e inima vânt când mi-e sufletul cer
așterne-mă umbră, s-adorm într-o carte
prin semnele ei înmuiate-n mister

golită de verde e astăzi cărarea
târziul mă trage spre tainic ungher
când buzele ei au să mângâie marea
un cântec voi fi pentru pruncul stingher



D.A. În prima parte scrie pur și simplu despre libertate, fiece vers, fiece grupușor de cuvinte, te aruncă în peisaje magice în care te știi LIBER. Un apus cald, roșiatic, deasupra căruia îngerii petrec într-un narcotic desfrâu, si minte frumos, gâdilând simțurile sufletului, ignorînd durerile ce sunt aruncate în râu, încercând cu disperare să se agațe de suflet. O călătorie invizibilă pe aripile vântului în imensitatea cerului, ce practic îți insuflă starea de libertate și puteri nemarginite.

M. Pentru mine e un frumos poem de dragoste, de dragoste răzvrătită, cumva neînțealeasă, iar acum răbufnește, înfinge dinții în carnea cuvintelor pentru a le da putere. Cuvintele așezate în versuri au puterea unor intuiții profunde, privind statutul de îndrăgostit. Mai poate fi aici și o atitudine ludică, sub aparența delirului verbal.

D.A. Descifrez, un vis cuprins în misterul literelor unei cărți ascunse, gata de a fi descoperit doar prin zborul infinit al gândului, însă toate acestea au și o parte negativa – timpul. Trecerea timpului, dorul de ducă, mereu te atrage complet în blestemul umbletului, pierzând multe elemente care ar fi putut fi cu mult mai frumoase decât această idee de libertate dusa la extrem: "când buzele ei au să mângâie marea / un cântec voi fi pentru pruncul stingher" sunt versuri de durere. În ultima strofă, de altfel, își schimbă melodicitatea sufletească, totul... TOTUL devine stingher și într-un final se pierde.

M. La tot ce ai spus tu aici, eu chiar nu mai am nimic de comentat, se pare că acest text te-a pătruns cu adevărat, imaginea este textualizată prin versuri și poate cunoștințele noastre despre realitatea numită prin anumite cuvinte nu este ceea ce credem noi, poate autorul a vrut cu totul altceva.

Ei, uite vezi nu întâmplător dialogul acesta îl putem numi și joc, poate mi-a venit ideea de la poemul care urmează. Ce zici mergem mai departe? Nu-mi răspunzi? Ba da, îmi zici de laboratoare, de examene… eu promit doar un poem doua și gata.



rost
poezie [ ]
ad-joc
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de Alin Pop [popa lin]
2005-06-14 | |


înseamnă că sunt
atunci când mă privești

înseamnă că totul este
și netotul nu este

însă neutralitatea ta
îmi rupe rădăcinile

vezi tu dumnezeii
ad-joc ca niște copii
se așează și atât
iar zeii stau bine deasupra altora

numai omul
are acest joc ciudat
ca susul deasupra josului
se așează deasupra lui însuși
fără nici un rost



D.A. Cred că am citit acest text, sigur l-am citit, oricum nu mai țin minte autorul, greu...mult mai încriptat decât celelalte și necesită o gândire mult mai ascuțită decât a mea, mai ales trecută de miezul noptii… sa vedem...întreg textul are o tenta puternic filosofic-existențială, nu știu dacă să îl cometez pe bucăți, nu cred ca se poate.

M. Da, la textul acesta e mai bine să mergem pe întreg, mai schimbăm și tactica de comentarii, pentru că legătura versurilor determină anumite imagini, contribuie la înfăptuirea unității imaginale totale, așa că mergem pe întreg.

D.A. Un anumit fragment din el îmi aduce aminte de Aristotel și definiția lui pentru adevăr, care sună ceva de genul ăsta: "este adevărat ceea ce este și fals ceea ce nu este", e o răzvrătire împotriva transcendentalului, o răzvrătire asupra Dumnezeilor, care par atât de atemporali de statici, față de zbuciumul omului, de altfel timpul este o invenție umană, asemuirea Dumnezeu - copil îmi aduce aminte de noțiunea "fără griji". Ce grijă poate avea Dumnezeu, dacă nu să stea să privească de undeva de sus, ceea ce "slujitorii" săi fac…

M. Poate ai dreptate referitor la faptul că Dumnezeu de acolo de sus stă și privește, dar de ce privește, ți-ai pus și tu întrebarea, dacă autorul, nu? Dumnezeu e iubire, iar prin privirea lui răsfrânge întreaga iubire peste toți, bine asta e doar părerea mea . Desigur că acest ad-joc, mi se pare destul de periculos, fiindcă poți cădea în subiectivism.

D.A. Jocul ciudat îl consider însăși viața, un zbucium total între material și spiritual nereușind niciodată să ne despindem de unul din aceste elemente (ca susul deasupra josului / se așează deasupra lui însuși). Tot ca întrebare retorica ar fi... cui îi este adresata? Ca răspuns... aș putea da orice: de la om, iubită, prieten, până la existența spirituală, Dumnezeu. Cred că fiecare alege ce vrea, însă...cel mai plauzibil răspuns....este...Cititorul.

M. Sigur cititorul este tot timpul cel ce interpretează, cel ce caută să intre în pielea poetului, de multe ori chiar se întreabă, așa cum și noi acum ne întrebăm: asta a vrut poetul să exprime? Nu avem de unde ști, doar daca ar apărea un glosar în care s-ar explica starea sau mai știu eu ce…

D.A Ideea de neutralitate, spulberă o groază din elementele pe care le-am înșirat mai sus, și ține să întăreasca ceea ce am spus ca ultim raspuns: cititorul este cel care privește și în plus este și îndeajuns de neutru. Cred că mă apropii de sfârșit, nu al textelor, ci al meu…

M. Ne apropiem de final, e ultimul text pe care îl mai analizăm noi, știi, fiind eseu, trebuie să dăm posibilitatea și altor cititori să vină cu completări. De la rost și rostuiri, de la joc și ad-joc, ne întrebăm și noi dacă ar fi posibil, ce? Hai să vedem.



dacă ar fi posibilă
personale [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de Alin Pop [popa lin]
2005-11-01 | |


cuvintul moare în gând
se întoarce anonim în lutul minții
săvârșindu-și desăvârșirea în liniste
transfigurat
ca un soare orbitând în jurul lui însuși

dacă moartea ar fi posibilă
atunci izvoarele ar curge înafară

baloane de săpun sufletele ar fi oglindiri
ale ferestrei



D.A. Mă duce cu gândul la o altă idee din filosofia greacă, însă aici nu mai știu dacă e Aristotel sau Platon și aceea a ideilor, că numai ideile sunt perfect și că orice transpunere în real/material a ideilor e imperfectă, astfel...și ceea ce gîndul încearcă să transpună pe foaie e imperfect. Cuvântul... gândul... ideea sunt desăvârșite numai spiritual, în "lutul minții" unde suferă prelucrări mai departe, sculptându-se de unul singur. Următoarea idee a textului... nu o susțin, pentru mine moartea e mai mult decât posibilă, e atât de posibilă încât o atribui și elementelor supranaturale, mergând până la ideea de Dumnezeu. Ideea de nemurire e însă plăcută, iar aici îmi pare dusă la extrem prin ideea de nemurire a ideilor. O idee nu moare cu moartea unei minți, căci poate apărea la un alt spirit, fiind prelucrată și desăvârșindu-se mai departe..


M. Desigur că la cele spuse de tine eu nu mai adaug nimic, doar faptul ca aici a fost un experiment, cu doi autori de pe poezie.ro. Numele lor încă nu doresc să-l dezvălui poate pe parcurs, depinde ce vor spune și ei. Până aici am avut acordul lor, de aici mai vedem…



Vă așteptăm pe toți cei care sunteți interesați de această formă de exprimare numită – eseu, să veniți cu sugestii și cu tot ce doriți pînă la urmă...



.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!