agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 3263 .



Nevoia de elită
eseu [ ]
modele demne de a fi urmate

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [alchimina ]

2005-12-30  |     | 



(ca un pandant al seriei: Fascinația modelelor (III), Fascinația modelelor (II), Fascinația modelelor (I), încercînd să indice către un model demn de a fi urmat)





Nu aristocrația de sînge, nu elitele puterii, nu meritocrația sînt cele care mă interesează, cea despre care aș vrea să vorbesc. Termenii care s-ar potrivi elitei pe care o vizez – care am credința că a existat și va exista mereu ca o dovadă a faptului că lumea omului nu există doar degeaba – sînt mai degrabă aristocrație de serviciu, aristocrație spirituală.

Cei aleși nu pentru că au sau doar consideră că au un interes legitim, o imperioasă ambiție, o înaltă misiune socială pe care se cuvine s-o impună celorlalți – nicidecum o aristocrație a revendicării. Aleși pentru că au ales, mai degrabă în dauna oricărei revendicări și a oricărui veleitarism social, nu rangul, nu poziția, nu profesia merituoasă, ci pur și simplu îndeletnicirea onestă de a trăi exemplar. Și asta tocmai pentru că au simțit că a miza pe celelalte înseamnă a neglija vinovat viața.

Dacă totuși, cu această opțiune oarecum defetistă care ignoră premeditat încăierarea socială, ei mai au vreun rost și pentru ceilalți oameni, el este totodată modest și exemplar. Modest pentru că ei nu uzează de nici o strategie a puterii, nu țin să cucerească puterea și, deținînd-o, să-i guverneze pe cei ce nu-s capabili să se fericească singuri. Și asta pentru că ei nu cred că modelul lor este accesibil tuturor.

Totodată însă, și asta cu o înverșunată neresemnare, țin să perpetueze acest model trăindu-l neabătut, cu o lucidă și delicată hotărîre ca pe un fel de datorie sacră. Pentru că ei știu, sînt convinși că el trebuie să fie păstrat pentru a dovedi că viața omenească merită să fie trăită pentru ea însăși, în ea însăși, bucurîndu-te că o ai, că ți s-a dăruit, că există pe acest binecuvîntat pămînt. Au convingerea de nezdruncinat că numai acest simplu adevăr al vieții – care proclamă doar delicata ierarhie a sensibilității de a fi om – ne salvează de a fi doar o specie printre altele, doar ființe socializate pînă la totala mutilare. Și poate și speranța că această aspirație nu poate și n-are cum să guverneze lumea, ci numai sufletele ce se doresc alese și se dăruiesc la rîndul lor acestei prea modeste îndeletniciri.

Există în această miză un evident cinism. Și acuzatorii vor găsi oricînd, pînă și în această variantă resemnată și lipsită de agresivitate, o gravă sfidare a egalitarismului – a cuvîntului de ordine, a cuvîntului sacru: toți. Căci ea nu se aliniază ipocriziei consacrate care propovăduiește vitejește că toate mîrșăviile și absurditățile care se cer zilnic omului, toată anosteala insidioasă prescrisă vieții sociale, sînt unicul mod de a realiza odată și-odată binele tuturor.

Din punctul de vedere al acuzaților, pentru că îndură cu cîinoșenie și cu seninătate privarea de confortul amortizării sociale. Știu că binele acesta delicat, de a-ți trăi viața cum se cuvine e rezervat fatal celor aleși și că a-l propovădui tuturor este doar o tîmpenie, o aiureală, o pierdere de vreme. Le e de ajuns să-l trăiască ei fără să aibă alte pretenții. Poate doar aceea de a crede că exemplu lor merită să fie luat în considerație.



*


O poezie a lui Sorescu pare să ilustreze ceea ce vreau să spun. Se numește Ctitorie. A fost scrisă în vremea în care era evident și un subtil afront adresat marelui ctitor al nației. Dar ăsta este doar aspectul ocazional al unei intenții care bate mult mai departe.

Ca multe din poemele soresciene este de un simplism derutant. Bărbatul își contemplă soția gravidă:

„Așa cum stai,
Dreaptă,
Cu brațele moi
Pe pîntecul plin,
Pari o veche soție de voievod
Þinîndu-și ctitoria.”

Privirea lui tandră și delicat ironică desolemnizează motivele țepene și arogante ale știutelor gesturi votive. Căci ctitoria nu este ținută pe palme, ci – plăsmuită organic, viață adevărată, în devenire – este ocrotită și dezmierdată de mîini afectuoase. Anchiloza zidirilor ce ar vrea să dăinuie în amintirea întemeitorilor, liniile încremenirii cu veleități de durabilitate veșnică sînt abandonate în favoarea rotunjimii și a vibrației calde a unui pîntec împlinit.

Gravitatea gestului votiv se răsfrînge asupra proaspetei vieți. Scorțoșenia picturii murale se scurge de pe perete și se topește în solemnitatea fluidului murmurător al vieții:

”Și parc-aud un glas
Venind de dincolo
De dispariția materiei:

"Noi, Ion și Ioana,
Cu puterile noastre
Am durat acest sfînt
Copil
Întru veșnica pomenire
A acestui soare
Și-a acestui pămînt."

Noi, Ion și Ioana, nume abia ieșite din anonimat, parcă rontunjite în albia timpului, persoane oarecare, cu bietele noastre puteri, am avut candoarea și îndrăzneala să durăm viață nouă, așa cum este ea, fragilă și efemeră, fără pretenții monumentale și fără infatuări ciclopice.

Noi care am trăit omenește sub acest soare, pe acest pămînt nu ținem să ne perpetuăm numele și faima, ci vrem ca motivele bucuriei noastre – acest soare și acest pămînt – să aibă parte de veșnică pomenire. Durăm o altă viață recunoscători, ca un gest de gravă recunoștință, pentru ca recunoștința să se perpetueze. Să aibă cine plînge și mîine bucuria acestei lumi.

Ca, dincolo de fireasca dispariție a materiei, spiritul și însuflețirea să rămînă nefiresc de vii.



(în aceeași intenție citiți și: În chip poetic locuiește omul pe acest pămînt și Puterea discretă a vulnerabilității)


(după verificările de rigoare, pentru că n-am nivelul necesar pentru a posta direct articole, puteți citi ca un răspuns anticipat la o întrebare previzibilă care a și fost pusă în comentariile de mai jos: Solidaritatea reinventată complicitar)




.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!