agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 3182 .



Controversatul manuscris al lui Iuda
eseu [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [scaevola ]

2008-08-09  |     | 



Controversatul manuscris al lui Iuda
de Ștefan-Lucian MUREȘANU

Ne întrebăm acum, la începutul acestui studiu privind faptul trădării de către unul dintre cei mai îndrăgiți discipoli ai lui Hristos, de ce deschizătorul drumului spre Marele Plan al Superputerii Universale, a acceptat maltratarea trupului, crucificat și inundat de vâscosul lichid roșu, atât de prețios omului? Câtă sângerare, câtă ură a putut acumula culoarea aceasta roșie? Poate nu întâmplător, încă din negura vremurilor existenței noastre, curgerea sângelui a atras cruzimi inimaginabile. Se poate ca acest țesut special sub formă lichidă al vieții noastre trupești să atragă și să respingă în același timp multe planuri existențiale.
Dacă am da crezare Evangheliei după Iuda sau a aceleia după Filip, dacă am citi cartea lui Dan Brown, Codul lui Davinci și am răstălmăci Biblia, nu știu dacă mulți dintre savanții și cercetătorii lumii, vechi și noi, ar mai putea să ne impresioneze cu ceva. Este un timp al istoriei, mult prea îndepărtat de momentul Nașterii lui Hristos, mult prea aproape de întâmpinarea unui cataclism, despre care toți știu, îl vântură, îl insinuează dar și îl simulează.
Trăim sub o cupolă uriașă de sticlă fumurie ce a acoperit tot Pământul, iradiind unde distrugătoare ale propriei noastre ființe, și când spun aceasta mă refer atât la partea spirituală cât și la cea materială. Prin produsele alimentare consumăm moartea care ne distruge, malefic, trupul dar și sufletul. Unii devin vampiri trupești, alții spirituali. Ne distrugem conștient existența pentru că cei ce au inoculate microdiole celeste lucrează pentru o lume dintr-o altă dimensiune. Vaticanul o știe, mai marii lumii o știu și toți tac, deja unii dintre ei nu mai sunt ai noștri. Lumea înaintează pe un drum greșit, acela al autodistrugerii.
Să ne reîntoarcem de fapt la tema noastră de astăzi. Este adevărat sau nu ceea ce scrie în controversata Evanghelie după Iuda? Exegeții, eliberatori ai unor ipoteze, ai unor gândiri comparatiste vor concluziona diferit, după planurile dimensionale ale energiilor ce îi domină. Să înțelegem și să conștientizăm faptul că nici unul dintre noi nu mergem decât pe o cale hotărâtă. Suntem personaje tragice și lipsite de sens atunci când încercăm să doborâm granitul zidurilor, ce străjuiesc calea. Iuda nu a fost un exponent al vrerii lui, ci al unui plan gândit riguros, într-un timp nemărginit. Numai pentru noi, oamenii, timpul are limite într-un laborator al purificării și al trecerii ulterioare într-o altă dimensiune.
Când s-a dorit să se cunoască, obscurul a scos la îndemâna noastră un codex inedit din foi de papirus degradate, incomplet, compus din 30 de pagini. Aflarea lui urma să revoluționeze cunoștințele noastre! despre originile creștinismului.
Paginile descoperite însumează o evanghelie semnată de Iuda Iscarioteanul, cel care l-a trădat pe Iisus în Grădina Măslinilor pentru 30 de arginți și care se dorește să elucideze adevărul! Care adevăr? L-a trădat sau nu pe cel venit pentru eliberarea oamenilor de Marele Păcat? Mai este ceva de spus față de evenimentele relatate în cele patru evanghelii din Biblie?
Din tot acest manuscris, despre care până în prezent nu se cunoaște dacă aparține cu adevărat lui Iuda, au fost descifrate doar câteva fragmente de către eruditul profesor american Charles W. Hedrick, despre care declara: În ultima parte a manuscrisului Iuda pare să asculte glasul lui Dumnezeu care-i spune să-l trădeze pe Iisus. E o nouă versiune din care nu știm cine era Iuda în realitate, ci doar cum îl vedeau cei care au scris această evanghelie în care Iuda apare ca un erou. Se afirmă, în codex, că Iuda pare să asculte glasul lui Dumnezeu. Oare în care dintre capitolele Noului Testament mai apare însuși Dumnezeu? Dumnezeu nu era pe Pământ prin persoana lui Iisus? O afirmație asupra căreia trebuie să ne aplecăm și să gândim. Iuda era om și avea dominant colericul.
Cercetătorii în domeniu se străduiesc să descifreze scrisul vechi al cărții, ce acum se află în Elveția și, poate, de aceea informațiile despre acest codex sunt puține. Manuscrisul, ce poartă titlul semnificativ de Evanghelia după Iuda e o povestire scrisă sub forma unei mărturii așa-zis directe a unui apostol despre faptele lui Iisus datând de la începuturile creștinismului și care schimbă oarecum povestea Săptămânii Patimilor. Istoricii spun că documentul are doar o mare valoare științifică și că nimeni nu și-a propus se demoleze tradiția creștină, opunându-se tradițiilor pascale, neașteptându-se ca Biserica, consecventă principiilor sale, să tolereze nici cea mai firavă dezbatere pe acest subiect. Dar, ca în orice altă
Muzeul copt din Cairo situație senzațională, ce poate opri discuțiile pe marginea Evangheliei după Iuda, care vor dura, cu siguranță, ani buni de-acum înainte? Cele patru evanghelii din Biblie vor rămâne documentele grăitoare a tot ceea ce a însemnat pentru omenire, Întruparea, însă nimeni nu va putea opri imaginația, curiozitatea perfect umană.
Ne permitem oare să ne mai întrebăm care este povestea adevărată sau să întrezărim îndoiala că adevăratul tablou al lui Iisus s-ar putea să apară, după 2000 de ani, altfel decât este cunoscut și supus tirurilor de păreri diferite? Pe cine să credem în timp ce noi încercăm s-o găsim? A cunoaște pe adevăratul Iisus ar include faptul că ceea ce a propovăduit, și ceea ce a făcut El în realitate, sunt esențiale pentru viața veșnică. Rugându-se Tatălui Său, Iisus a zis: „Și viața vecinică este aceasta: să te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, și pe Iisus Hristos, pe care l-ai trimis Tu” (Ioan 17:3, accentuarea adăugată peste tot).
A făcut Iisus ceea ce au arătat consemnările? A fost El – este El – într-adevăr cine a pretins a fi? Poate fi dovedit istoric? Sau suntem lăsați s-acceptăm simplu, pe credință oarbă? Și atunci, apare cea mai importantă întrebare: Are oare vreo importanță? Să judecăm în felul acesta: dacă povestea lui Iisus este o simplă invenție, dacă evenimentele consemnate ale vieții lui, împreună cu pretențiile și învățăturile-i biblice sunt fabricarea unui grup mic de conspiratori, atunci, desigur, că nu are nici o importanță. Dar noi suntem lăsați să explicăm însemnătatea vieții omenești prin propria noastră imaginație. Dacă Iisus Hristos este cine zice însuși că a fost El – Fiul lui Dumnezeu, care a venit pe Pământ sub forma unei ființe omenești, care a murit de mâinile semenilor și care a fost ridicat dintre morți trei zile și trei nopți mai târziu – atunci aceasta schimbă totul pentru că acest unic, singular eveniment – Dumnezeu trăind și murind ca un om – devine cel mai uimitor eveniment din întreaga istorie a omenirii. Faptul acesta ne pune pe noi toți într-o situație care ne cere întreaga noastră atenție pentru că ne lasă, în cele din urmă, răspunzători pentru felul în care alegem să răspundem. În ceea ce privește Învierea ca în multele secole de până acum, creștinii din întreaga lume vor intona, cu toată ființa și trăirea momentului: Hristos a înviat din morți... Nimeni nu va îndrăzni niciodată să conteste acest fapt.
Se susține totuși de unii cercetători că, în realitate, există un număr de 34 de evanghelii dintre care doar patru au fost canonizate, cele aparținând lui Marcu, Matei, Luca și Ioan, celelalte treizeci fiind considerate apocrife, nerecunoscute de Biserică. Printre cele apocrife se numără, bineînțeles, și scrierea lui Iuda, despre care se crede că ar aparține, în totalitate, discipolului hristosian.
În secolul al II-lea, la aproape două sute de ani de la răstignirea lui Iisus, prin anul 180, apare prima referire istorică la Evanghelia lui Iuda asupra căreia, un episcop din Lyon, pe nume Irénée, va lua atitudine, denunțând, la momentul respectiv, caracterul eretic al acelei lucrări, contestând faptul că Iuda ar fi cunoscut adevărul îndeplinind taina trădării si, prin acest act, ar fi bulversat ordinea Pământului și a Cerului. Manuscrisul avea să destăinuie o informație nouă față de ce era scris în Biblie: apostolul Iuda l-a trădat într-adevăr pe Iisus, predându-l romanilor, nu îndemnat de diavol, ci chiar Mântuitorul însuși, trădătorul fiind transformat într-un ucenic devotat, contribuind astfel prin această faptă, comisă împotriva voinței sale, la mântuirea omenirii.
Noul Testament are altă versiune referitoare la acest eveniment atât de disputat în zilele noastre: Iuda Iscarioteanul, ros de invidie că Iisus este mai apropiat de alți discipoli, manevrat de la spate de demon, l-a vândut romanilor pe câțiva arginți. Apoi, măcinat de regrete, s-a căit și s-a spânzurat.
În fața creștinilor a rămas pătat de păcate și principal vinovat pentru faptul că Hristos și-a găsit sfârșitul trupesc răstignit. Mântuitorul știa că va fi vândut de Iuda, dar cunoașterea aceasta nu îi iartă păcatele. De la acel înfiorător eveniment s-au scurs aproape două mii de ani iar acuzația lui de trădare a rămas aceeași. Nimeni nu a încercat să cerceteze fapta tânărului ucenic hristosian pentru că ea era clară. Se poate admite și faptul că cei care au scris această evanghelie au relatat o istorie imaginată, nicidecum una reală dar, tot așa de bine, adepții faptei lui Iuda pot garanta veridicitatea celor consemnate în manuscrisul său semnat cu numele Iuda. Identitatea autorilor nu e și nu va fi niciodată, probabil, cunoscută. Din faptele sale, din relatările scrise ale celor care l-au cunoscut îndeaproape reiese că interesele lui au fost puterea și succesul, fără să manifeste nicio urmă de dragoste față de Hristos. A fost un om cupid la care banii au fost mai importanți decât comuniunea cu Hristos cu o prioritate mai mare față de dragostea pentru Dumnezeu. Iuda a fost un mincinos, un ipocrit insensibil la adevăr, care a pierdut sensul divinității. Primele erezii care au apărut în sânul creștinismului au fost cele iudaizante, numite astfel pentru că au încercat să introducă practicile tradiționale mozaice și să le dea un caracter obligatoriu. Aceste erezii atribuiau Vechiului Testament valoare permanentă și cereau aplicarea lui integrală în creștinism, cu toate că Sinodul Apostolic, din anul 50, a stabilit că legea mozaică nu este obligatorie pentru creștinii dintre neamuri (Fapte 15, 19, 28). În urma celor cercetate putem confirma faptul că Evanghelia după Iuda aparține unei tradiții literare egiptene din epoca romană, calificată drept gnostică . Gnosticismul, cultivat de cercuri inițiatice mai mult sau mai puțin confidențiale, păgâne sau creștine, ce considerau lumea, opera lui Malin, disprețuia evreii și dumnezeul lor Yahve, Demiurgul sau Creatorul. În concepția lor evreii fiind responsabili de toate imperfecțiunile și blestemele care apăsau lumea, o atitudine pe care Biserica a înfierat-o, începând cu secolul al IV-lea.
Ideile gnosticilor au supraviețuit sub diverse forme, precum maniheismul, ocultismul etc. Acreditând gândirea episcopului Irénée din Lyon, Evanghelia după Iuda ar fi opera principală a unei secte gnostice, cea a cainiților, propășiți în Egipt, în Levant și care se considerau urmașii lui Cain. În perioada apostolică au existat mulți eretici precum cerințienii și ebioniții, care negau fie divinitatea Mântuitorului, fie întruparea reală, ca docheții, iar la aceștia se adaugă și filosofii stoici Cels (pe la 175-180 scrie lucrarea Cuvânt adevărat) și Profiriu, care în pamfletele lor vor trata în derâdere creștinismul și însăși existența lui Iisus Hristos. Ne punem întrebarea cum de aceștia, în scrierile lor, nu au folosit informația conform căreia Iisus ar fi fost căsătorit și ar fi avut urmași cu Maria Magdalena, argumentul cel mai puternic împotriva dumnezeirii Mântuitorului sau afirmația legată de inițierea lui Iuda.
Istoriografia bisericească consemnează că purtarea eresiarhilor era lipsită de bună-cuviință: Apollinaire era un libertin, Eutihie, un împătimit al banilor, Arie, un desfrînat notoriu. Atunci cînd cîntarea lui, numită Thalia, a început să fie citită la primul Sinod Ecumenic, Părinții Sinodului și-au astupat urechile, au refuzat să-i asculte recitarea obscenă, care nu ar fi putut niciodată să fie gândită de un om evlavios. Chiar și în timpul Primului Sinod Ecumenic ținut la Niceea, în anul 325, ereticul Arie, care nega divinitatea Mântuitorului și egalitatea Fiului cu Tatăl, nu a adus în dezbaterile sinodale argumentul relatat în Evanghelia după Iuda, care ar fi fost decisiv în susținerea afirmațiilor sale.
Nu se cunosc mai multe informații despre această sectă. În general, sunt extrem de rare știrile despre numeroase alte secte și grupări gnostice din acea epocă. Conținutul paginilor acestei evanghelii oferă însă date stupefiante. Iuda Iscarioteanul este considerat un inițiat, singurul dintre cei 12 apostoli care ar fi deținut o informație capitală. Pentru cainiți, Iuda constituie un personaj esențial în îndeplinirea sacrificiului lui Iisus și în răscumpărarea păcatelor umanității în contra oferta evangheliștilor Ioan sau Matei, care consideră că motivele trădării lui Iuda au fost posesia diabolică și avariția acestuia. În Evanghelia după Matei, Iuda, cuprins de remușcări, se spânzură înainte de a încerca să înapoieze marelui preot cei 30 de arginți. Ne întrebăm, dacă ar fi existat un Plan al crucificării, ce rost ar mai fi avut primirea de către Iuda a arginților oferiți de către marii preoți ai timpului, Ana și Caiafa? Acest personaj este, fără îndoială, un indiciu important în contextul originilor creștinismului. Până la sfârșit compromisul politic a învins. Actul pus în scenă a fost gata să condamne toată omenirea de vinovăție și, totodată, să pună bazele pentru iertarea ei. Pilat a dat ordinul ca Iisus să fie răstignit. Realitatea a fost negată, lăsată pentru toți s-o confrunte mai târziu. Cei mai mulți dintre noi avem tendința să ignorăm realitățile neplăcute și să facem alegerile care credem noi că ne sunt mai de folos. Confruntat cu evidența legată de cine a fost Iisus în realitate, am rezista unei realități care este prea dificilă pentru noi ca s-o acceptăm?
Adânc înăuntrul nostru, poate că intuitiv ne-am da seama că ne-ar schimba viața așa cum o cunoaștem. Așa că este mai bine, am raționa noi, să nu cercetăm această problemă prea adânc, să ne lăsăm totuși o portiță de scăpare. Aceasta este calea pe care a ales-o Pilat. Aici este de unde trebuie noi să începem. Cine a fost Iisus din Nazaret, în realitate? De unde a venit El cu adevărat? Dacă noi înțelegem aceasta, atunci ne putem explica tot ce a făcut și a zis cel care, într-o zi, ne va judeca pentru toate păcatele de pe Pământ.
Când cei de sus vor crede de cuviință și paginile acestei evanghelii vor fi traduse în întregime, dezbaterile despre Iuda se vor relansa... Dorim să atragem atenția că efortul nostru primordial este acela de a conștientiza acea dimensiune spirituală în care trăiesc unii intelectuali. Nu credem într-o vocație universală a spiritualității românești care caută să definească în mod sistematic omul. Substratul metafizic, constanta istorică, fondul biologic, viziunea politică, structura instituțională, funcția economică, comunitatea socială și stilul cultural al spiritualității și culturii române nu sunt obiective în sine al acestui eseu. Cuvântul părintelui Sofronie Saharov este cât se poate de evident și concludent în acest sens: La începutul secolului nostru, “starețului Siluan” i-a fost dat cuvântul Domnului: “Þine mintea în iad și nu deznădăjdui!” Nu pot preciza data exactă a acestui eveniment. Ar fi putut avea loc în 1906. În jurul acestui an sau mai curând în 1905, lumea a luat cunoștință de ecuația lui Einstein: E=MC (formula ce a definit odată pentru totdeauna existența lui Dumnezeu). Această formulă stă la baza ecuației și științei contemporane. Ea a eliberat surse colosale de energie pentru viață. Dar pe de altă parte a marcat și începutul pregătirii focului apocaliptic gata să închidă întreaga viață pe pământ. Cuvântul lui Hristos: “și nu deznădăjdui a fost dat de Siluan pentru epoca noastră caracterizată printr-o disperare generală deosebit de apăsătoare. Oamenii secolului nostru devin, adesea împotriva voinței lor, complici morali ai unor fratricide regionale, ba chiar planetare. Ca atare, așadar ca și complici care nu se căiesc, ei pierd firește harul Duhului Sfânt și nu pot crede în nemurirea lor prin înviere. Mai mult, nici măcar nu mai aspiră la ea. În chiar această autocondamnare la o anihilare totală după moarte rezidă esența spirituală a disperării.
În secolul actual eruditul devine capabil să creeze o expansiune și o anumită intensiune spirituală a ființei. Creierul funcționează altfel decât celelalte organe. Se caracterizează prin inteligență, prin capacitatea de a raționa, de a provoca sentimente, de a visa și de a planifica, de a acționa și de a comunica cu ceilalți oameni. Cum putem explica existența la întâmplare a creierului uman? Trebuie spus că astăzi este deosebit de important ca intelectualul să nu primească imaginea ignoranței. Ignoranța este mult prea facilă, promptă și suficientă, în timp ce unui intelectual i se cere, răbdare, modestie, actul de-a cunoaște în sine fiind îndelungat ținând cont că în conformitate cu toate manualele de învățat, cunoașterea se dobândește destul de greu. Nu ne-am dorit să vorbim în rândurile de mai sus de o cunoaștere informativă, ci de una formativă prin care spiritul uman se dezvoltă și la nivel experimental nu numai la nivel intelectual. Această cunoaștere nu este o cunoaștere paradisiacă, cum îi plăcut lui Lucian Blaga s-o numească, nu este nici o cunoaștere luciferică, ci este o cunoaștere noetică, care se înalță din mintea unui erudit luminat, fiind vorba de o cunoaștere care are analogie cu cunoașterea și experiența directă pe care o are un elevat celest.


.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!