agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 4397 .



Brainstorming „torpilă” (versiune nouă, revăzută și adăugită)
eseu [ ]
Text re-scris pentru o prezentare ce a avut loc într-o sedință a unei Asociații a psihiatrilor Colecţia: Poveste Postmodernistă

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Sextus Empiricus ]

2008-08-27  |     | 



Pre-text

Prin includerea în program a acestei comunicări sub titlul generos de „Orientalia”, m-am aflat într-o mare încurcătură. Deoarece îmi declin orice competență în domeniul Dvs. (i.e. al psihiatriei). Cel mult, aș putea vorbi în calitate de pacient. Dar asta e altă poveste. Pe care am să v-o spun, eventual, în altă ședință. Ȋn măsura în care v-ar interesa. Acum – pentru a ieși din încurcătură și pentru a destinde atmosfera – v-am pregătit altceva. Care are (sau n-are) legătură cu Extremul orient. Rămȃne să decideți singuri, în măsura în care a-ți avut bunăvoința să hotărȃți a mă suporta. Vă promit că nu mă voi întinde prea mult. Și astfel nu vă voi pune, excesiv, la încercare răbdarea. Mai adaug că prezentarea este însoțită de o anexă. Pe care am distribuit-o participanților pentru a putea fi citită separat - dacă cineva va simți nevoia.

Primo tempo

Se povestește… Se povestește că în timpul celui de al doilea război mondial nemții îi înnebuniseră pe americani cu submarinele. Care le torpilau vasele de război.

O ceată de inițiați în ale războiului naval (azi, ca și atunci, numiți "analiști") pun mâna pe un amiral american. Și se pun pe capul lui mai rău ca la un interogatoriu al unui terorist (de azi).

Dacă îți vine torpila din față (presupunând că observi, la suprafață, siajul ei când se aproprie) ce faci? Fac manevra cutare a navei ! Dacă vine din spate? Fac manevra… Dacă vine lateral? Fac… Dacă vine pe partea ailaltă? Fac…Dacă vine oblic ? Dacă.. ? Fac… Dacă….? Fac… Dacă…? Fac… Dar dacă vine șerpuit, pe furiș, pervers și nu știi unde va lovi ? Exasperat, amiralul: urinez pe ea!

Legenda spune că așa au fost inventate jeturile subacvatice anti-torpilă. Iar ședințele de tipul respectiv au căpătat numele de "Brainstorming-torpilă".

Secundo tempo

Nu vi s-a întâmplat niciodată ca în stare de stres să găsiți, pur și simplu, printr-un "insight" soluția salvatoare ? Mie da. Și chiar de mai multe ori.

În timpul unor sărbători de Paști conduceam mașina spre mănăstirea Curtea de Argeș. Din față îmi venea un nebun cu 120 la oră. Din spate se angajase alt nebun în depășire. Aveam și eu cam 80 la oră. L-am observat, pe cel care mă depășea, prea târziu ca să mai pot frâna și să-i fac loc. Mi-a acroșat aripa din stânga față. Instinctiv am tras lin de volan spre dreapta și m-am oprit, frânând încet, abia ciupind pedala, pe miriște. În timp ce îmi reveneam din șoc, fumând o țigară, am reconstituit "rațional" lucrurile. Dacă, atunci când m-a acroșat, aș fi tras brusc de volan stânga, probabil (sigur) aș fi pierdut controlul și ar fi ieșit o ciocnire frontală. Dacă aș fi ținut direcția spre înainte și aș fi frânat brusc, m-aș fi răsturnat. Dacă aș fi păstrat direcția spre înainte și aș fi frânat încet, poate scăpam. Dacă… Dacă….Dacă….Atunci de ce dracu' mai am nevoie de "rațiune" dacă toate astea nu mi-au venit în "minte" cu ajutorul ei instantaneu ? și ACUM nu aș putea s-o utilizez decât post-mortem (presupunând că ar fi posibil)? - m-am întrebat (hamletian). A fost, pur și simplu, o "oprire" a minții ("raționale") și un "fash" absolut inexplicabil. Și asta în condițiile în care, pe vremea aceea (dar nici acum), nu dispuneam de o mașină echipată cu tot soiul de senzori care să culeagă și transmită, în „timp real", diverși parametrii unui cip. Iar acesta, automat, să ia decizia optimă în "condiții de avarie". Pur și simplu scurtcircuitându-l pe subsemnatul. Și chiar și atunci mă îndoiesc că nu s-ar fi ales totuși acea soluție cu menținerea direcției de deplasare spre în față și cu frânare ușoară. Care părea a fi "cea mai rațională" dar nu lipsită complet de riscuri.

Terțio tempo

Ședințele pe care azi le numim de "brainstorming" au fost "inventate" de niște călugări budiști-zen. Și asta cu cel puțin o mie și ceva de ani în urmă. Cu toate că, pe la noi se zice că au fost introduse de un anume Osborn prin anii ’30.

Atunci s-au instituit și regulile (pentru ședințele standard).

1. Maximum 12 participanți (de ce 12, nu știu nici eu și nici specialiștii de azi).
2. Participanții să fie de același rang social pentru a nu se inhiba unii pe alții.
3. Tema să fie anunțată în prealabil.
4. În timpul ședinței cel care ia cuvântul să nu-i contrazică pe ante vorbitori; poate însă prelua idei emise și să le rafineze (ceea ce azi se numește "gândire laterală", sau "combinatorică", sau "analogică", etc. ) sau să emită idei absolut noi; ideile trebuie exprimate cât mai succint, fără a fi argumentate.
5. "Moderatorul" trebuie să fie absolut neutru; el dă, la început, cuvântul într-o ordine oarecare (de la stânga la dreapta, sau invers, sau cum îi vine chef); când lucrurile se precipită și apare, să-i zicem, "sinergia", dă cuvântul aleatoriu celui care ridică mâna.
6. Ședința încetează atunci când începe să lâncezească, după ce a atins o intensitate maximă; și asta se întâmplă cam după trei sferturi de oră.

Nu mă pot împiedica să nu observ că "maximul" unei ședințe "standard" ar cam corespunde momentului în care se găsește "soluția" în cadrul unei ședințe "torpilă" (pe care călugării budiști au avut lipsa de imaginație să nu o inventeze); numai că în cazul "standard", aparent, nu mai este vorba de un stres în care să acționeze "supravițuirea" - dar asta este numai o aparență pentru că Zen-ul urmărește, de fapt, tot un fel de ceea ce am putea numi, greșit, "supraviețuire". Și greșit deoarece, aici (în Zen), se urmărește doar prezentul/viețuirea contninuu/continuă - instantaneitatea, fără "trecut" (ce-a fost, a fost, nu se mai poate "repara" și, în plus, cunoașterea nouă, creativă, nu înseamnă re-amintire a unor experiențe deja consumate care nu produc nici un fel de noutate "absolută") și fără "viitor" (pentru că viitorul înseamnă "dorință" - deci acumulare de "karmă").

În plus, cu "mintea" mea "occidentală" știu (acum) din studii statistice (pe baza unor lucruri "trecute" atunci când studiile respective s-au finalizat și au fost publicate) că:

- Testele de "inteligență" pe baza cărora se stabilește celebrul coeficient "IQ", urmăresc rezolvarea unor probleme cu o singură soluție, dar cu căi multiple de aflare a acesteia; cei cu "IQ" ridicat găsind calea cea mai rapidă de rezolvare.
- Testele de "creativitate" (mai puțin cunoscute) urmăresc, în schimb, rezolvarea de probleme care admit soluții multiple și căi multiple de a ajunge la fiecare soluție; iar cei cu "creativitate ridicată" găsesc, prin gândire "laterală" + "asociativă" + "analogică" + "combinatorică", soluția optimă, precum și calea cea mai directă de aflare a acesteia.
- Persoanele cu "IQ" ridicat au un indice scăzut de "creativitate"; în schimb, persoanele "creative" au un "IQ" mediu, dacă nu chiar sub-mediu.

Din cele de mai sus, trageți singuri concluzia asupra "specializării" înguste, limitate și limitative de care, încă, se mai face atâta caz în toate domeniile de activitate. Considerândându-se că cei ce posedă o astfel de "specializare" dau dovadă de "seriozitate", "perseverență" și, în ultimă instanță, de "competență". Și nu pot acum să nu-mi vină în minte unii tâmpiți geniali (autiști) care au abilități ieșite din comun. Cum ar fi extragerea rădăcinii (pătrate sau nu) dintr-un număr cu nu știu câte cifre. Precum și faptul că, un "specialist" de "excepție" tinde, la limită, spre un tâmpit genial (cazuri, de multe ori, patologice).

Ce alege (și ce poate) fiecare, e treaba lui. Ideal ar fi să "fim" niște tâmpiți geniali creativi. Dar, de unde nu e…asta e!

The End

P.S. Cineva ar putea obiecta că, în cazul ședinței "torpilă" (cea cu amiralul american), de fapt a fost vorba de o problemă cu o singură soluție iar respectivul trebuie să fi avut un "IQ" ridicat. Aș putea demonstra, dar mi-ar cere prea mult timp și spațiu, că nu e așa.

NOTA: La publicare pe Agonia a primei versiuni, A. Chirică mi-a transmis în stilu său șarmant, inconfundabil:

„unu: am "sus-tras" concluzia cu IQ-ul.
doi: cum scap de coeficientul ce-mi prisosește, că vreau să devin creativ?”

Ȋi tăspund și acum, cum a făcut-o și atunci – deoarece lucrurile nu s-au schimbat (din nefericire pentru mine):

„Cedeaza-l. Sunt amator să-l preiau. Că-mi lipseste...”


ANEXA (Textul care urmează este o traducere a mea din D.T. Suzuki, “Zen Buddhism – Selected Writings”, Image Books DOUBLEDAY, 1996).

Rațiunea Non-Rațiunii : Exercițiile Koan

Koanul este propus discipolilor în primul rând pentru a trezi starea de conștiență.
Facultatea de a raționa este suspendată, adică cea mai superficială activitate a minții este oprită astfel încât partea profundă care se găsește adânc îngropată poate fi pusă în funcțiune pentru a-și exercita funcțiunile sale native.

Centrii afectivi și cognitivi care constituie trăsătura personală fundamentală sunt activați la maximum pentru a găsi soluția koanu-ului.. Aceasta este ceea ce Maestrul Zen înțelege atunci când se referă la "marea luptă" și la "înaltul spirit de interogare" ca două puteri (trăsături) esențiale necesare calificării cu succes a unui discipol Zen.

Când interogația mentală ajunge la intensitatea maximă se obține o stare neutră a conștiinței care în mod eronat este desemnată prin "extaz" de către psihologii care investighează conștiința religioasă. Starea de conștiință Zen diferă esențialmente de extaz deoarece extazul constă în suspendarea puterilor mentale în timp ce mintea este angajată în contemplație; starea Zen a conștiinței, pe de altă parte, este una care presupune punerea în lucru, prin cele mai intensive exerciții a facultăților fundamentale care alcătuiesc personalitatea cuiva. Există, în această stare o concentrare intens-pozitivă asupra unui singur obiect al gândirii care este numită o stare de acuitate (ekagra). Ea este de asemenea cunoscută ca o stare de daigi sau de fixare.

Acesta este punctul unde conștiința empirică cu întregul său conținut conștient și inconștient este pur și simplu abolită și se percepe direct Necunoscutul, ce se găsește Dincolo, ceea ce chiar nu se Cunoaște. În extaz nu există o astfel de tranziție deoarece finalitatea statică nu permite o viitoare desfășurare.. Nu există nimic în extaz care să corespundă cu "aruncarea sinelui în prăpastie" sau "pierderea sprijinului".

În final ceea ce pare la început a fi o suspendare temporară a facultăților psihice devine o încărcare cu o nouă energie până acum adormită.. Această transformare abruptă apare frecvent prin intruzia unui sunet sau a unei viziuni sau o formă de activitate motorie. O iluminare subită se naște din profunzimile interioare ale conștiinței drept o sursă a unei noi vieți ce a fost atinsă (sursa) și din care Koanul smulge secretul.



.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!