agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 3225 .



Eu, la feminin (7)
eseu [ ]
Iubirea vinovată

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [shatenne ]

2008-09-02  |     | 



Iubirea adulteră dintre Ares și Afrodita, descrisă de Homer în „Odiseea”, este unul din marile „scandaluri” ale mitologiei grecești. Povestea este binecunoscută: Hefaistos, soțul Afroditei, bănuindu-și nevasta de adulter cu aprigul zeu al războiului, confecționează o plasă din fire nevăzute pentru a-i prinde și imobiliza pe vinovați în pat. Prefăcându-se că pleacă la Lemnos cu treburi, Hefaistos apare pe neașteptate, constată flagrantul și-i cheamă pe zei drept martori ai nefericirii sale conjugale. Din pudoare, zeițele rămân acasă. La rugămintea lui Poseidon, Hefaistos consimte să-i elibereze pe cei doi, dar numai după ce primește promisiunea unei despăgubiri pecuniare.
Când își pierd caracterul ezoteric și funcția sacră, miturile decad și devin literatură. Teatrul, romanul și, mai proaspăt sosit pe piață, cinematograful, exploatează neobosite formula menajului în trei, din mitul originar nemairămânând decât nostalgia popularizată (vulgarizată) și idealizată a trecătoarelor dorinți transformate în iubire pătimașă. O aventură. Personaje devenite celebre – Fedra, Isolda, Madame Bovary, Anna Karenina, Tess, Scarlet O'Hara etc. – mărturisesc pe numeroase pagini și zeci de metri de peliculă mistuitoarele lor pasiuni și complicațiile pe care le aduc cu sine aceste iubiri vinovate. Bineînțeles, ca întotdeauna, supraestimarea pasiunii, la femei este imediat legată de sex.
Nimeni nu neagă existența femeilor care trăiesc numai pentru dragoste, dragostea pentru un singur bărbat. Dar nimeni nu spune că acest lucru se întâmplă cu precădere femeilor care sunt „rupte” de viață, iar dragostea - devenită unica preocupare - este singurul lor mijloc de a reface legăturile cu lumea. Heloise, închisă într-o mănăstire de Abelard, nu trăiește decât pentru teologul ei. Juliette Drouet, practic sechestrată de Hugo, trăiește doar pentru egoistul ei poet de geniu. Dar, din păcate, nu toate femeile au avut parte de genii, drept care n-au intrat în istorie ci au pierit undeva la periferia acesteia. Femei incapabile să-și evalueze posibilitățile, să-și depășească condiția de femele.
Străine de marile pasiuni virile (război, politică, bani, putere), străine de competițiile și luptele care caracterizează raporturile sociale – așa cum au fost ele organizate de bărbați – femeile își convertesc o mare parte din nevoia de integrare în lume, într-o proiecție amoroasă, într-o idee mult înfrumusețată despre dragoste și o imagine idealizată a bărbatului iubit. Mijloc sigur și definitiv de alienare, încât, ceea ce se consideră a fi „o caracteristică a naturii feminine”, în realitate nu este altceva decât compensația minimă a unor nevoi vitale refulate și pentru o viață trăită într-o baltă de frustrări. Emma Bovary este cel mai celebru studiu de caz.
Nici de cealaltă parte a baricadei însă, lucrurile nu stau prea bine. Îl voi cita pe Tolstoi, referindu-se la Stepan Arcadici din „Anna Karenina”, prins asupra „faptului” cu guvernanta copiilor: „Nu se putea căi că el, un bărbat de 34 de ani, frumos și afemeiat, nu era îndrăgostit de soția lui, mai tânără decât el numai cu un an, mamă a cinci copii în viață și a doi copii morți. Îi părea doar rău că nu s-a putut ascunde mai bine de nevastă. Își închipuia că ea, la drept vorbind, trebuia să fie îngăduitoare... Legăturile dintre ei nu se puteau repara, fiindcă nu era cu putință să-și facă soția iarăși atrăgătoare, capabilă să trezească în el din nou dragostea...” Așadar, între cinism și tragismul romantic (zis feminin) nu există nici o contradicție profundă. Ambele sunt modalități de evaziune din sfera realității, modalități de a fugi cât mai departe de orice promisiune concretă, de orice responsabilitate privită ca o îngrădire.
O atitudine hotărâtă împotriva iubirii-pasiune, deși se apără de orice pretenție moralizatoare, exprimă Denis de Rougemont. În „Iubirea și Occidentul”, autorul vorbește despre adulter ca despre „una dintre cele mai însemnate ocupații ale Occidentului”, pe care o descrie ca „iubirea ce o pătimim (de la latinescul pati – a pătimi, a suferi), numai pentru că iubirea conjugală, domestică, ni se pare plictisitoare. Posibilitatea de a întâlni „marea iubire” acționează asupra noastră ca o permanentă ispită și, chiar dacă știm că pasiunea aduce cu sine numai „nenorociri”, ne amăgim mereu că ea reprezintă o nenorocire mai vie decât banalul cotidian, mai înălțătoare decât fericirea călduță de zi cu zi.
Dacă Ares și Afrodita sunt simbolurile a două patimi rele rele, două boli ale sufletului (ura și iubirea), relevate ca atare de exegeza morală, nu mai puțin adevărat este că pentru greci, ei reprezentau și două principii cosmogonice, unirea dintre ele fiind acordul care naște armonia. Se știe din legendă că din unirea lui Ares cu Afrodita s-a născut o fiică, Harmonia. Hefaistos care-i înlănțuie unul de celălalt este demiurgul care realizează unirea contrariilor în lumea devenirii, în timp ce râsul zeilor exprimă bucuria în fața nașterii acestei armonii. Dar dacă această unire ar persista, s-ar tulbura legile lumii, legile devenirii, în care trebuie să domnească nașterea și moartea, schimbarea și curgerea timpului. Iată de ce, ea este desfăcută, tot de către Hefaistos, la cererea lui Poseidon. Oameni înțelepți grecii... Istoria însă, s-a banalizat. Nu mai este vorba despre cuplu, adulter, soț înșelat sau soție înșelată, ci doar de trup și suflet, prinse împreună în capcana vieții. Așa au decretat romanticii și fără ei, visele noastre ar fi mult mai sărace.

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!