poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 7183 .



Profilul unui orator :român în viață: Prof. Dr. Nicolae Boaru
eseu [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Bibliofilul ]

2009-02-17  |     | 




Arta oratoriei a fost dintotdeauna la mare preț, începând din antichitate până în zilele noastre, când această artă, în timpurile moderne, aflată în proces de vizibilă diminuare și standardizare, s-a concentrat mai ales pe teme politice, filosofice, religioase, artistice sau literare. Pe vremea lui Demostene, Pericle, Cicero sau Quintilian, în lipsa unei mass-medii ca în zilele noastre, singurele mari plăceri ale publicului erau luptele din arena circurilor, piesele de teatru prezentate în amfiteatrele din aer liber (acolo declamau poeții și rapsozii acompaniați de lire, dar și discursurile cu caracter politic, religios ori filosofic, rostite de vestiți oratori. Aceștia din urmă erau foarte apreciați, căutați și susținuți materialicește de straturile nobile și culte ale societății de atunci. Deși au existat totdeauna numeroși admiratori ai acelor persoane care se distingeau prin talentul de a vorbi în public - iar asemenea persoane puteau fi găsite cu miile în fiecare țară, societate și cultură, de-a lungul secolelor - totuși, oratori de profesie și comparabili cu părinții oratoriei nu s-au putut impune decât în tot mai rare cazuri.
Foarte interesantă este situația în care acest gen oratoric practicat astăzi, mai ales în Occident, s-a concentrat și specializat în predicile omiletice și cvasiomiletice ale unor preoți creștini, dar mai ales în ale unor pastori protestanți și neoprotestanți care au ridicat predica de la amvon la rangul de o mare și adevărată artă, consolidată mult și de programele televiziunilor creștine. Evident, aceștia i-au depășit pe preoți în măestria de a dezbate subiectele religioase. O spunem cu sinceră părere de rău. Și România, începând cu jumătatea secolului al XIX-lea, a cunoscut oratori talentați, precum au fost Mihail Kogălniceanu, scriitorul Barbu Ștefănescu Delavrancea, savantul Nicolae Iorga, care au rămas în cultura noastră nu numai prin operele lor literare, dar și prin discursurile prezentate în diferite ocazii, ele având caracter divers, de preferință predominând alocuțiunile politice. De la un an la altul, numărul celor de la tribună creștea și nu puțini erau buni vorbitori. Aceștia începuseră să fie imitați și de alți intelectuali, îndeosebi de politicieni parlamentari, mai mult sau mai puțin dotați, încât I.L. Caragiale s-a simțit obligat să-i ironizeze prin personajele lui de teatru, gen Cațavencu. Sub o formă mai serioasă, asemenea amatori de discursuri au intrat și în colimatorul marelui critic Titu Maiorescu, care era și un politician de elită, cu o experiență în spate de peste 30 de ani. În anul 1902, criticul a publicat cunoscutul articol “Oratori, retori și limbuți”, de fapt, o completare a unui articol mai vechi, din 1873, “Beția de cuvinte, studiu de patologie literară”. În articolul despre retori și limbuți, Maiorescu stabilea următorul diagnostic: “Oratorul vorbește pentru a spune ceva, retorul pentru a se auzi, limbutul pentru a vorbi”.
Unul dintre cei mai pasionați cunoscători ai scrierilor maioresciene este și profeorul prahovean Nicolae Boaru, directorul Bibliotecii județene a jud. Prahova “Nicolae Iorga”, din Ploiești. El este foarte bine cunoscut nu numai în județul lui, ci și în restul țării, mai ales pentru faptul că are o rubrică săptămânală televizată, unde ține discusuri libere și nu citite după teleprompter. Pe cât de mult îl impresionase categorisirea făcută de Titu Maiorescu pe acest profesor, pe atât de mult dumnealui s-a temut toată viața să nu intre în categoria limbuților care vorbesc mult și spun puține.
Nu am să relatez aici despre poetul, criticul literar, scriitorul, moderatorul, crainicul tv și de radio, comentatorul pe teme lingvistice sau analistul politic în presa locală și centrală Nicolae Boaru, nici despre funcția lui de fost director de licee ori de actual director al uneia dintre marile biblioteci din țară, pusă bine la punct de talentul său de lider coordonator, ci voi aminti câteva cuvinte despre performanțele sale retorice, fie în fața camerelor televiziunii, ale microfoanelor de radio, fie expuse direct, în fața unui public totdeauna numeros. Nu știm dacă profesorul s-a “antrenat” ca Demostene la țărmurile mării, de a ajuns să intre în categoria oratorilor, dar știm că totdeauna publicul îl caută, îl apreciază și că rămâne fascinat de fiecare dată când îl ascultă. Fără îndoială, pentru a ajunge aici, era nevoie de studii de specialitate (profesorul drd. Nicolae Boaru, n. 28-12-1949, la Ploiești, a terminat liceul local “Mihai Viteazul”, Universitatea București, Facultatea de Filologie Română-Franceză); ne-îndoios, era nevoie și de o incontestabilă înzestrare genetică, altfel spus, de talent nativ, dar unul din marele lui secrete (și îmi cer scuze că i-l dau în vileag), este și un caiet gros de notițe, un fel de “mic atelier”, de care nu se desparte niciodată, și în care dumnealui își notează la tot pasul pleiade de idei scânteietoare, citate din autori geniali și din puzderia de cărți pe care le devorează (și, slavă Domnului, că are de unde, pe alese!), face programări, schițe și planuri complexe etc. La mijloc este, deci, vorba de eforturi non-stop, de o muncă continuă, fiindcă profesorul N. Boaru a fost todeauna foarte activ. Nu o dată, între două telefoane, l-am văzut dictând secretarei prefețele unor cărți scrise de tineri debutanți pe care îi încuraja să se lanseze. Alteori pleacă să scormonească prin arhivele din străinătate, de unde vine totdeauna cu ceva nou. Așa se nasc discursurile lui fascinante, cu adevărat pline de vrajă, pe varii criterii valorice și estetice, despre scriitorii cărora le prezintă cărțile la lansare, despre etimonuri lingvistice, despre originea unor neologisme și arhaisme, despre comparații cu literatura universală, despre adâncimile sensurilor semantice și filosofice ale unor clasici ai filosofiei ș.a.m.d. Uneori, aceste observații briliante devin prefețele a zeci de cărți pe care le-a binecuvântat cu pana sa. Dinamismul lui este molipsitor. Fiind foarte apreciat, a devenit oaspete de onoare în multe lăcașuri de cultură din țară și din străinătate (Italia, Germania, Franța, Republica Moldova, unde, la Chișinău, de pildă, a înființat o filială a bibliotecii prahovene, cu donații de cărți care promovează românismul și ideea de unire).
Deoarece, mai recent, oratorul nostru descifrează din umbre matematica factică a politicii contemporane postdecembriste, atunci cuvântul i se transformă în bisturiu sau în armă cu laser. Să-i ferească Sfântul pe politicienii corupți, pe șamanii de pe sticlă ori de aiurea, pe păpușarii electronici adormiți pe băncile parlamentare, căci toți ajung să fie pulverizați, cu partidul lor cu tot, de șrapnelele mitralierei lingvistice cu care, cu mult har sau cu ironie, îi încondeiază caustic în presă și televiziune. Aceste victime apar dintr-odată jalnice figuri sinistre în fața auditoriului de obicei pretențios: academicieni, savanți, scriitori consacrați, profesori, elevi, studenți, diverși intelectuali. Preferații eroi negativi sunt cei smulși din fotoliile calde și moi, unde își trăiesc viața de “dolce far niente”, dar care devin, pe loc, forțe obscure abominabile și parazitare pe spinarea Plaiului Mioritic, impunându-se monitorizarea lor urgentă spre a fi deversate pe convaierul ce-i împinge spre tomberoanele infestate ale istoriei. Autorul discursurilor libere lovește fără milă în matca corupției și pare a vedea totdeauna dincolo sau dincoace de perdelele de fum ori de cortinele și catapetesmele oricărei conspirații care afectează starea de normalitate a patriei și etniei noastre. În general, discursurile profesorului, dacă încep printr-un pesimism și hilarism cu două înțelesuri, au mai totdeauna un final tonic, plin de acalmii încurajatoare, frizând niște speranțe mai mult sau mai puțin apropiate istoric.
Cine se întoarce acasă după ce a ascultat o pledoarie a profesorului-orator Nicolae Boaru, se va gândi momente întregi la conținutul celor auzite, simțind fără îndoială că acestea i-au îmbogățit ziua, i-au înnobilat sufletul și, în concluzie, își va promite să-l mai caute, să mai revină și să-l mai audieze odată, cu proxima prezentare... Și, din fericire, nu trebuie să aștepte prea mult, deoarece expunerile oratorului au loc aproape săptămânal la Palatul Culturii din Ploiești, la Radio Contact și, zilnic, la Antena 1, cu emisiunea “Povestea vorbei”.

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!