agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 645 .



Radiografie a societatii moderne
eseu [ ]
Filosofia Lasilor

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [JSoL ]

2006-11-03  |     | 



Dupa cum se stie, biblia afirma, ca Dumnezeu a creat lumea dupa chipul si asemanarea sa. Azi, cu toate acestea, avem in neamul omenesc o sumedenie de chipuri diferite - albi, negri, galbeni, blonzi, roscati, sateni, bruneti, scunzi, inalti, slabi, obezi, iar printre toti acestea intalnim o multime de forme intermediare. Astfel, devine greu de spus, care este chipul si asemanarea, dupa care au fost creati Eva si Adam, prima pereche umana. Carei rase au apartinut, care erau caracteristicile lor antropologice? Datele arheologiei ne vorbesc despre faptul, ca printre primii oameni inca nu erau deosebiri rasiale, iar chipul lor avea trasaturi care tradeaza apropierea noastra genetica de maimuta. Mai mult ca atat, aceste trasaturi rasar din cand in cand si la semenii nostri, astfel incat se intampla sa intalnim uneori cate o fizionomie, despre care nu ne putem indoi ca are neamuri printre maimute. Dar, in acest caz, le avem cu totii, chiar daca unii dintre noi sunt frumosi la chip si iuti la minte. In general insa, nu putem afirma ca umanitatea a atins culmile perfectiunii, sau ca urmeaza imperturbabil aceasta cale.
Sa incercam, totusi, a patrunde planurile lui Dumnezeu cu lumea macar in ceea ce priveste trecutul nostru, desi unii mari prooroci sustin ca le-ar cunoaste pe dinafara in ceea ce priveste viitorul. Viitorul, fireste, este mai usor de prezis, mai ales cel indepartat, cu care poti fi sigur ca nu te vei confrunta. Asadar, daca oamenii au provenit de la maimute, cu care se aseamana atat de mult, ca nu dorim sa le recunoastem de neamuri, inseamna ca Adam si Eva au fost (mii de scuze!) maimute, iar Dumnezeu, cand le-a poruncit sa se inmulteasca, a urmarit un scop bine determinat, de a obtine prin selectie o fiinta perfecta, mizand pe Inaltimea Sa Intamplarea. Oricum, avea la dispozitie o vesnicie. Se vede ca actul creatiei dupa chip si asemanare nu prea i-a reusit, El ramanand profund nemultumit de rezultate. Convingandu-se ca este un sculptor mediocru, a fost nevoit sa creeze femeia si sa lase lucrurile la voia intamplarii, bazandu-se pe cei doi piloni ai Evolutiei Variabilitatea si Stabilitatea, iar Selectia Naturala, ca pe un caine fidel, a pus-o sa supravegheze numeroasa turma care in curand urma sa apara. El insasi si-a rezervat rolul de pastor al oitelor sale. Cine altul decat Dumnezeu ar fi cunoscut mai bine legile dialecticii, pe care El le-a dat Universului material, pentru a se dezvolta, scutindu-l de participarea nemijlocita la toate miscarile materiei? Evident, o dirijare minutioasa a unui asemenea colos era cel putin plictisitoare, daca nu chiar imposibila, oricat de atotputernic ar fi fost.
Din pacate, Variabilitatea a luat-o razna, dupa obicei, iar Stabilitatea s-a dovedit a fi cam subreda, astfel incat procentul rebutului s-a constatat a fi destul de mare. Devenit o fiinta rationala, omul s-a invatat repede sa amageasca cainele de paza al Evolutiei, supravietuind chiar avand calitati fizice modeste. Ratiunea este cea mai buna sansa, cand ai de-a face cu un animal necugetator. Astfel, selectia naturala a perfectiunii dintr-o asemenea varietate de fiinte imperfecte s-a transformat intr-o utopie. Unica varianta posibila ramane interventia personala a Creatorului, care poate compara rezultatele cu Ideea Initiala. Aceasta interventie, conform religiei crestine, ar putea fi Apocalipsa. Atunci cei buni vor fi separati de cei rai, primind viata vesnica, iar cei rai vor pieri in focul purificarii. Biblia sustine, ca criteriul dupa care se va savarsi aceasta alegere va urmari doar perfectiunea morala, nicidecum cea fizica sau intelectuala. Evident, o astfel de perfectiune este ea-insesi imperfecta, fiind unilaterala si incompleta. Face oare sa declansezi un razboi universal, in urma caruia sa te alegi cu o gloata pestrita de semiinvalizi si semidebili cu o moralitate impecabila? Nu merita efortul.
Dar, sa lasam gluma la o parte. Oricat am incerca sa impacam religia cu stiinta, interpretand Biblia, cartea sfanta a crestinismului asa sau altfel (dupa cum o si fac numeroasele secte crestine aparute pe parcursul acestui secol), nu vom obtine nimic altceva decat asemenea ipoteze anecdotice, care mereu vor necesita noi si noi rectificari, pe masura ce stiinta va inainta tot mai rapid, iar religia se va impletici din urma, straduindu-se sa-si salveze miturile, termenul de credibilitate al carora a expirat demult. Chiar daca ne agatam de lacunele, pe care le au antropologia si arheologia, si care sunt inevitabile, pentru ca intotdeauna mai ramane ceva de aflat, oricat de multe lucruri am cunoaste, va trebui sa cedam terenul pe masura ce stiinta va acoperi lipsurile. De ce dar nu am recunoaste cinstit, ca ne-am atasat de o poveste frumoasa, care ne flateaza orgoliul si ne ofera sperante desarte intr-o viata fara de moarte? Copiilor le place sa creada in Mos Craciun, dar pana la urma sunt nevoiti sa renunte la el de dragul adevarului.
Scriitorul si filozoful polonez Stanislav Lem spunea "Omul crede in ceea ce doreste sa creada". Desi este evident pentru toata lumea, ca realitatea doar arareori coincide cu dorintele noastre, ne incapatinam totusi sa nutrim niste iluzii lipsite de continut real. Violenta cu care respingem orice incercare de a spulbera aceste iluzii este o caracteristica imanenta a omului contemporan, care insista sa fie supranumit "homo sapiens". Dar o analiza atenta a vietii politice, economice si sociale a lumii moderne ne sugereaza concluzia, ca umanitatea inca nu a iesit din varsta adolescentei, cand emotiile domina ratiunea, iar comportamentul este marcat de violenta si intoleranta.
Daca ne-am intreba, care este cea mai arzatoare dorinta a omului, la care el renunta cu mare greu, ne dam seama ca aceasta este aspiratia la nemurire. Omenirea nutreste acest vis din cele mai stravechi timpuri, si se agata de el cu toata insistenta de care este capabila, ca un copil care nu vrea sa renunte la povestea cu Mos Craciun. Instinctul vital al omului vocifereaza atat de puternic la gandul mortii, incat acopera cu usurinta glasul ratiunii. Nemurirea - iata nada pe care suntem gata sa o inghitim cu totii, fara a banui otrava din miezul ei. Si pentru ca viata reala nu ne satisface, marginindu-ne apetiturile si ciocnindu-ne interesele, aspiram la o nemurire ideala, in care nu vom mai avea dorinte generatoare de conflicte si am fi ideali noi- insine, asa cum am vrea sa fim, daca am putea. Desenele naive, publicate adesea pe copertele revistelor religioase, cu adulti si copii veseli si sanatosi, cu ieduti care se zbenguie langa leul pasnic si fara pofta de mancare, ilustreaza de minune utopia acestui vis.
Sarmana jucarie, neputincioasa si jalnica, creata de o fiinta superioara din plictiseala si pentru distractie - poate fi numit acest mod de a se naste - divin? Si o floare superba, care a razbatut la lumina printr-un strat de roca moarta, o fiinta vie care s-a dezvoltat dintr-un bot de gelatina amorfa si care tinde mereu spre perfectiune si frumusete... O sinteza uimitoare a sentimentului si ratiunii, a materiei si spiritului, care a luat nastere din aceasta lupta continua a principiului creator cu principiul distrugerii - legi universale care determina procesul de dezvoltare in Univers... Nu este oare o astfel de provenienta mai minunata, mai nobila, mai de preferat? Oare omul - robul lui Dumnezeu, fiinta mereu infricosata si ingenuncheata in spiritul sau, este demn de respect si consideratie? Omul strivit de circumstante, frica, insuccese, de propria nimicnicie si neputinta nu poate trezi decat compasiune si dezgust, chiar sa fi fost creatia lui Dumnezeu. Din asemenea samanta nu vor creste lastari sanatosi, capabili sa poarte in continuare stafeta umanitatii. Arborele creste de la varf, intinzandu-si ramurile verzi si viguroase spre inaltime, iar ramurile slabe raman departe in urma, in josul trunchiului, se usuca, ne mai putand sa-si ia portia de vlaga si lumina. Cel disperat nu poate merge inainte, el poate doar sa se opreasca si sa inchida calea altora. Mai rau e, ca acesta adesea incearca sa-i opreasca pe altii, incercand sa-i convinga ca inactivitatea si supunerea in fata destinului (lui Dumnezeu) sunt virtutile supreme, pe cand in realitate acestea sunt mai curand niste vicii. Inactivitatea este visul unei vieti de sclav, iar supunerea este intelepciunea celor slabi cu duhul.
Cu cat mai putin suntem capabili sa ne realizam potentele in viata reala, cu cat mai dureros suportam loviturile adversarilor si concurentilor nostri, cu cat mai greu rezistam in fata puhoiului de evenimente reale, care nu intotdeauna ne sunt favorabile, cu atat mai mult dorim sa fugim de realitate intr-o viata imaginara, total agreabila si fara de sfarsit. Ratiunea ne indeamna sa muncim, sa luptam si sa ne desavarsim, emotiile - spre evadare din realitate si consolare. Pentru a ne eschiva de la necesitatea de a depune careva eforturi, numim totalitatea de evenimente, care ne priveste nemijlocit, soarta, declarand-o absolut determinata si imposibil de schimbat. Acest punct de vedere ne scuteste de regrete, dar si de vina ce o purtam pentru inactivitate si slabiciune. "Soarta este scuza celor slabi si opera celor puternici", spunea Nicolae Titulescu.
Incontestabil, exista forte majore, exista elementul intamplarii, care pot avea mari influente si pot aduce schimbari radicale in viata noastra. Dar nimic nu ne poate scuti de responsabilitate in fata propriei persoane si in fata societatii pentru ce suntem si ce facem. Apartenenta noastra la specia umana asa zisa "homo sapiens", trebuie sa o indreptatim, suprimand groaza primordiala in fata mortii, dar si a vietii de asemenea. Cine se teme de viata nu traieste, ci doar exista. O existenta fricoasa si jalnica, in asteptarea unor lucruri care nu se vor intampla niciodata. Nu este o crima oare sa ne lasam dusi de valuri, fara a face nici cel mai mic efort pentru a iesi la mal? Fatalismul este filozofia lasilor. Cat timp avem destula viata in noi, trebuie sa avem si destul curaj pentru a trai.

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!