"Spuma zilelor".
...
Mult mai târziu am citit "L’Être et le Néant". Păcatul - mare, mic!? - e că am lecturat Sartre în paralel cu itinerariile lui Merleau-Ponty, care și-a extras "sa jouissance" pornind de la "le néant" către "la solitude, l'impuissance, l'irréel", pentru a ajunge, în cele din urmă, la acel "le mal" așa cum și l-a-nchipuit el și care nu i se părea a fi un produs direct și abstras dintr-un "l'être".
Între noi fie vorba, eu nu bag mâna-n foc pentru Merleau-Ponty, dar "Spuma zilelor" este cartea mea de căpătâi!
De ce? D'aia! De exemplu!
"Miron și Frumoasa fără corp" e un text prea lung. Chestiunea asta este expediată și rezolvată de Vian formidabil și economic. Citez cu aproximație: ea consta dintr-o fustă scurtă și două picioare care urcau cu liftul. Personajul lui Vian (Colin) a pierdut în clipa aia ființa și neantul, dar și reciproca. O astfel de poveste nu are happy end. E conformă filosofiei lui Marcel, Merleau-Ponty, care dacă nu a extirpat dualismul, măcar l-a excomunicat. E un fel de "la définition de la liberté contenue dans l’Être et dans le Néant, dans le Néant et dans l’Être". Cine vrea, n-are decât s-aducă reproșuri gândirii lui Merleau-Ponty.
...
Ar mai fi două cărți care-mi sunt dragi, dar parcă sunt "cam eticiste": "Ultima licornă", a lui Peter Green și "Galapagos"-ul lui Kurt Vonngut.
Și, ar mai fi încă o carte, de fapt o scriere, ce stă "al pari" cu Spuma zilelor: Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte.