poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 7439 .



Tehnici resemantizate, autenticitate, interpolări (fragment)
eseu [ ]
Opera experimentală a lui Mircea Nedelciu Colecţia: Cartografieri Critice

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Ioana Dana Nicolae ]

2006-11-19  |     | 



„Cocoșul de cărămidă " are ca procedeu compozițional central clasica povestire în ramă, un procedeu modernizat pe care-l descoperi mai târziu, la terminarea lecturii prozei fragmentate. Rama se amestecă în povestirea propriu-zisă. Povestește un personaj martor, matur, dintr-o perspectivă temporală îndepărtată, de pe vremea când era copil, niște întâmplări învăluite în mister, protagoniștii lor comportându-se ca niște extratereștri: „Purtau cu ei niște coșulețe de sârmă pline cu (mai târziu s-a văzut) un fel de cutiuțe metalice, nu mult mai mari decât un păhărel obișnuit de țuică. S-au răspândit pe tot câmpul de dincolo de calea ferată, apucând-o fiecare în altă direcție. Din când în când se aplecau și moșmondeau ceva lângă coșurile lor de sârmă. Au făcut asta aproape toată ziua, după care s-au adunat în jurul mașinilor lor, au îmbucat ceva, au vorbit (din nou nu se știe în ce limbă), au glumit chiar (râsete groase se auzeau tot timpul din direcția lor) și din nou au dispărut fără să lase vreo urmă.
Au rămas totuși urmele pneurilor mașinilor lor (în jurul cărora mai mulți copii s-au dus a doua zi să se joace) și cutiuța metalică cu numărul 342[A]
pe care a găsit-o, printr-un adevărat noroc, țâncul Silică, unul din cei 24 de nepoți ai lui Calafoc." Misterul ni se dezvăluie mai târziu: în acel loc se construia Fitotronul, motiv regăsit în proza scurtă „Călătorie în jurul satului natal" și în romanul „Tratament fabulatoriu." Misterioasă și hilară, ironică la adresa acelui prezent, este hotărârea bătrânului Calafoc să iasă la pensie, deși nu fusese angajat nicăieri, nu muncise decât la C.A.P. În prima zi de „pensie” a plecat la București să-l viziteze pe fiul său Gore, ziaristul, și pe nepotul Tudor, fotograful.
Perspectiva narativă este a unui singur personaj a cărui identitate se dezvăluie pe măsură ce combinăm secvențele jocului puzzle, Tudor Calafoc, nepotul bătrânului ciudat, însă este o dublă perspectivă, dinspre trecut, povestind din perspectiva copilăriei despre evenimentele sătenilor cu focalizarea interesului pe bătrânul Calafoc, și din prezent, vorbind despre sine într-o tonalitate mai gravă, a mărturisirilor. Tudor descoperă elementul declanșator al artei, uimirea: „ce mă uimește este faptul că printre altele, sunt capabil de uimire, că exist uimindu-mă de ceva, așa cum nu fac celelalte lucruri!", parafrazându-l pe Descartes. Interferența celor două voci, aparținând aceleiași perspective narative, creează o înviorare epică. Pe lângă acest alternant point-de-vue, autorul inserează o „nota bene", afirmând că aceasta este „o povestire istorică", autobiografică, dar documentele lipsesc, și parafrazând ludic adnotările cinematografice: „Orice asemănare cu personaje reale este totuși absolut INTENÞIONATÔ.
Înviorător este și acest truc, insertul cinematografic oprit pe sertarul fotografului Tudor pentru atragerea atenției cititorului obosit, dar indiscret, căruia-i place să scotocească prin toate ungherele. Aici descoperă fotografii cu „peisaje de munte cu brazi acoperiți de zăpadă, cu stânci de forme ciudate, grupuri de bărbați și femei între două vârste, plini de o veselie artificială și stângace pozând alături de un copac foarte gros, alături de o stâncă, sau în fața cine știe cărui hotel sau vilă sau cabană." Grafismul narațiunii din perspectiva timpului mitic are paragrafe rare, adeseori pagini compacte, fără alineate, creând iluzia continuumului, a fluxului conștiinței. În povestirea cadru și în memorialul lui Tudor sunt pagini mai aerisite, creatoare de durate mai lungi, ale prezentului. O pagină sparge monotonia cu multe linii, așezate la începutul rândurilor ca în schematizarea folosită în științe. Este vorba despre rezumatul a 11 zile de mister: „Timp în care:
- noi am stat și ne-am gândit în toate felurile la scopul excursiei lor, marcați desigur de teama pe care o inspirau unora acele mașini cu pânze, ca și speranța secretă pe care o inspirau ele altora;
-Tușa Gherghina lu Calafoc i-a descântat, fără vreun motiv aparent, nepotului ei, Silică. De trei ori în trei seri diferite și o dată dimineața, la răsăritul soarelui;" zile de mister pe care fiecare amănunt îl amplifică. O altă povestire, intercalată în prima, (reacția consăteanului Mostrogoaie în fața unui soldat rus, ascuns în gluga sa de coceni, în toamna anului 1944, reprodusă cu talent de bătrânul Calafoc) amintește de tehnica povestirii în lanț din literatura indiană.
Rama intercalată creează un mic nucleu dramatizat care durează mai puțin de o pagină și înviorează această proză de dimensiuni mai mari. Gazda, psihologul liceului agroindustrial din F., Fuica, (un spațiu pe care-l vom mai întâlni pe parcursul celor patru volume de proză scurtă puse în discuție) își arată preferința pentru un personaj, bătrânul Calafoc, iar ceilalți mizează fiecare pe alte personaje: Tudor, Gore, frații care au rămas plugari. Caracteristicile povestirii clasice se mențin în interiorul prozei experimentale: apariția naratorului martor (și o dată cu el misterul identității sale se amplifică și cititorul este mai interesat să continue lectura, să facă investigații); amfitrionul profită de o pauză făcută de povestitor „pentru a turna în paharele musafirilor săi", ritualic; accentul cade asupra situației epice, nu pe personaje. Sfârșitul este autoreferențial, autorul împrumutând naratorului-personaj idei din poetica prozei sale despre transferul ascultătorului în personajul ales: „Voi încă mai căutați în fiece poveste un singur om pe care să mizați. V-ați obișnuit să ascultați în felul acesta o poveste: cine pierde și cine câștigă? Nu cred că e cel mai fericit mod de asculta o poveste."
„Istoria brutăriei nr. 4" având subtitlul „(văzută cu ochii de caporalul GP, zis Bobocică)" este , după „Cocoșul de cărămidă" și "8006 de la Obor la Dîlga", o altă proză valoroasă și ca experiment, și ca operă de artă. Noutatea constă, tehnic, în intertextualitate, prin interferența planului trecutului, reprodus prin paginile de jurnal de front al soldatului GP, interpolări și planul prezentului. Această împletire de planuri este precedată de o prezentare în stil jurnalistic a bătrânului GP, într-o transmisiune directă: „Stă mai tot timpul ghemuit (nu se știe de ce, nu prea poate, sau nu-i prea place să stea în picioare), fumează mult, aproape două pachete de Mărășești pe zi, și vorbește puțin cam fonfăit (lipsindu-i toți dinții din față), dar nu se complexează de loc de diferențele de înălțime dintre el și ceilalți (cei care au obiceiul să rămână tot timpul în picioare). Surprinzător pentru vârsta și pregătirea lui rămâne numărul mare de neologisme utilizate cu exactitate și dezinvoltură. S-a născut în 1907 și deci va împlini în curând 70 de ani." Tehnica insertului (a interpolărilor făcute de narator) sprijină o compoziție contrapunctică: „Toată ziua ședeam degeaba și răbdam de foame și tremuram de frig." scrie GP în jurnal, iar naratorul observă că „boala eroismului nu-l prea chinuia". Într-adevăr, în această proză, soldatul român este demitizat, el se află aici în spatele frontului, în postura unui brutar care-și face datoria, dealtfel foarte importantă: „Duminică.24 mai 1942. De azi 24 am început a fabrica pâine-o pâine foarte bună, albă ca zăpada." Comentariul bârfitor, ironic, al naratorului contrastează cu seriozitatea, naturalețea, simplitatea brutarului care nu e decât un om simplu și nu are simțul spectaculosului, nu teatralizează existența: „11 aprilie 1942. Astăzi am cârpit cămașa fiind aproape distrusă și strigam cu grai tare, unde ești nevastă să mă vezi ce fac eu acuma. Aici am scris lângă Bug în satul Varvarovca jud Ociacov". Urmează interpolarea: „(Iar dacă ar fi avut posibilitatea, GP s-ar fi și fotografiat lângă fluviul Bug)".
Faptul frust, notațiile calme, lipsa de dramatism și eroism se datorează, în planul limbajului, folosirii unor cuvinte, expresii uzate: „ În clipa în care scriu acuma trage cu tunu de se cutremură pământul", iar utilizarea unui detaliu vestimentar la relatarea unei scene tensionate provoacă chiar o reacție contrară unei astfel de situații, de umor involuntar: „N-am dormit aproape deloc din cauza avioanelor fiindcă nea bombardat și de frică am fugit în cămașă pe câmp din corturi". Autorul jurnalului folosește tehnica paralelismului temporal al transmisiunii directe, tehnica unui text conștient de sine: „în timp ce scriu cântă unul cu armonica". O pauză lirică în acest duet contrapunctic o aduce o însemnare în majuscule cu titlu interpolat, scrisă într-un răstimp de calm: „FRUMOSUL POEM AL ZILEI DE DUMINICÃ 21 IUNIE1942: LA FEL CA-N TOATE ZILELE LINIȘTE ȘI FABRICAÞIE DE PÂINE." În mod paradoxal, textul paralel cu jurnalul, evidențiază prin ironie tragicul și eroicul acestuia. Soldatul acesta este un antierou doar în măsura în care este confruntat cu modelul legendar. În perspectiva umană, el e un erou prin sinceritatea trăirii, simplitatea, absența oricărei prefăcătorii, sau a patetismului prin acceptarea și supunerea în fața destinului. Pe Mircea Nedelciu l-a interesat o perspectivă inedită din spatele frontului, o voce necontaminată artistic de dorința de a „înflori", o perspectivă autentică, netrucată.
Proza se încheie cu prezentul fragmentat, realizat cu virtuozitate. Protagonistul e urmărit prin tehnici cinematografice, planuri și cadre din unghiuri diferite: „Merge mai întâi de-a lungul râului lat și leneș de câmpie. Urcă dealul nu prea înalt, îndepărtându-se de râu, traversează un câmp abia semănat, ajunge în marginea pădurii Golovna.....Pătrunde în grădina casei, în casă, în camera în care televizorul se adresează patetic semiîntunericului. Nu e nimeni aici.." Apoi interferează planurile fizic-psihic, dialogul musafirilor veniți la meci cu zgomotul stadionului și vocea comentatorului sportiv, cu amintirile din timpul războiului ale simpaticului Bobocică.


.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!