poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 5377 .



Cerșetoarea de priviri – dialog despre cochetărie
eseu [ ]
eseul de duminică

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [alchimina ]

2007-01-14  |     | 





Photobucket - Video and Image Hosting



- Să nu-mi spui mie că o femeie nu trebuie să fie mereu cochetă!

- Cum aș îndrăzni! Uite, îți fac voia și recunosc: orice femeie este o cochetă.

- Nu răstălmăci... iar te joci cu vorbele!

- Mie mi se pare că tu ești tentată să subestimezi jocul. Nu știi oare că, după ce primul biolog a îndrăznit să clasifice omul în sistemul taxonomic al ființelor vii drept homo sapiens, s-au găsit o grămadă de nemulțumiți care, în joacă, dar nu fără rost, l-au catalogat drept homo faber, homo loquens, homo socius, homo significans ș.a.m.d. Un olandez, Huizinga, a scris chiar o carte intitulată Homo ludens, atrăgînd atenția că jocul e nu numai un atribut esențial al existenței umane, ci și o componentă permanentă a tuturor actelor sale, uneori, ponderal, cea mai importantă.
Într-o astfel de perspectivă, jocul este ceva serios, grav chiar – un determinant al condiției și al destinului uman. Dă-mi voie deci să cred și eu că adevărul are și el subtilitatea unui joc de ape și lumini, și cine are ochi de văzut...

- Chiar dacă ai dreptate, eu nu mă pot considera de dragul jocurilor tale de cuvinte o cochetă...

- Nu cumva te pripești ca mai totdeauna? Și, dintr-o compromițătoare solidaritate feministă, faci confuzii frivole? O cochetă – așa cum bănuiesc că vom avea prilejul să conchidem – nu e deloc o cocotă. Dar cred că ar fi mult mai bine să mă lămurești tu ce înțelegi prin a fi cochetă.

- Păi e simplu, eu cred că o femeie trebuie să fie totdeauna aranjată, vreau să zic să aibă un aspect plăcut, să fie bine îmbrăcată și cu gust fardată, să aibă maniere agreabile și o comportare curtenitoare... într-un cuvînt să fie prezentabilă și să se facă atrăgătoare. E bine să fie mereu drăguță, să nu se lase copleșită de griji și să-și găsească timp pentru sine. Să nu se neglijeze. Și toate astea nu înseamnă decît că ține să fie plăcută, agreabilă, simpatică și nicidecum o cochetă.

- S-ar putea ca diferența care te indignează așa de mult să nu fie chiar atît de tranșantă. A fi cochetă, așa cum prezinți tu lucrurile, este o prestație prea puțin conștientă de ceea ce face și de ceea ce este. E un fel de joc presupus nevinovat, un fel de a cocheta cu cochetăria menit să-ți asigure ceva avantaje fără să te angajeze și la pagubă. O cochetă, după tine, este cea care își asumă pe de-a-ntregul cochetăria și își face din ea o vocație: îi înțelege și îi acceptă vinovăția, viclenia și frivolitatea.

- Ce vrei să spui? Care frivolitate?

- Îți răspund îndată, dar lasă-mă să te întreb și eu: a fi cochetă nu înseamnă a dori să fii elegantă?

- Sigur, de ce nu?!

- Dar înseamnă asta cu adevărat a și deveni elegantă?

- Trebuie să recunosc, mai curînd nu.

- Mă bucur că ești onestă. Sînt convins că mă poți ajuta să lămurim cîteva lucruri. Dacă eleganța are în ea o notă de firesc, de naturalețe, de înnăscut, cum ți se pare, față de ea, cochetăria?

- Păi mai mult făcută, căutată, exhibată...

- Bun. Dacă eleganța se remarcă prin sobrietate și economie, cochetăria vădește...

- ...ostentație, abundență, suprasolicitare...

- ...dacă eleganța se ilustrează prin grație și distincție...

- ...cochetăria se compromite prin pretenții și caznă...

- ...dacă eleganța se distinge prin finețe, bun gust, rafinament...

- ...cochetăria se complace în facilitate și abilitate excentrică...

- ...dacă eleganța mărturisește o aleasă somptuozitate...

- ...cochetăria capotează în prețiozitate și luxurianță. Mulțumit?

- Da. E cazul să recunoști că o femeie elegantă este în mod suveran și în toată demnitatea cuvîntului o doamnă, în timp ce una cochetă aspiră cel mult la consolatorul apelativ de cuconiță. O doamnă își poartă eleganța cu grația și indiferența împlinirii și a absolutului, în timp ce cocheta se simte mereu între oglinzi și se comportă ca o veritabilă cerșetoare de priviri. În raport cu eleganța, cochetăria nu este decît veleitarism, ambiție fără acoperire, încercare ușuratică de revanșă ratată – o facilă autopremiere de consolare.

- Bine, bine, dar nu numai asta este miza. Poate cochetăria ratează eleganța, dar asta nu înseamnă că a te face plăcută, agreabilă, simpatică nu ar fi un lucru de dorit. Sau nu ești de acord nici măcar cu asta?

- Fără discuție, este o încercare meritorie plină de bune intenții și extrem de potrivită vremii noastre în care depărtarea dintre oameni crește alarmant, iar indivizii devin indiferenți, distanți, chiar răuvoitori. Dar mai bine să vedem cum își ține promisiunile cochetăria.

- Și le ține. Cochetăria unei femei este un talent, acela de a-i face pe cei din jur să se simtă bine în preajma și în prezența ei. A crea o atmosferă plăcută și destinsă care să-l scoată pe fiecare din starea de stinghereală și închidere în sine. A reuși să-i dea încredere în faptul că e privit cu bunăvoință și încurajat să se manifeste. Ce-ai vrea mai mult?

- Toate astea-s minunate... și, de n-ar exista cochetăria, ea ar trebui inventată. Fii sigură însă că există deja o grămadă de comportamente covenționale și codificate care înlesnesc destinderea și comunicativitatea, care întrețin sociabillitatea la acel nivel de amabilitate și politețe necesar ca indivizii să nu se înstrăineze irecuperabil.

Tu îmi ascunzi însă că o cochetă vrea să se facă plăcută în primul rînd pe sine însăși și că nu face decît să ațîțe pe cei din preajmă cu enigmatice promisiuni a căror identitate și adîncime le ignoră cu dezinvoltură. Că, de fapt, înlăturînd stînjeneala, vrea să declanșeze o avalanșă admirativă și un potop de complimente din partea celor prezenți.

Căci, altfel, știi bine că există și un mod de comunicativitate englezească care cultivă discuțiile despre vreme cu o perfectă și glacială amabilitate, într-o atmosferă destinsă și distinsă, părînd a agrea plictiseala ca pe modul cel mai amuzant de a fi sociabil.

- Vrei să sugerezi că manevrele cochetăriei ar fi cumva prea picante? Că trucurile ei sînt ieftine și decoltate? Că totul ar fi doar un foc de paie frivol și condamnabil?

- Oarecum. Vreau să spun că erotismul insinuant al cochetăriei, ceea ce frizează de fapt flirtul, își găsește legitimarea doar ca o firească pregătire, ca o încălzire și sensibilizare, ca preludiu și sfioasă tatonare – ca o gingașă amorsare a jocului erotic. Cînd însă în loc de pregătire devine doar indefinită întîrziere și din simplă amînare se transformă în veritabilă amăgire, cînd în loc de a fi o platformă plină de promisiuni pentru ceea ce ar putea urma se instalează chiar ea pe soclul vacant, atunci dovedește că profită de un subtil joc al psihologiei sociale care, ignorant și amnezic, evită și denigrează jocul erotic, îl reneagă, substituindu-l cu un simulacru. Cochetăria este atunci doar o veritabilă artă a perpetuării indefinite a preludiilor.

- Și, mă rog, unde-ar fi crima? De ce femeia cochetă nu s-ar vrea cu adevărat dorită? Poate că ține doar să îmbogățească peisajul social deosebit de anost cu ispititoare vedenii care să anime neastîmpărul de fauni al bărbaților?

- Peisajul mitologic pe care-l invoci în apărarea cochetelor nu este cel mai potrivit, căci el evocă un erotism dezlănțuit și orgiastic și nicidecum tertipurile defetiste ale cochetăriei. Cocheta ar vrea să cucerească omagiile unui erotism căruia nu numai că nu ține să-i dea curs pentru a nu-și compromite cumva onorabilitatea, dar s-ar putea să nici nu-l mai resimtă și înțeleagă. Condusă însă de un mimetism echivoc, apt doar să ațîțe bărbații și să provoace invidia femeilor, cocheta uzează cu veleități de nevinovăție de întregul arsenal al cocotei. În fond, de gesturi, expresii și atitudini avantajoase al căror tîlc, tocmai pentru că se pricepe atît de bine să le imite, nu se ostenește să-l mai și pătrundă. Ea se rezumă doar la o mască, la veșmînt și fard, la mimare și îngînare – într-un cuvînt la maimuțăreală.

- Înțeleg că vrei să-i contești cochetei dorința erotică.

- Vreau să arăt doar adevăratele consecințe ale cochetăriei. Și ele sînt acelea de castrare, căci cochetele n-ar mai fi cochete dacă n-ar confirma la perfecție constatarea lui Anatole France din Insula pinguinilor: „Ele stîrnesc cu atît mai mult poftele, cu cît sînt în stare să le satisfacă mai puțin.” Dacă nu e frigidă de la natură, predestinare salvatoare, cocheta nu va avea niciodată curajul de a-și verifica adevăratul apetit erotic: efectele de prestigiu pe care le implică această angajare o fac să evite programatic riscul. Dorința de a fi dorită nu mai e în nici un caz o dorință erotică veritabilă, ci o banală meteahnă a orgoliului competitiv împotmolit în frivolitate.

- Mi-ai luat o piatră de pe inimă. Prin urmare, cocheta nu este nicidecum o cocotă. Văd însă că ții să o declari pentru abilitatea ei mai mult sau mai puțin inconștientă de a reuși să pară ceea ce nu poate fi o cocotă onorifică, așa-i?

- Da, pentru că este o încarnare a frivolității. În primul rînd, pentru fuga de răspundere. Sau pentru glorioasa ei ignorare în favoarea unor ușuratice și îndoielnice succese de salon. În al doilea rînd însă, pentru retezarea nivelului aspirațiilor umane prin abdicarea de la gravele jocuri în favoarea eternizării preludiilor. Sinonimia aproape perfectă a lui cochet cu drăguț, prin efectul de simpatie pe care îl sugerează diminutivarea, trădează legitimarea minoratului în fața destinului.

- Și crezi tu că femeia este prin definiție cochetă?

- Din păcate, tocmai aici e răul cel mare. Cochetăria a devenit, într-un spațiu al inconștienței etice, un lucru dezirabil pentru oricine și asta trădează anestezierea gravității cu care ar trebui să ne asumăm jocurile sorții. Faptul că ne-am pierdut demnitatea umană refuzînd să ne dăruim. Preferăm să cochetăm iresponsabil cu orice.




.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!