poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 9254 .



În orice om o lume își face încercarea
eseu [ ]
eseul de duminică

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [alchimina ]

2007-02-03  |     | 




Photobucket - Video and Image Hosting


- Iar stai pe gînduri... și lumea merge înainte!

- Te-nșeli, în reculegere nu părăsești lumea decît cu ea cu tot. Încercam să închipui o cutie de rezonanță a gîndului demnă de versul lui Eminescu: În orice om o lume își face încercarea*.

- Mare lucru. E simplu, e un vers deosebit de generos care în clipe de restriște îți poate reda demnitatea. Te poate remonta, te poate convinge de bogăția ta interioară și de unicitatea ta irepetabilă...

- Le cam simplifici. Pentru tine orice om este automat o lume. E o interpretare consolatoare, dar evident pripită. Și plină de o facilă și egoistă infatuare. O juisare suficientă, zorită să se împăuneze cu o formulă însuficient înțeleasă. Dar care pare să-i dea de pomană o esență prestigioasă.

- Ei, uite, recunosc. Da, versul nu spune că sîntem necondiționat o lume. Poate că mai curînd ne îndeamnă și ne încurajează să devenim o lume. Sau, cine știe, doar ne sugerează că asta ar fi menirea noastră și ne dă de înțeles că, neatenți, ne-am putea irosi norocul, ratînd-o. Merge?

- E ceva mai bine. Dar observ că te menții în ideea posibilei identități a eului cu lumea. Acum spui că omul ar trebui să fie o lume și că acest lucru cere un efort consecvent, poate un anume eroism.

- Păi asta și cred: fiecare este răspunzător de faptul de a fi un microcosm în devenire, pentru a nu fi doar un simplu rebut uman.

- Eu ți-aș propune să renunți la această metaforă egocentristă care tinde să inunde universul cu un potop de monade (lumi mărunte) sufletești închise în sine. Ce-ar fi să vezi lumea, cum pare mai firesc, ca preexistentă și preeminentă în raport cu indivizii umani.

- Îmi propui deci să citesc mai întîi o lume își face încercarea...

- Da, căci lumea încearcă riscant și oarecum neajutorată să se perpetueze prin fiecare individ căruia îi încearcă astfel omenia. Lumea se propune în toată fragilitatea sacralității sale, chemînd pe fiecare să o adeverească, să o mărturisească, să o păstreze. Responsabilitatea destinului uman nu este o simplă și egoistă cultivare a sinelui, ci grijă față de o lume care fără această generoasă dăruire ar pieri. O lume care însă, interiorizată, îl structurează și pe el ca om autentic.

- Aproape m-ai convins, ideea ta e ingenioasă și se susține liric. Poate că viziunea comună care ne cam ispitește pe toți nu e decît un fel de eufemism ornamental proslăvind un psihism egolatru. Așa, lumea este un fel de exigență constitutivă a ființei umane. Doar asumîndu-și o lume omul își poate dobîndi esența.

- Heidegger spune că omul este aruncat în lume. În germană, verbul werfen, dincolo de lansarea-eliberare, sugerează însă și nașterea și aruncarea zarurilor. Omul este deci o încercare hazardată care nu garantează reușita. Sorții nu sînt hotărîți de la început și defintiv nici pentru om, nici pentru lume. Omul este aruncat ca o șansă reciprocă: a lumii să dăinuie prin omul care o preia în grijă, a omului să fie confirmat și conscacrat în ființa sa prin faptul de a consimți să împărtășească soarta unei lumi.

- Din ce îmi spui deduc că omul nu este azvîrlit, lepădat, părăsit, ci este încredințat lumii cu o severă datorie de împlinit. Nu este zvîrlit în deșert, ci în lumină, căci – dă-mi voie să-ți arăt că mi-am însușit lecția – lumea este o faptă a luminii. Asta cel puțin după sugestia etimologiei atît latine, cît și slavone a lumii care provine din lumină.

- Începi să gîngurești. Sarcina omului pare a fi una relativ metafizică. Asumîndu-și o lume, el se confirmă ca păstor al ființei, ca mărturisitor al acesteia. Căci lumile nu sînt decît arătările ființei, ipostazele ei în timp. În felul acesta – firesc, modest și în același timp ritual – omul participă la istoria ființei. Prin aventura responsabilă a vieții sale el simte fiorul ființei în mîndria tragică de a-și asuma efemeritatea unei lumi ca pe propria sa soartă. Un pic mai poetic spus, simte ”că vis al morții-eterne e viața lumii-ntregi”.


*cele două versuri citate le găsiți în Împărat și proletar


*

Photobucket - Video and Image Hosting

clic aici

Veșnic recunoscător cui mă învață un truc mai eficace. Să am butonul în textul de pe imagine.


.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!