agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 7571 .



Mathesis sau bucuriile simple (2)
eseu [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Constantin_Noica ]

2003-05-01  |     |  Înscris în bibliotecă de Zareh Ara



(II) Despre bucuriile simple


Să fii o dată sau să fii de mai multe ori? Ceea ce este astăzi să nu mai fie niciodată, sau să fie încă o dată, încă de două ori? Ziua de azi și cu ziua de mîine să fie ceva și altceva, sau să fie unu și unu, unu plus unu?
Vreau să întreb: să fii în istorie sau să fii în adevăr?
Ceea ce e tragic, în întrebările acestea, e că pun probleme vii, probleme de comportare zilnică. Un om plin de conștiința istoricității e un om care se risipește, care trăiește de azi pe mîine, așa cum au trăit toți oamenii de azi pe mîine. Ce-i pasă că viața sa nu dovedește nimic? Nici o viață n-a dovedit nimic. Să trăim frenetic viața noastră, căci n-avem de dat socoteală nimănui.
Și mă gîndesc la ceilalți oameni, la cei cîțiva care s-au trudit să facă din viața lor o dovadă și un adevăr; care și-au trăit-o liniștit, fără exasperări, o dată azi, încă o dată mîine, de atîtea ori în același loc, de cîte ori le-a fost cu senină putință…
Adevăr? Nimeni nu se gîndește propriu-zis la adevăr. Un anumit adevăr există și în istorie. Dar este vorba de ceea ce are, mai ales, adevărul și nu are, mai ales, istoria: de ideea de ordine. E vorba să adunăm viața aceasta din toate părțile — disiecta membra — și s-o supunem unor ritmuri ma ri, unor jocuri stricte. E vorba să facem ceva cu viața, și să n-o lăsăm pe ea să se facă singură.
Știu că viața e bogată. E chiar mai mult decît îmi trebuie. Aș putea trăi atît de bine cu mai puțin… Gîndurile acestea pornesc dintr-o necesitate de „mai puțin“. Mi-a venit în minte să întreb și pe ceilalți: lor cîtă viață le trebuie? Dar întrebările nu folosesc la nimic.
E surprinzător și totuși explicabil faptul că oamenii nu știu cum să se poarte în fața bogăției. Ați observat că bolnavii, oamenii săraci, oamenii cu viață puțină și posibilități puține de viață în ei știu ce vor? Ei au un sens al lor, un idealism al lor și știu în ce Dumnezeu să creadă. Pe cînd oamenii bogați în viață, oamenii sănătoși, oamenii puternici întîrzie în bunurile lor și nu mai dau nimic. Creația, sensul, ideea sunt ale omului sărac.
Să nu te pierzi în fața bogățiilor vieții. Să nu te lași făcut. Să nu crezi că istoria este singura realitate și să te lași născut, trăit, asasinat, în consecință. Ar trebui să încercăm, odată, o rezistență împotriva istoriei, împotriva curgerii, împotriva vieții joase. Poate că nu e atît vorba de ales între istorie și adevăr, dar trebuie ales, în orice caz, între istorie și ordine, între istorie și geometrie.
Viața e b ogată, bine. Tocmai de aceea voi cău ta s-o simplific. De ce să apropii ideile de viață, să le multiplic la infinit, să le calitativizez, să fac din ele lucruri colorate local — și să nu fac ceastălaltă revoluție: să apropii viața de idee, s-o modific pe ea în sensul ideii?
Simplifică viața. Ia din ea bucăți mari, concentrări, toturi — și operează cu ele. Ce ai nevoie de rest? Nimeni nu spune că nu există un rest în afară de idee. Dar, cu sau fără el, înțelesul lumii este același. Rezistă. Cînd vine viața peste tine, fii gata pregătit cu schemele. N-o lăsa niciodată să te acopere. Ai întotdeauna cu ce să ieși la suprafață: ideile.
Ideile… Cum se cumințesc acum lucrurile. Cum se simplifică deodată toate. Pierdusem din vedere simplitate a lucrurilor din cauza imaginați ei. Imaginația — trista facultate de a renunța la un univers care e simplu.
Ar trebui scris încă o dată un imn pentru idei. Pentru ideile de peste tot, pentru idei, în care viața se poate reface complet, mai bine chiar decît în rosturile imediate. Pentru ideile triste și vesele, anemice și atletice, gratuite și eficiente, spontane sau necesare; pentru idei — și pentru toate geometriile care se pot face cu ele.
Să arunci ideile în viață ca niște poli magnetici, care să grupeze în jurul lor tot ce a fost disident pînă acum. Să distribui ideile ca centre de omotetie, grupînd într-o aceeași ordine realitățile de același fel. Să fie fascicule luminoase peste tot. Să fie fîșii de realitate, nu una singură, imensă, monstruoasă, prodigios de incalculabilă. Să calculezi…
E adevărat că, la prima vedere, sărăcesc realitatea procedînd în felul acesta. E adevărat că rămîne un rest, că prima mea acțiune e de a pierde ceva, de a căuta „mai puțin“. Dar, în locul lumii reale pe care o pierd, îmi apar toate lumile posibile. În locul bucuriei de a viețui viața aceasta, am bucuria de a viețui toate viețile care nu au fost. Pentru a fi părăsit o singură realitate, primesc toate realitățile cu putință. Cine vrea să trăiască o singură dată, n-are decît s-o facă. Există totuși un mijloc de a trăi de mai multe ori.
Și, pe urmă, cît durează lucrurile acestea „vii“? Cîteva clipe sau o zi. Mîine va fi altceva. Fructul pe care l-ați mîncat azi nu-l veți mai mînca niciodată. Veți mînca un altul. Din același pom? Nu, dintr-altul, căci și pomul trăiește. Aci vă stă greșeala: ați vroit unicitate, dar ați uitat să cereți și eternitate. La voi lucrurile se consumă, ard, mor. Dar, în schimb, ce idee a murit de la facerea lumii încoace?
Nici una. Ideile, aceste „eternități care umblă printre oameni“. Cine vorbea așa? Lumea nu poate măsura eternitatea, căci singura ei măsură este viața, care e prea scurtă. La ea nu e de găsit nimic rezistent, nimic fix. Iată, universul ideilor e fix și incoruptibil. În planul lui nimic nu se alterează.
Istoria e numai alterație. Toate marile acte, marile bucurii, marile întîmplări, toate se alterează local. Totul este aci și nu este dincolo. Dincoac e și dincolo de Pirinei. C um se mai pot înțele ge oamenii între ei? Îmi închipui că numai prin aproximații, niciodată prin acoperirea unui moment dintr-o viață sufletească cu un moment dintr-alta, niciodată printr-o verita bilă coincidență. Acea disciplină sclavă istoriei, filozofia culturii, a arătat îndeajuns că nimic în epoci sau indivizi nu coincide, ci toate apropierile care se pot face între ei se datoresc unor corespondențe vagi de vîrstă. Ducînd mai departe sistemul acesta de a da vîrstă lucrurilor, am putea spune că există și o vîrstă a zilei. Iată, de pildă, am acum vîrsta foamei de azi; dacă o are și vecinul meu, ne înțelegem. Dacă nu, el nu va afla nimic din ce se petrece în mine.
Cum ne putem înțelege, atunci? Eu nu pot vedea cum place al tcuiva un lucru, îmi amintesc doar cum mi-a plăcut mie. Înțeleg așadar ceva local, al său, prin altceva local, al meu. Am coincis, atunci, noi doi? Dar cum? Tot ce știu e că altul a avut o bucurie care făcea aluzie la o bucurie de a mea. Altceva? Și asta poate fi coincidență, intersecție de vieți sufletești, comunicație?
Pentru că oamenii nu mai pot comunica, pentru că își închipuie că sunt prea mult în istorie, pentru că acordă prea multe drepturi vieții iraționale, individualului, lui „o dată“, nebuniei lor — de aceea propun această senină, această deliberată închinare către o Mathesis universalis a sufletescului. Că științele de azi nu și-au găsit încă „știința lor universală“, unitatea lor, solidaritatea lor cu celelalte și cu ele însele — asta nu înseamnă prea mult. Viața, care de atîtea ori a întrecut știința, își poate găsi o Mathesis a ei. Să renunțe, doar, la formele ei joase și să înceapă exercițiul actelor pure. Să încorporeze ideile. Să facă din ele limbajul universal, posibilitatea oamenilor de a se înțelege unii cu alții, de a coincide unii cu alții, între ei și, toți împreună, cu eternitatea. În locul bucuriilor regionale să instaurăm bucuriile generale, mai simple și mai vaste. În locul spiritului istoric, în care primează destinul, durata specifică și moartea, să aducem spiritul matematic, în care primează creația liberă, generalitatea și veșnicia. În locul născutului să punem făcutul.
„Căci tu ești mîntuirea noastră, idee făcută iar nu născută, care te-ai pogorît dintre ceruri, printre oameni, și te-ai făcut viață.“
*
Acum aștept să cadă peste lucruri noaptea. A fost o zi atît de luminoasă și vedeam tot îngrozitor de bine, așa că n-am mai înțeles nimic.
Prea multe sunt culorile. Incalculabile, formele. Monstruos, respingător, păianjenul cu atîtea picioare — Pămîntul.
Aștept noaptea. Ea vine încet, cu „liniștea ei științifică“, peste lucruri. Șterge culorile, reduce formele, păstrează doar raporturile mari, adevărurile de contur ale realității.
Noapte atoatesimplificatoare!… Acum pot să înțeleg. Acum văd, pentru că e întuneric. Urmăresc contururi, sfîrșesc conturul formelor abia schițate, operez în spațiul omogen și aproape negru, rotunjesc solidele prea ascuțite; știu, încep să știu, vag, șters, estompat, atîta cît îmi trebuie. Simțurile se liberează de obsesii, nici o culoare nu mai e insistentă, nici un țipăt prea asurzitor. Spiritul e liber și dialectica lui poate începe.
Sus, pe cerul lui Platon, pe cerul acela despre care el spunea că a fost cel mai mare profesor de calcul al omenirii — stelele au început să se noteze una cîte una, ca niște puncte luate la întîmplare în geometria întunericului…

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!