poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2517 .



În Căutarea Luminii Din Umbră
eseu [ ]
UNICornul

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Aproape Vie ]

2004-07-31  |     | 



Am închis porțile. Bătăile inimii au început, pe dată, să crească, ca nebune. Sunetul ăsta – ritmat – încet, pe neobservate, a dat naștere unei imagini. Pervazul ferestrei întredeschise a întâmpinat umbra lui, palidă și ștearsă. O arătare de o clipă. O nălucă. Un singuratic unicorn ! Privirea mi-a rămas undeva, ca zidită în zare. Dincolo de ferestre, pasteluri, castele, dealuri, curcubee si vise... M-am întâmpinat, așadar, de bună voie. Mi-am reatins, în fine, limita vederii. Trupul meu. Dar, de data asta, par a fi stăpânită de o mare și tiranică grabă. Undeva, la limita disperării. (Secvență ratată). Caut ceva. Clepsidra sângerie a timpului atârnă greu deasupra capului meu. Amintește-ți, acum : nu mai ai vreme de pierdut ! “Și ce cauți cu atâta înverșunare?”- m-am întrebat. Privește! Mi-am spus – acolo sus, mai sus de realitate, se reflectă, încă, lumina deja apusă a unei stele vii. Mă-nțelegi? E o adevărată axiomă, o dogmă de-a dreptul, atât de clară, de evidentă, de imposibil de contrazis. Totuși, în blânda agonie a clipei, locul acela nu-i mai păstrează decât amintirea . Un gol apăsător și peste măsură de trist. Spațiu jelind înmormântarea unui prieten drag. (Nouă întrerupere).
Am pierdut steaua. Călăuza corăbierului. Steaua Nordului.
...Am continuat, totuși, drumul, însoțindu-mă, fără încetare. Rămânând, încă, destul de confuză : oare ce încercam să-mi comunic? M-am privit din afară, stăruitor. Ochii neliniștiți, înlăcrimați, m-au pătruns până în pragul durerii. M-am transformat, pe de-a-ntregul, într-o singură privire. Vroiam să-i ofer o clipă de liniste, o biată consolare... Dar am continuat să rămân, perplexă, imobilă, în ceața densă a izolării. M-am luat, totuși, ușor, de mână, uitându-mă intens în oglinda plană a ochiilor mei, negri și plini de opacul semnului de nepătruns. Un întuneric parcă mai dominator ca nicicând.
Am rupt, abrupt, tăcerea, chiar înainte de a fi împânzit totul, pe nesimțite, si am spus:”Uneori, căutările, rătăcirile, așteptările ne sunt prea-nalte pentru a putea fi și atinse. Poate c-ar trebui...” Și m-am oprit, brusc. Încetează, chiar aici, te rog! Eu nu caut împlinirea unui vis, ci însăși speranța de a continua! Credința de care am veșnic nevoie. Chiar mai mult decât de vreo împlinire oarecare. E, însăși, cheia continuării .
Iar mai apoi, ce ? Ce-o să fie după ce o voi găsi? Pot presimți una ca asta : visele vor reveni peste mine, ca să-mi glorifice, pur și simplu, căutările. Arzând, pătimașe, parcă doar să-mi împlinească mie voia.
Și brusc, mă trezesc, sprijinită cu cotul pe pervazul vechii ferestre. Vântul s-a mai potolit, câteva raze de lumină îsi fac loc, greu, printre nori. Îndreptându-mi, din nou, privirea în afară, unicornul îmi pare că e încă acolo... Capturat, înlănțuit undeva, la marginea treziei mele cețoase. Umbra lui, dulce, prizonieră, neclintită... Dar vai, umbra cobora chiar din mine! Oare cum nu simțesem asta, până acum ? De ...să...vâr...și...rea...
M-am întors. Am spus, cu vocea cea mai străină de mine :”Am găsit ce am căutat?” Am întrebat, așadar. Nu încă, par să înțeleg acum... Totuși, din trupul întâlnirii mele, a acelei mirabile reîntâlniri, s-a născut un simplu, un infim punct de lumină. Încolțind, delicat, în creștetul memoriei chipului meu redeșteptat. Binecuvântarea.
Te-ai întors în trupul simțirii tale, unicorn rătăcit! Nici lumina, nici umbra nu-ți vor mai lipsi, deodată. Trebuie doar să crezi... și steaua va rămâne veșnică, de neînlocuit, sus, în locul de veghe al corăbierului, arătând, fără încetare, Nordul izbăvirii.

Credința s-a născut din adevăr. Sau măcar din nevoia de El. Adevăr, credință : se completează, deci, reciproc. Dar așa cum poate exista, în falsa noastră percepție, adevăr fără credință și credințe fără adevăr, la fel există și fatalitatea neterminării. Șansa de-a rămâne mereu suspendati deasupra propriei noastre vederi. Lipsa oricărei certitudini. Lipsa nesfârșită a reîntâlnirii așteptate, a reîntregirii trupului cu sine.

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!