agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1504 .



amintiri improbabile
personale [ ]
pre_texte

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [ioanan ]

2005-03-14  |     | 



nu-mi amintesc chiar totul. undeva un bocet îmi bruiază amintirea sau o voalează cu umbra lui acustico-algică. nu știu de ce mă exprim chiar și acum în termeni medicali pe care se pare că îi cunosc dintotdeauna. asta e zestrea mea. câțiva termeni care descriu durerea și boala.

dar îmi amintesc bine plaja. nisipul. privirea lui trecând prin mine fierbinte. întotdeauna mă străbătea fiorul acela deși mă străduiam să nu se vadă. asta m-ar fi făcut mai vulnerabilă decât eram deja. chiar dacă nu m-ar fi privit, aruncase în aer năvodul iubirii lui: câteva atingeri sau felul în care mă chema, felul în care părea indiferent încingând spațiul dintre noi... cădeam de fiecare dată în această plasă, în țesătura lui de o tandrețe ciudată.
în după amiaza aceea scria sau citea sau pur și simplu visa, nu mai știu. aș fi vrut să mă ghemuiesc în brațele lui să-l ascult povestind, dar știam că așteptarea va înzeci plăcerea, că trebuie să nu-l privesc pentru un timp să mă plimb pe faleză încercând să-l simt strângând năvodul spre el. soarele se mărea sub ochii mei ațintiți la infinit . eram invadată de aroma solară, portocalie, mă durea neatigerea, foamea de carnea lui fermă aproape fibroasă . când am ajuns lângă el, vibram atât de puternic încât a simțit nevoia să mă atingă, să mă oprească așa cum oprești un diapazon. să mă prăbușească în brațele lui și să ne devorăm până târziu, până când...nu știam...timpul nu mai avea nici o legătură cu noi.

pe-atunci aveam o casă de lemn chiar pe plajă. zilele se pierdeau printre nopți și nu mai puteam să le ținem șirul. se răsfrângeau peste noi, se scurgeau nenumărate printre trupurile noastre transpirate în noapte. orice noțiune temporală se anulase. eram adam și eva goi și muți. ar fi fost inutil să vorbim. din el se înălța un cântec pe care uneori eu îl dansam. apoi ne scufundam amândoi în nisip îmbrățișați, toată ziua așteptând să vină apusul, apoi răsăritul când respiram. trecătorii nu se mirau niciodată atât eram de firești .

într-o noapte o uriașă pasăre violetă s-a așezat pe acoperișul casei noastre de lemn. a cântat un fel cântec funebru, apoi a venit o furtună ionizând toate clipele, tulburând sângele nostru comun, amintindu-ne că fiind muritori aveam nevoie să naștem. atunci l-am privit pentru prima oară în ochi, eu, femeia, pe el, bărbatul. el a plâns. după un timp cred că a murit.

poate că mai târziu, când voi rodi tot din el, îmi voi aminti mult mai bine totul.

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!