Uneori norii par desprinși dintr-o masă amorfă, indistinctă, acromatică de o intenție vagă, care doar încearcă să le dea un contur, relief și culoare, formă și volum - lăsînd totul la jumătate. Înfloresc cu trecerea vremii, pe nesimțite - ca rugina.

Nori ca un odgon de fum lung, vînăt-cenușiu, destrămat la un capăt.

Cîteodată lumina subtilă, delicată, nu pare decît o intensitate menită să trădeze blîndețea latentă a unei culori.

Peste albastrul subțire, o pînză albă întinsă omogen ca un fundal luminos. În față, nori albi, bucălați, exaltați în soare.

O boare mă vizitează înfrigurată, cu o răcoare aspră, ca o veste proaspătă, neașteptată - răsplată venită din depărtări în care mi-am încîntat prea ușuratic privirile.

Astăzi, sub soarele vesel de primăvară, fulgii se scuturau precum petalele din pomii interziși ai raiului.