mă chircesc ușor într-un pumn de busuioc a mireasmă târzie
mă uit cum treci împărăteasă a cuvintelor neculese
coroană îți este metafora trandafirie și trenă virgulele fără punct
în alb te-amesteci cu patimă sau așa se vede dinspre pumnul acesta drept
căci lumina bate a inimă și apoi sângele se limpezește sidefiu în nocturnă



scara cerului urcă haotic spre tărâmul fără de umbre
oamenii sunt uneori invers au tălpile fără pământ și nici pași
tu îmi spui că poate nici ei nu sunt născuți pentru moarte
eu cred că doar umbrele oamenilor pleacă
într-un fel rostogolim dureros aceeași placentă născătoare
tu mai spre vară creând eu mai spre toamnă fiind



mă răsucesc în busuiocul vânturat la-ntâmplare
nu-i așa că îți amintești frumoasa Domnului?





Foto: "Carte în linii și puncte"