picături de ploaie spânzură de geam
văzul
glas și hipotermie în aceeași teacă
adună aici
genul ăla de tăcere care face timpul să se oprească brusc
ca o pană de curent
ca pentru propriul său priveghi. mă concentrez să aflu
ce e în pieptul din hârtie sugativă

dacă s-ar desface n-ar mai sângera nicio
împotrivire
visul de unică folosință
îmi dă drumul
în gol



nu a nins bălțile sunt adeziv pentru oameni
beculețe de crăciun mai vii decât durerea de azi
freamătă convulsii în panglica gri a oboselii
și câte un cerșetor de poezie mi se lasă-n piept
cu toată greutatea
apoi îmi dă drumul
în gol



oamenii ca mine ar face orice să-și ucidă urma
unii înnoptează în paturi străine alții înfiază copiii altora
eu îmi injectez străzi în viermele morților
mei