agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1491 .



Îndepărtarea
personale [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [ralucahelgiu ]

2009-12-15  |     | 




Treptat, încep să mă îndepărtez de oameni. Mi se par plictisitori. Nu-mi spun nimic nou. Poate că mă aflu într-o perioadă a vieții în care-mi neg toate valorile. Mi s-a spus că sunt o nihilistă.
Sorin P. mi-a zis că m-am schimbat foarte mult. Lucrul acesta se întâmpla la ieșirea din facultate. Aștept finalul. Mai sunt sașe săptămâni și s-au terminat toate. Definitiv. Anii nu se mai pot întoarce. Dar de ce să se mai întoarcă? E trist că nu am putut avea nici un fel de plăceri.
Între patru pereți groși îmi aștept sentința. E ca într-un cavou. Peste tot: jaluzele groase, funii învechite și roase. Un întuneric beznă. Frig, frică, greață, fobii, spasme, dureri, spaime.
O viață ratată aș putea urla acum. Pentru câte secunde oare? Sper doar să nu rămână pentru tot restul clipelor care mi-au mai rămas.
Singurătatea nu mă mai sperie. Mi-e prietenă. A ajuns, să-mi fie după ani de chinuri, nopți nedormite, frisoane, urlete, țipete...
O fi pasul spre maturitate? Simt că mă transform mereu. Sunt foarte greu de înțeles, pentru simplul fapt că ceilalți nu mă cunosc cum ar trebui. E atâta înșelătorie și prefăcătorie în sufletele celor din jurul meu. E atâta nepăsare…
Eu una îmi sunt doar o amică, care când se urăște, când plânge, când râde, când e depresivă… Nu am curajul să uit nimic. Nu știu nici să negociez și nici să cer. Unicul lucru pe care știu să-l fac este să scriu despre tine, în fiecare rând. Sper că odată să poți simți și tu ce simt eu.
Îmi pierd doar mințile când sunt sigură că o să dispară Dumnezeul meu în chip de om și că o să fiu obligată să-mi trăiesc viața cu apostolii sau cu sfinții care sunt atât de departe de mine și de Cel de Sus.
Să schimb oamenii, nu pot, dar am măcar curajul să-i modelez. Să le dau formele care mie îmi plac. Atâta lucru mi-ar ajunge și poate că nici nu-mi doresc atât de multe.
Doar să fiu lăsată în pace să-mi pot urma drumul pe care mi l-am propus cu atâta timp în urmă.
De ce nu am nevoie de nimeni? Pentru că sunt sătulă de: răbufniri, țipete, istericale, cretini maniaci, care susțin că vor să mă scoată la mal, deși ei nu simt aceleași trăiri ca și mine. Încă nu m-am înecat și simt că lucrul acesta n-o să se întâmple. E mult prea devreme.
Am trecut prin atâtea umilințe, încât nu mai mi-e frică, așa ca la început. Nu mai mi-e teamă deloc.
Salvarea stă numai în Cel de Sus? Îți cer ajutor ca să nu mai cad pradă disperării și deznădejdii. Acum totul stă numai în puterea ta.



.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!