poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1625 .



Numele greșit de pe coperta repertoarului
personale [ Jurnal ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [malka ]

2009-12-27  |     | 



Preambul: În 21 decembrie 1989, la ora 16.00, la Cluj erau deja 12 morți și 26 de răniți. După morții căzuți în Piața Libertății au urmat cei din zona Astoria-Metropol.

Repertoarul cu coperte albastre

Probabil și datorită profesiunii de jurnalist, în fiecare an mi se umple agenda cu adrese și numere de telefon și trebuie să-mi fac una nouă. Totuși, am păstrat cu obstinație un repertoar – cu coperte albastre, produs în anii 1980 la „ I.H. Petrești – preț 90 de bani”, cu numerele de telefon dintr-o perioadă în care profesiunea mea (asistent universitar la Catedra de Fizică de la Institutul Politehnic Cluj) nu reclama o asemenea inflație de numere de telefon. Caietul-repertoar, organizat pe literele alfabetului și conținând numerele de telefon ale prietenilor apropiați, a rămas pitit pe raftul de sub oglinda din hol, unde stătea vechiul telefon cu disc, chiar și atunci când am cumpărat un telefon nou și l-am transferat pe biroul din sufragerie. Foile i s-au îngălbenit, majoritatea numerelor de telefon nu mai sunt actuale și, din păcate, unii dintre titulari s-au mutat la cele veșnice. De ce nu m-am putut despărți, totuși, de caietul cu coperte albastre din cartonul scămoșat al anilor 1980 ? Pentru numele notat cu pixul pe copertă: Căpitanul Dican …

O adunare generală la care nu m-am mai dus
În 21 decembrie eram convocați la institut pentru adunarea de condamnare a incidentelor de la Timișoara. De câteva zile la Cluj domnea o atmosferă sumbră. Pe străzi apăruseră patrule de milițieni. Locuiesc într-o zonă, la poalele Dealului Hoia, unde, și în prezent, recepția undelor radio este foarte slabă. Pe vremea aceea nu prindeam nici Europa Liberă și nici Radio Budapesta, astfel încât informațiile despre revolta de la Timișoara îmi parveniseră cu o zi sau două întârziere și eram temătoare să le comentez. Mă învățasem să nu discut anumite lucruri decât cu oamenii foarte apropiați. Mă străduiam să țin ore interesante, dădeam ore particulare de fizică pentru admiterea la medicină, la facultatea de fizică și cea de chimie (nu și pentru politehnică unde eram în comisia de admitere). Plata n-o primeam în bani, ci în alimente (soluția mi-o sugerase un coleg profesor de matematică). Nu conta ce alimente mi se aduceau și nici cantitatea lor. Un elev mi-a adus o cutie cu napolitane, un altul un borcan cu smântână din care făceam unt cu mixerul, am primit pește, ouă, carne și brânză. Asta m-a mai scutit de cozi și alergătura continuă după mâncare. În rest citeam mult (aveam o cunoștință la librărie care-mi reținea cărțile bune) și mergeam săptămânal la concerte (filarmonica clujeană era cea mai bună din țară și veneau în turnee soliști excelenți din URSS, Japonia, Ungaria).
În toamna lui 1989, după șirul de schimbări din blocul sovietic, ne instalasem în poziția de arici, așteptând momentul schimbării, care bănuiam că se va petrece și la noi… Dar nu-mi puteam imagina când și, mai ales, cum. Prin 18 sau 19 decembrie am avut o ședință de catedră. Clădirea facultății se afla în cartierul industrial, laboratoarele de fizică fiind amplasate la etajul patru, și am observat pe geam că lozincile de pe acoperișul FMR fuseseră incendiate. Toți eram îngrijorați, se pomenea codificat despre evenimentele de la Timișoara, iar studenților li se dăduseră drumul în vacanță cu câteva zile mai devreme. În seara de 20 decembrie am ascultat discursul halucinant al lui Ceaușescu. În dimineața de 21, am fost convocată la facultate la adunarea de condamnare a evenimentelor de la Timișoara. Nici prin gând nu mi-a trecut să mă prezint la ședința care mi s-a părut tragică și penibilă în același timp și m-am dus în oraș, la croitoreasă, să-mi probez rochia de Revelion. Era o rochie neagră din voal jorjet.

21 decembrie după amiaza

Am terminat proba pe la ora două și m-am grăbit spre casă pentru că de la trei aveam ore particulare cu Nicoleta, elevă în clasa a XII-a, o fată citită și sensibilă cu care eram în relații mai apropiate decât de la profesoară la elevă. M-am dus în stație am așteptat o grămadă de timp după autobuzul 21, un Ik 4 mic, cu rezervoare de gaz pe capotă. Nicoleta întârzia. Pe la trei și jumătate m-a sunat la telefon bunica ei care se interesa dacă fata e la mine. Aflând că întârzia m-a rugat, disperată să o anunțăm imediat ce sosește deoarece „sunt tulburări în oraș”. Am liniștit-o, cu o voce destul de nesigură, că doar cu o oră în urmă fusesem la câteva străzi de centru și nu observasem nimic deosebit. Nicoleta a venit pe la ora patru. Era lividă și mi-a povestit că în oraș s-a tras în oameni și că autobuzul ocolise străzile blocate cu blindate. Atunci a pus stăpânire teama și pe mine. Eram încredințată că dacă în oraș sunt tulburări, atunci soțul meu este acolo unde se trage. E un om echilibrat și tăcut, dar nu pregetă să sară în apă sau în foc să-i salveze pe alții. Ne-am așezat să facem lecția, dar niciuna dintre noi nu se putea concentra asupra problemelor de termodinamică ce trebuiau rezolvate. Pe la ora șase a intrat în casă soțul meu, Adi, foarte agitat. Avea mâna mânjită de sânge și vorbea precipitat Au tras în oameni. Au tras în oameni cu muniție de război. Eu am pansat un rănit, i-am legat rana cu batista. Era un trecător între două vârste și avea o servietă maro în mână. Căpitanul care a tras cu pistolul în oameni, e de la unitatea militară din Someșeni, îl cheamă Dican, scrie-i numele să nu-l uităm!
L-am notat la repezeală pe coperta repertoarului cu numere de telefon. Adi mi-a povestit că ieșise cu colegii de la institutul de cercetare (sediul lor era în curtea Filologiei, pe strada Horea) pentru a se alătura coloanei de muncitori care venea dinspre platforma industrială. Se răspândise zvonul că la prânz se trăsese în manifestanții pașnici, în Piața Libertății. Coloana urca spre centrul orașului pe strada Horea. Lângă Hotelul Astoria i-a întâmpinat dispozitivul militar. Oamenii voiau să treacă, militarii nu-i lăsau și s-a tras. Soțul meu era convins că gloanțele inițiale, țintite înspre clădirile de vizavi, erau oarbe. Apoi l-a văzut pe căpitanul care și-a îndreptat arma către demonstranți și a început să tragă ca un descreierat…

Cineva trebuie să iasă să lupte !

A venit mama Nicoletei să-și ia fiica și s-o ducă acasă pe drumuri lăturalnice. Mie nu-mi venea să cred că în oraș au murit oameni, nu-mi puteam imagina ce va urma. I-am dat de mâncare soțului meu și-l ascultam reluând și detaliind povestea. Apoi s-a îmbrăcat și mi-a spus Mâine îmi depun carnetul de partid. Acum plec înapoi, cineva trebuie să iasă să lupte. . Ce era să-i spun ? Am tăcut, pentru că-mi era rușine să-i zic să rămână acasă și m-am rugat să nu pățească nimic rău. Deja se lăsase întunericul și în liniștea așternută peste cartier răpăiturile necontenite ale armelor erau și mai înfricoșătoare. Aveam impresia că până în zori tot Clujul va fi ciuruit. Am vorbit la telefon cu ai mei și l-am convins cu greu pe fiul meu, Vali, care era la bunici, să nu se alăture celor care se duceau către oraș strigând Veniți cu noi ! . Adi a sosit acasă după ora unsprezece noaptea. Din cauza unui baraj de miliție nu putuse să ajungă în zona Fabricii de bere, unde se trăgea (a doua zi aveam să aflăm că acolo muriseră 9 oameni și 13 fuseseră răniți), dar mi-a spus că în centrul orașului era liniște, parcă se instalase un armistițiu. Am stat toată noaptea lipiți unul de altul, vizionând filme de duzină la video. Dimineața au sunat sirenele fabricilor. Am ieșit să iau lapte și, spre uimirea mea, magazinul era plin de alimente: ouă, lapte, brânză, mezeluri și pâine… „la liber”. Adi a plecat în oraș și pe la 12.00 mi-a telefonat că lumea s-a adunat în Piața Victoriei, sediul județenei de partid a fost ocupat și Doina Cornea le-a vorbit celor prezenți. Cineva a vrut să-l propună și pe soțul meu în comitetul revoluționarilor, dar el a refuzat. Eu am fost membru de partid, nu am ce căuta aici. .
Mult mai târziu aveam să aflăm că numele căpitanului care a tras în muncitori era Dicu și nu Dican, așa cum îl notasem pe coperta repertoarului.

Epilog: Dispozitivul militar de la Astoria-Metropol se afla sub comanda căpitanului Ilie Dicu, de la Unitatea Militară Someșeni. Confruntarea de la Astoria-Metropol s-a soldat cu : 4 morți și 10 răniți grav. După revoluție Ilie Dicu avea să fie avansat la gradul de maior. Dosarul Revoluției de la Cluj, intentat de Asociația pentru Adevărul Revoluției, a fost tergiversat ani în șir. Până în prezent au fost condamnate de către Înalta Curte de Justiție cinci persoane: generalul colonel Iulian Topliceanu - zece ani de închisoare, colonelul Valeriu Burtea și maiorul Ioan Cocan - nouă ani de închisoare, maiorul Ilie Dicu - 15 ani de închisoare, iar fostul prim secretar al PCR Cluj, Ioachim Moga, - opt ani de închisoare. Dintre cei cinci, doar maiorul Ilie Dicu se mai află în detenție.

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!