Gheorghe Grigurcu este omul de litere, criticul și poetul. Pe el îl interesează doar literatura și numai literatura. El nu face din literatură un mijloc pentru obținerea unor titluri științifice sau a unor poziții sociale.
În istoria culturii noastre, numai E. Lovinescu a mai dat dovadă de atâta devotament față de literatură.
Și iată că, meritele incontestabile lui Gheorghe Grigurcu sunt răsplătite.

Juriul pentru acordarea Premiului Național "Monica Lovinescu și Virgil Ierunca" 2009, format din autentice personalități de prestigiu recunoscute în România și în străinătate, precum acad. Basarab Nicolescu, Vladimir Tismăneanu, Valeriu Stoica, Corin Braga, Ion Pop, și Gheorghe Flutur a hotărât, în cadrul Programului anual *Zilele Monica Lovinescu* inițiat la Suceava , și aflat acum la a doua ediție, ca laureatul pe anul 2009 al acestui important premiu (aflat la prima sa decernare) să fie Gheorghe Grigurcu.
Opera domniei sale, întreaga sa atitudine confirmă și de ce încă din timpul vieții sale, Monica Lovinescu l-a desemnat pe Gheorghe Grigurcu drept cel mai important continuator - prin critica și istoria literară, prin eseistica politico-filosofică și opera civică - , al principiului est-etic, principiu căruia i-a fost fidelă de-a lungul întregii sale cariere de disidentă anticomunistă, gânditoare și eseistă, scriitoare, critic și istoric literar, dar și ca militantă, luptătoare pentru drepturile omului și ale cetățeanului, filosof politic, jurnalist liberal-democrat și intelectual public de expresie profund și constant antitotalitară.

Gheorghe Grigurcu s-a născut în 16 aprilie 1936 la Soroca - romania,(azi în Rebublica Moldova) și a parcurs un traseu biografic care l-a purtat prin Oradea, unde a urmat liceul, apoi la București, unde timp de un an a fost cursant al Școlii de Literatură "Мihai Eminescu". La Cluj a studiat Literele. A revenit la Oradea, unde a lucrat ca funcționar la „Societatea de Științe Istorice și Filologice” și ca profesor de școală, după care a devenit pentru un deceniu redactor la revista „Familia”, pentru ca, după ce a fost îndepărtat din redacție, să se retragă la Târgu Jiu, unde locuiește și în ziua de azi.
Eu, Teodor Dume,l-am cunoscut personal, în urmă cu peste 35 de ani în urbea de pe Criș, prin intermediul epigramistului Al.Silaghi, -fost redactor șef la revista de cultură *Familia* din Oradea și mai apoi la ziarul *Crișana*.
De fapt, Gheorghe Grigurcu, a fost mentorul meu și ca drept urmare , mi-a prefațat volumul de debut *Adevărul din cuvinte* (teodor dume), apărut în 1984 la o editură din București și după zece ani, cea de a doua carte *Strigăt din copilărie* (teodor dume), apărută la Oradea în 1994. După retragerea la Târgu Jiu, zona Sâmboteanu, am păstrat legătura de suflet prin corespondență.
În prezent este director al revistei „Acolada” din Satu Mare. Scrie de aproape patru decenii: cronici literare la cărți de poezie sau de critică, eseistică, teorie literară etc. A publicat în „Familia”, „Viața românească”, în „Contemporanul”, la care a fost redactor de la distanță, de la Târgu Jiu, la „România literară”, în ieșenele „Convorbiri literare” și în multe alte publicații.
Este unul dintre cei mai importanți critici români postbelici, autorul este, tipologic, un călinescian. Scenariul articolelor sale se repetă invariabil: parcurse calm, cărțile recenzate sunt citate sistematic, analiza constituindu-se din enunțuri critice descriptive, urmate întotdeauna de citatele exemplificatoare. Tehnic vorbind, Gheorghe Grigurcu supune poezia sau critica unui decupaj expert și apoi compune un soi de colaje comentate. Inserțiile sale au adeseori și somptuozitatea, și aspectul paradoxal al modelului călinescian.
S-a afirmat și ca un polemist acerb, mai ales după 1990, când s-a angajat în lungi campanii de promovare a principiilor morale în evaluarea istoriei literare române din perioada regimului comunist.
În paralel cu critica, Gheorghe Grigurcu n-a încetat să scrie și să publice aforisme, poezie de factură modernistă, concentrată, metaforică și conceptualizantă, subtil-livrescă, disimulând teribile fervori existențiale și intelectuale.
Între capetele acoladei literare încerc să sintetizez întreaga sa activitate.

***Premii și distincții:
Premiile Uniunii Scriitorilor din România, ale Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova, Asociației Scriitorilor din București, ale revistelor „Familia”, „Convorbiri literare”, „Poesis”, „Euphorion”, „Mozaic”, „Cuget liber”, Premiul național „Tudor Arghezi” (Tg-Cărbunești), Premiul orașului Bistrița, premiul Serilor de la Brădiceni, premiul Festivalului internațional de poezie Emia (Deva), premiul Asociației Culturale „Duiliu Zamfirescu” (Focșani), premiul „Opera Omnia” al Uniunii Scriitorilor din România, premiul orașului Beclean, premiul de poezie (Desești, Sighet), premiul „Virgil Mazilescu” (Corabia), premiul Consiliului Județean Gorj

Volume publicate:
***Poezie
* Un trandafir învață matematica (1968)
* Trei nori (1969)
* Râul incinerat (1971)
* Salută viața (1972)
* Înflorirea lucrurilor (1973)
* Apologii (1975)
* Rigoarea văzduhului (1978)
* Contemplații (1984)
* Cotidiene (1986)
* Oglinda și vidul (1993)
* Un izvor bolborosind înăuntrul termometrului (1996)
* Nimic n-ar trebui să cadă (1997)
* Amarul Târg (1997)
* Dealul purtat de scripeți (1999)
* Spațiul dintre corole (2000)
* Acul și steaua (2001)
* De unde până unde (2002)
* Natură moartă și vie (2003)
* Un trandafir învață matematica, ediție definitivă a creației poetice de până în anul 2000 (Ed. Vinea, 2004)
* Calendar (2004)
* Fiindcă (2005)
* Castele în Spania (2005)
* Șterge soarele de praf cu o cârpă (2006)

***Critică, istorie literară, publicistică:
* Miron Pompiliu și Junimea (1969)
* Teritoriu liric (1972)
* Idei și forme critice (1973)
* Bacovia - un antisentimental (1974)
* Poeți români de azi (1979)
* Critici români de azi (1981)
* Printre critici (1983)
* Existența poeziei (1986)
* De la Mihai Eminescu la Nicolae Labiș (1989)
* Peisaj critic, I, II, III (1993), (1997), (1999)
* E.Lovinescu între continuatori și uzurpatori (1997)
* Cum am devenit stalinist (1997)
* A doua viață (1997)
* Imposibila neutralitate (1997)
* Dialoguri crude și insolite (1999)
* Amurgul idolilor (1999)
* Poezie română contemporană, I, II, (2000)
* Amintiri din epoca de platină (2000)
* În răspăr (2001)
* Repere critice (2001)
* În jurul libertății (2003)
* În pădurea de metafore (2003)
* Post-texte (2003)
* Jocul literaturii și al sorții (2004)
* Vorbind, în colaborare cu Laszlo Alexandru și Ovidiu Pecican (2004)
* De la un critic la altul (2005)
* La ce oră vine dentistul (2005)
* Fișele unui memorialist (2006)
* Opinii în genere inconfortabile (2007)

"Ne aflăm în fața unuia din cei mai fertili poeți români (comparabil cu Mircea Ivănescu și Miron Kiropol), autor a peste 2500 poeme. În plus, lui Grigurcu nu i-a fost dat ca nouă, altora, să scrie și versuri indeniabil proaste sau măcar anoste, impersonale. Mai în glumă, mai în serios, numim aceasta un ușor "handicap", cu gândul că lectorului îi place să ne surprindă sărind de la limita anonimatului la expresia personală, de la neajunsul estetic la un anume echilibru prin care să putem fi identificați... Mă grăbesc să constat că poezia lui Gheorghe Grigurcu își găsise prețioasa-i stabilitate încă de la debutul editorial din 1968, cu o culegere al cărei titlu avea să fie reluat, 36 de ani mai târziu, pe coperta ediției definitive! Acest poet s-a născut achevé, arta sa nu va cunoaște "evoluție", aflându-se completă din capul locului. Sunt numeroase, în istoria recentă și mai îndepărtată a poeziei române, cazurile de poeți astfel veniți pe lume, literar: gata, fără preocuparea de a-și ameliora mijloacele de expresie, deja singuri față cu destinul lor."(ilie constantin)

"Gheorghe Grigurcu a preferat să rămînă atașat principiilor sale de viață, să-și urmeze destinul – un destin care nu i-a adus prea multe bucurii omenești, dar l-a răsplătit – sperăm să fie așa și în continuare – cu o recunoaștere unanimă astazi. Pentru că, pronunțînd numele lui Gheorghe Grigurcu, definim onoarea (se poate scrie și cu majusculă!), demnitatea unui om care a fost incomparabil mai mult decît noi „supt vremi”." (Grigore Scarlat)

surse:
personale și
wikipedia,

Teodor Dume,