agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2413 .



Ziua dintre duminică și luni.
personale [ ]
O gluma...

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [cherie ]

2010-02-10  |     | 



Ziua aceea a fost o zi de viață în plus...

Tot weekendul m-am plictisit. Treburi prin casă, învârteli fără rost. Seara m-am culcat mai obosită decât în timpul săptămânii.
A sunat ceasul. M-am trezit ca de obicei fără nici un chef de viață și cu dorința de a fugi undeva unde să iau totul de la început. M-am îmbrăcat și am plecat spre serviciu cu inima grea. Dar deodată mi-am dat seama ce vreau. Vreau să mă duc la el! Nu m-am întrebat ce explicații va trebui să dau sau să primesc. Mă duc! Cum nu mi-a venit ideea asta până acum?
În tren aveam la mine doar o valijoară mică așa cum îmi luam când mergeam în delegație. Am ridicat-o în plasa pentru bagaje și i-am făcut loc. Plasa era plină. Ceilalți luau multe lucruri inutile la drum. Eu luasem strictul necesar. Aveam loc la fereastră, așa cum îmi plăcea. Am privit un timp cum peisajul se schimba în fugă. Nu îmi amintesc cum și ce am vorbit, cu cine. Îmi amintesc că a fost o călătorie plăcută și scurtă. Foarte scurtă ținând seama de ora la care am ajuns la Paris. Nu-mi amintesc cum am trecut și când am trecut de vamă, cum treceam dintr-o țară în alta. Îmi amintesc cum am coborât din tren și cum mă aștepta pe peron... Þin minte sentimentul de fericire care m-a învăluit când m-a luat în brațe, cum îl sărutam și mă săruta. Îmbrățișați am pornit la plimbare. Nu-mi amintesc să fi mers decât pe jos și îmbrățișați. Atâta fericire nu cred că mai primisem vreodată.
Îmi amintesc cerul albastru. Un cer albastru și senin. Nici un nor. Îmi amintesc Sena si Turnul Eiffel. În jur se vorbea franțuzește și nu înțelegeam nimic. Noi n-am vorbit. Nu îmi amintesc să ne fi spus vreun cuvânt. Tăcere si fericire. Cum oare am mers mereu îmbrățișați ?
Eu n-am zis „Te iubesc!”, el n-a zis „Te iubesc!” dar asta auzeam, atât simțeam.
Într-un târziu am ajuns la el. Mi-a arătat apartamentul, Multe camere, luminos. Ne-am așezat pe canapea și m-am cuibărit lângă el cu capul sprijinit pe umărul lui, mereu în tăcere, privindu-i zâmbetul acela cu care m-a privit mereu. Zâmbetul lui cu care m-a cucerit...
Eram îmbrățișați și fericiți. Ce fericită am fost atunci! Am adormit la pieptul lui descătușată de griji și îndoieli, fără gânduri...
M-am trezit într-o aceeași luni, în pat, la pieptul soțului meu care mă mângâia. „Hai scoală! Ce visai?”

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!