agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1550 .



versetele Apocalipsei. poemul A
personale [ Proverbe si Citate ]
Sententia gravis. Narratio primae visionis Colecţia: texte si poezii religioase

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Tulceanul ]

2010-08-22  |     | 



“Angelo Ephesi Ecclesiae scribe : Haec dicit qui tenet septem stellas in dextera sua, qui ambulat in medio septem candelabrorum aureorum :
Scio opera tua, et laborem, et patientiam tuam, et quia non potes sustinere malos : et tentasti eos, qui se dicunt Apostolos esse, et non sunt : et invenisti eos mendaces : et patientiam habes, et sustinuisti propter nomen meum, et non defecisti.
Sed habeo adversum te, quod caritatem tuam primam reliquisti. Memor esto itaque unde excideris: et age paenitentiam, et prima opera fac. Sin autem, venio tibi, et movebo candelabrum tuum de loco suo, nisi paententiam egeris.
Sed hoc habes, quia odisti facta Nicolaitarum, quae et ego odi.
Qui habet aurem, audiat quid Spiritus dicat Ecclesiis: Vincenti dabo edere de lingo vitae, quod est in Paradiso Dei mei.” (Apoc. II, 1-7)

(Scrie-i îngerului Bisericii din Efes: Iată ce spune Cel Care ține-n mâna dreaptă cele șapte stele și Care străbate printre cele șapte luminânde aurite.
Îți știu faptele, străduința și răbdarea. Pentru că nu poți să-i favorizezi pe cei răi. I-ai pus la încercare pe cei care își zic apostoli și nu sunt; și le-ai dat în vileag vicleniile. Și ai răbdare și ai mărturisit pentru numele Meu și n-ai dat înapoi.
Însă am ceva cu tine, că nu te-ai menținut în dragostea ce te cuprinsese la început. Așadar adu-ți aminte de unde ai căzut ; și căiește-te, întorcându-te la fapta dintâi. Altfel, voi veni la tine și îți voi mișca din loc sfeșnicul, dacă nu vei face penitență.
Dar ții una și bună: urăști faptele nicolaiților, pe care și eu le urăsc.
Cine are urechi de-auzit, să audă ceea ce Duhul Sfânt spune Bisericii: “Celui ce va birui, îi voi da să guste și să se sature din pomul vieții, care este în raiul Dumnezeului Meu.)

În insula Patmos, ultimul apostol, cel mai apreciat de către Mântuitorul lumii, Învățătorul Iisus Hristos, scrie ceea ce îi transmite chiar El, sub chipul Îngerului Domnului.
Se autodenumește din primul verset al Apocalipsei „robul Său Ioan” (Apoc., I,1). Pentru creștinii din jurul anului 100 a.Chr. apostolul iubit al Domnului afirmă că “a mărturisit Cuvântul lui Dumnezeu și despre Testamentul (Legea Nouă) al lui Iisus Hristos, spunând ce a văzut” (Apoc., I, 2).
„Tempus enim prope est.” (Căci vine vremea.)
Ioan Teologul se consideră trimisul, alesul “Celui Care este, Care era și Care va fi venit.” (Apoc., I, 4). Transmite salutul păcii și din partea celor șapte duhuri (spirite) care Îi înconjoară tronul ceresc. Iisus e numit de Ioan „martorul credincios”, “primul Împărat al lumii”, „fiul cel dintâi ce-a înviat dintre cei morți” (Apoc., I, 5).
Apostolui Iubirii dumnezeiești afirmă că Iisus a adus Împărăția lui Dumnezeu pe pământ. Și că „ne-a dat har s-avem preoți sfințiți în numele lui Dumnezeu, Tatăl Său” (Apoc., I, 6). Sfântul Ioan ne dezvăluie că El va veni pe nori. Oricine îl va vedea, chiar și cei care L-au lovit. Și va plânge pentru sineși orice neam al pământului. (Apoc., I, 7).
După ce mărturisește că totul i se descoperă într-o zi de duminică, în insula Patmos, că Iisus Hristos e alfa și omega, începutul (principium) și sfârșitul (desăvărșirea), apostolul Ioan arată și felul în care i se face Descoperirea (Apocalipsa): că a auzit glas mare în spatele său, ca dintr-o trâmbiță („tuba”).



Între cele șapte luminânde, Fiul Omului cu șapte stele

Întorcându-se, a văzut șapte candelabre aurite
și în mijlocul lor, pe Cineva care semăna cu Fiul Omului,
cu o haină lungă și încins c-un brâu de aur.
Și capul Acestuia, și pletele erau albite de lumină,
exact ca lâna cea albă și ca zăpada,
iar ochii Săi – două văpăi,
iar picioarele Sale – aramă încinsă, în cuptor arzând,
iar vocea Lui – vuietul când vin apele mari.
Și ținea în mâna Sa dreaptă șapte stele,
iar din gura Lui ieșea sabia pe ambele părți ascuțită,
iar fața Sa – precum soarele lucind la amiază.

Și cum l-a privit, a căzut înaintea picioarelor Lui
ca mort.
Iar El și-a pus dreapta Sa asupră-i, zicând:

“Nu te teme, că Eu sunt Cel dintâi și Cel venit ultimul (novissimus), Cel viu !
Și am fost printre cei morți, dar iată-Mă trăind în vecii vecilor.
Și am cheile morții. Și pe cele ale sălașului ei.
Să scrii așadar cele pe care le-ai văzut, pe cele care sunt
și pe cele care trebuie să fie după aceasta.

Taina celor șapte stele, pe care le vezi în mâna Mea
și a celor șapte luminânde aurite – cele șapte stele sunt îngerii
celor șapte Biserici ale Mele, iar cele șapte luminânde,
chiar Bisericile Mele sunt !

(versificare după Apoc. I, 12-20)



Nu sunt versuri cele de sus. Nu-i creația mea, umană. Este Autoportretul Său!
Ce suntem noi, creaturi precum toate celelalte, în fața măreției divine...

Apostolul Ioan aude în spatele său o voce precum cea a viiturilor
care au cuprins în 1970 și-n 2004-2005, și-n 2010 țara,
numai că viitura aceasta îl face, nu ca pe noi, să trăiască altfel, murind
de fericire și văzându-L ca-n vis, cu plete luminate de Soarele inimii,
c-o rostire și c-o faptă ieșind înainte concomitent,
din sabia gurii Sale înțelepte tăind
și din ascultarea voinței treimice legând –
exact ca Făt-Frumos cel înțelept din „Tinerețe fără bătrânețe” și-atât
pentru că „viața fără de moarte” n-a acceptat-o, din miezonoptica Ghetsimanilor,
ci moartea cea mai cumplită, moarte pe cruce, prin străpungerea
fluierelor sau câlcâielor picioarelor, a mâinilor, înțeparea capului și-a coastei
de unde a ieșit ca-ntr-un izvor de apă un Manole și-un Făt-Frumos din Lacrimă.

Doamne, cu ochii-n văpăi, pe toate le vezi și chiar pe Ioan Teologul îl cerți
că nu și-a dat tot interesul și inima, precum rămăsese lângă Cruce…
Oare ce putem să mai facem în aceste grele zile să-Þi placem?
Nu ne-au ajuns toate durerile. Vrem altele. Și altele... Ne biciuim cu păcate !
Cum să ne vezi dacă stăm ascunși după tufe, mai rău decât Adam și Eva?
Cum să recunoaștem vocea Ta gravă, cele șapte luminânde, pe îngerii Tăi?
Noi nu am fugit din jurul Golgotei. Noi, chiar noi am strigat moartea Ta.
Chiar noi Þi-am așezat cununa de spini, am luat vergea. Am lovit.
Cine n-are păcat dintre noi, mă poate contrazice că nu-i așa. Toți luăm bolovani.
Toți parcă nu știm cum să mai stricăm. Și nu punem început bun. Pândim, goi.
Pândim, triști. Pândim, adormiți. Pândim, aiuriți. Pândim, înhăitați fără voie.
Nu ne mai strângem decât în familii să te slăvim. Ar trebui să ieșim pe străzi.
Acolo, în mijlocul localităților să Te implorăm. Ca țara să scape de urgii.
De vremea asta a prostirii în masă. De conducători slabi. De șovăieli. De umiliri.
Dar ieșirea în stradă înseamnă, de fapt, reintrarea în noi, în sineși a neamului!
A avea neamul în tine, creștinește, dar tolerant universal, înseamnă a fi om, a spera.

Lumea aceasta are deja multe stigmate. Ca Tine. Dar mai are și îngerii Bisericii.
Prin continuitate apostolică. Să nu-i dăm uitării. Stelele și luminândele cântate.
Genunchii plecați. Mâna întinsă, ajutată. Mângâieri de vorbe și fapte-ntre noi.
Cel mai mult m-a uimit când sfântul Ioan scrie că ești Novissimus.
Ești venit ultimul, după patriarhi, drepți, profeți. Ești Cel din urmă. Dar mereu nou.
De la Tine trebuie pornită o nouă Axiologie a lumii veacului 21.
Viața economică s-ar trezi dacă statul ar începe să caute cu prioritate la cei săraci.
Măsurile coercitive, de exemplu impozitul uriaș pe venit, cel forfetar – diferențiază-le !
Fă-l pe Videanu, că tot se laudă c-ar trăi ca profesor cu vechime,
(vechime la Profesorul ăl mare, cu cântec irakian...), să dea pentru stat ce a furat!
Fă-o pe Udrea, minciuna, să spună cum i s-a ultrafinanțat ministerul...
Fă-o pe Elena cealaltă ce-a fost, o necunoacătoare de limbă română. Adu-o acasă!
Dă-i brânci lui Boc, să nu mai asculte orbește, că n-a intrat Harap-Alb la Spân...
Cât timp statul va fi interpretat ca puterea discrețională a unuia singur, a Spânului?
Nu se ivește și aici semn de întâmpinare a Ta? Nu mai nasc la România oameni?
Unde-i spiritul legii, al corectitudinii, al bunului simț și iubirea ca-ntre frați?
Doamne, Iisuse Hristoase, vino Doamne. Adoarme cerberii pentru totdeauna.
Fă să ne trezim cu ochii tămăduiți, vioi, îndrăgostiți de efort, de talent, de noi!
Altor neamuri nu le lipsește bunătatea între ei, nu sunt așa dezbinați. Dă-ne har!
Viață culturală, trăire ca-n sărbători, abținere de la chiolhanuri, de la jigniri.
Suferim, dar nu înaintăm. Cădem, nu ne-ajutăm. Vino Tu, Îngerul Domnului aici.

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!