agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1834 .



Nea Nae
personale [ ]
1-4 septembrie 2009, pagini de Jurnal

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [nanu ]

2010-10-02  |     | 




1 octombrie
Am plecat la Brezoi. Dinspre asfințit Soarele îmi ataca fotonic retina, ceea ce mă făcea să conduc cu poticneli. Alergam mai mult melcește spre miezul fierbinte al unei sfere de foc încinse, Soarele la asfințit. O fata morgana care mă irita. Mă hrăneam cu spațiu diversificat peisagistic și timp comprimat fizic. Beclean, Dridif, Voila, Viștea, Ucea, Arpaș, Scorei, Porumbacu rămâneau în urmă ca niște gânduri fugare, demult familiare. Creasta Făgărașilor se ținea de mâna mea stângă. Custurile glaciare stâncoase și ascuțite, fragmentate de ridurile văilor adânci, franjurate neuronic, se distingeau ca prin ceață de sub tonurile închise de culoare și umbre, pictate parcă de penelul lui Cranach pe un suport de goblen. Ascultam ProFM și nu mă lămuream cum poate fi ghicit sunetul magic.

La poalele munților se îngemănează glacisuri ce se pierd treptat în șesul piemontan al depresiunii. De la Nea Nae știu despre galcisurile fluvio glaciare care se adună într-o veritabilă câmpie în Þara Oltului. Depresiunea Făgărașului este o unitate de relief formată prin acumulare înspre sud, către munte unde sunt doar sate românești și prin eroziune către nord, spre Podișul Hârtibaciului dominat de sate săsești.

Nicolae Popescu mi-a fost profesor de geomorfologie în facultate, la București. Era dintre ultimii romantici în ale geografiei. Avea relieful României la degetul mic. Îl ascultam fascinat cum ne povestea în aplicații CV-ul formelor de relief ca și cum ar fi fost martorul imemorial al tuturor frământărilor landschaftului românesc.
Șisturile verzi din Casimcea sunt cele mai vechi roci ce apar la suprafață, defileul Oltului are o origine combinată - epigenetic în aval de confluența cu Lotru, captare la confluența cu Valea Călinesti, a demonstrat-o de Martonne și odată cu ridicarea în bloc a Meridionalilor, faza rodanică, s-a adâncit și uniformizat prin antecedență, dovadă cele șapte trepte de terse pe care le-am cartat eu la tinerețe. Poiana Sulița este în Loviștea suprafața de eroziune de aproximativ 1000 de metri, ce coboră în umerii de vale ai Văii Oltului la 800 de metri, și o ținea până obosea ,cu burdigalianul, cuaternarul, glaciațiunea pleistocenă, glacisurile din Þara Făgărașului și depozitele corelate din depresiunile intracarpatice, platforma Moesică cu batolitul de la Optași, orogeneze, epirogeneze, magmatism cu lacolite și dykuri, holocenul, de rămâneam mască.

Ne chinuia cu fel de fel de hărți: a pantelor, a densității fragmentării reliefului, a ierarhizării rețelei hidrografice, a proceselor geomorfologice actuale, profile, grafice, blocdiagame de ne săreau capacele. Mă făcuse să îmi placă geomorfologia, îl urmăream ca hipnotizat și îl urmam fără nici un comentariu. Mi-a fost îndrumător la examenul de licență și la examenul de gradul I. M-a îndemnat să mă înscriu la doctorat și mi-a dat o temă incitantă, Studiul geomorfologic al Munților Lotrului. Într-un an mi-am susținut toate examenele și referatele, dar apoi parcă ceva s-a rupt. Avea alte preocupări și nu ne mai găseam ușor.
De un Paști, eram la Brezoi. Sărbătoare: slujbă arhetipală de înviere, miel la tavă, ouă roșii, șuncă fiartă, pască, cozonaci, vin, bucurie. Cumpăr un ziar și răsfoindu-l mă cutremur. Dom Profesor murise chiar lângă temelia de piatră a Universității bucureștene. O ambulanță refuzase să îi dea primul ajutor. Trupul său inert și împuținat de povara celor 70 de ani era acoperit cu ziare, iar picioarele pietonilor furnicăreau bezmetic în juru-i ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.

Mă așezaesm ca ultimul pilangiu pe o bordură de trotuar și priveam tâmp poza din ziar refuzând să accept realitatea. Am priceput că se dusese dracului și doctoratul meu. Și acum mă obsedează Munții Lotrului. Îi privesc în dungă, cu vinovăție. Să-mi fie rușine! Ce să fac? Sunt momente în viață când ceva nu se leagă, afacerea nu-ți iese și basta.

Astăzi este mult mai simplu. Există softuri specializate cu ajutorul cărora hărțile, graficele, blocdiagramele se fac mult mai ușor pe calculator. Degeaba, acest gen de treabă nu mă mai atrage. Privesc Pietrele Doabrei și îi aud vocea colocvială, răgușită, de fumător înrăit de BT, povestind convingător: aici a fost un fund de mare, iar relieful acesta ruiniform și rotunjit, pe care localnici îl numesc Coaiele Zimbrului este sculptat în pânza de Bucegi care în sarmațian a ajuns până în defileul Oltului, are Popescu- Voitești un studiu interesant, să-l citești. Așa o fi Dom Profesor, mii de mulțumiri, ați fost cu adevărat dascăl, m-ați învățat să privesc natura și relieful cu ochiul inițiatului nu numai al diletantului .

Rămân la capitolul profesori universitari. Astrofizicianul britanic Stephen Hauwking, profesor de matematică la Universitatea Cambridge va părăsi postul pe care în urmă cu 300 de ani l-a deținut autorul poveștii Mărul și gravitația, Isac Newton. De la înființarea catedrei, 1663, postul de profesor lucasian, reper pentru universitarii de pe mapamond, a fost deținut de 17 persoane.

Despre Hawking am aflat dintr-un film documentar. Am fost șocat. În ciuda faptului că fizic era un mecanism hiperdefect datorită unei scleroze degenerative, spiritual era de neegalat. O voință nespecifică unui pământean obișnuit l-a animat să își continue cercetările legate de evoluția Universului, șocând lumea științelor prin ineditul ideilor sale. Și-a dictat utopiile astrofizice, ascunse printre calcule matematice sofisticate, în Scurtă istorie a timpului și George descoperă secretele Universului.
Omul acesta, prin spirit și voință a umilit trupul care l-a trădat la 22 de ani. Nu l-a decepționat scaunul cu rotile, faptul că se exprima din ce în ce mai greu, continuând să cugete, să producă idei și scenarii posibile despre Univers.
Uluitor. Posibil!

2 octombrie

11,45. Am făcut focul. O căldură vindecătoare mă învăluie. Beau câte o dușcă de țuică de prună de cinci ani și scriu în Jurnal. Sunt neînchipuit de liniștit și echilibrat psihic. Liniște, deconectare, speranțe. Nu mă freacă nimeni la icre. O durere reumatică ciudată, localizată în glezna călcâiului stâng îmi tulbură totuși starea de bine. Perfecțiunea este doar un ideal. Să fie călcâiul lui Ahile?

Am suprvegheat montarea ușilor și a geamurilor la exteriorul casei. A ieșit cât de cât bine. Punct terminus pentru 2009. Nu a fost rău, ne-am mișcat binișor. Am rodit ceva. Constantin Noica în Jurnal de idei comenta: o zi fără rod, e ca și cum nu există…

Oameni și oameni, fixuri și fixuri. Michelangelo a trăit o viață de om pentru împlinirea cu înfrigurare a unei dorințe mistuitoare: pictarea Capelei Sixtine, iar în timpul liber scria sonete. Sunt indivizi care nu au asemenea griji. Trăiesc doar pentru hrană, sex, bârfă și numărarea ilogică a secundelor.
Eu am visat de mic să fac ceva util, practic, dar dezordinea stilului de muncă mi-a fost de multe ori un dușman greu de doborât.

Miru este încântată de profa de germană de la Sibiu. Se ambalează ușor. Noua structură a Bacului mă îngrijorează. O medie obținută din patru probe scrise nu prea are șanse să tindă spre 9 sau 10. Entuziasmul din glasul ei vioi ce se amplifica în mobil, m-a binedispus.

Îmi place la nebunie să îmi hrănesc privirea cu femei frumoase. Nici un gând obscen nu-mi tulbură mintea, ci pur și simplu mă cutremur de ceea ce poate însemna perfecțiunea fizică a creației divine. În filmul Dragoste în stil italian joacă Lainie Kazan, o actriță cu buze senzuale, cărnoase, conturate proporțional, păr lung și ochi verzi, de smarald, din care se revarsă o emoție hipnotică. O căldură ciudată mă învăluie și acum când îmi reconstruiesc pe retina memoriei, imagini din trecut cu Ingrid Bergman, Claudia Cardinale, Brigitte Bardot, Catherine Deneuve, Ornela Muti sau Sharon Stone, superbă ca femeie și actriță în Basic Instinct.
Un titlu ca o axiomă. Instinctul primar încă ne domină, mai avem ceva de mers…ca evoluție biologică.
Acceași stare, de admirație platonică am avut-o deunăzi când am văzut-o pe Monica Bârlă(Dean)u, în timp ce povestea scene din timpul turnării filmului Francesca. Este amică de suflet cu autorul Versetelor Satanice, Salman Rushdie. M-ar interesa părerea ei despre indian. Ce o fi fost în inima lui când a aflat că musulmanii îi doreau moartea?
Cu ce drept, mă întreb ?


Stau tolănit peste plapumă, scriu, recitesc, corectez în obsedantul meu Jurnal, îmi masez cu piciorul sănătos călcăiul sensibil și ascult la radio melodii de Dan Spătaru. Ar fi împlinit 70 de ani dacă nu s-ar fi grăbit să părăsesacă prematur Drumurile noastre. Sunt o persoană nocturnă. Îmi place să mă regăsesc târziu în noapte, în fața laptopului sau între paginile unei cărți, derobat de grija matinală a orei ridicării pleaoapelor pentru a doua zi. Ce lux. Este un motiv pentru care revin frecvent în mediul copilăriei. E deja 3 octombrie.

Pedeleii se dau forțoși. Fac guvern ei cu ei. Conduc câte două ministere. Boc se autoînsărcinează și cu educația. Presa aruncă un titlu cu iz de reclamă ieftină : miniștri doi într-unu!
Ultima dușcă, halatul aruncat în fotoliu, o rugăcine pentru liniștea mea interioară și degresarea creierului. Mă fac covrig sub plapumă, mă pregătesc să adorm.

3 octombrie

Zi duplicitară. Dimineața o ploaie măruntă și rece, mocănescă, m-a ținut în pat până la 10. Sufletul meu este compatibil cu ploaia. Am sesnzația că înainte de a pătrunde în sol, apa trece prin corpul meu și mă hrănește capilar. Ursica rupsese lanțul peste noapte răvășindu-mi prin curte încălțările și hainele de lucru. Erau ude și ferfenițite. Pălăria de paie ce îmi rămăsese de la tata arăta jalnic. Am îndesat-o supărat în coșul de gunoi. Toate au un sfârșit. Legătura ce persista prin utilizarea comună a pălăriei s-a fracturat. Deocamdată nu pricep sensul întâmplării. Când am deschis ușa m-a întâmpinat cu un gudurat vinovat.
Am citit nuvela Veneția la Viena de Peter Altenberg, apreciat de Thomas Man și considerat de critici ca un precursor al prozei experimentale contemporane. Un titlu suprarealist. Constat că austriecii au o literatură nuvelistică de calitate. În vară citisem cu plăcere Șeful de gară Fallmerayer de Joseph Roth, o poveste de dragoste cu iz bolnăvicios, efect al influenței psihanalizei în exces.

Mai târziu am gospodărit. Mărunțișuri. După prânz am cules strugurii, i-am zdrobit și voi experimenta , pentru prima dată în ce mă privește, o producție minusculă de vin de struguri din vie crescută în stâncă. Întunericul dăduse colțul casei brusc și eu încă mă agitam cu treabă.

Danezii apreciază că durata vieții depinde de obiceiurile sănătoase care treptat, pentru fiecare dintre noi, devin obișnuință. În fond cheia succesului este mișcarea indiferent de vârstă, organismul se oxigenează în exces și devine rezistent. La țară se trăiește mult, oamenii muncesc fizic zilnic, au nu au treabă inventează ceva, se hrănesc modest, dar sănătos. Citadinii de regulă sunt statici, nu se dezlipesc de televizor, de mașină, de berică și potol consistent , obiceiuri sedentare care le grăbesc sfârșitul.

Iranienii au testat o rachetă cu rază de acțiune de 2000 de Km. La o adică Bucureștiul poate fi lovit. Și Sofia, Cairo, Ankara sau Ierusalimul au de ce să își facă griji. Miroase a praf de pușcă. Relațiile perșilor cu restul lumii sunt încordate.
Gândim arme, trăim pentru a teroriza și a amenința cu moartea. Este un nonsens. Avem o șansă la viață prin naștere, de ce ne chinuim atunci să ucidem prematur ?
Orice strategie militară este un pleonasm!

Fetele de acasă s-au capitalizat, au plecat în vizită la Dobri la București.

…Escu și-a anunțat candidatura . Nu mă surprinde. Mutările din ultima săptămână prevesteau ceva. A făcut-o din mijlocul maselor, la Sânicolaul Mare și a plasat-o binișor, la sfârșit de săptămână, ca să aibă poporul ce dezbate în week-end. Argumentul? un președinte nu poate să își testeze aprecierea muncii depuse decât la urne.
Adversarii politicii au luat foc.

Inutilitatea oricărei discuții mi se pare din ce în ce mai evidentă. Nu discutăm ca să ajungem la adevăr, ci ca să ne impunem punctul de vedere și să-l exterminăm pe interlocutor. Citat din Jurnalul lui Julien Green. L-am lăsat la Brezoi și seara mai citesc câteva pagini. Sper să-l termin anul acesta. Bate omul apa în piuă dar și când le zice te dă pa spate. Ideea cu exterminarea interlocutorului este superbă. Câți dintre noi avem exercițiul conștient al ascultării partenerului de discuție?
În urmă cu ceva ani suportam cu greutate ședințele cu directorii din cauza unui inspector general care prin dialogul cu noi, nu încerca o relație constructivă ci o intimidare grotescă. Erau ședințe interminabile, care culminau cu amenințarea:
- De cum intrați în curtea școlilor sunteți cu legea penală deasupra capului, domnilor directori!
Ce chef de muncă să mai ai după o comunicare tendențioasă și exterminatoare psihologic?

Ascult muzică simfonică, Haendel. A fost nu numai un compozitor de excepție ci și o persoană cu un fler al afacerilor de invidiat, juca la bursă, colecționa opere de artă, își vindea piesele pe bani frumoși, totul concretizat la final într-o avere de 3 milioane de lire sterline. A avut mirosul guineelor. A părăsit curte sărăcăcioasă a unui elector german, stabilindu-se la Londra, unde a mai respirat vreo 40 de ani .

4 octombrie

M-am trezit în jur de ora șase. Mă dureau picioarele îngrozitor.Erau grele, de plumb și reci ca gheața de la genunchi în jos, iar durerea se deplasa nehotărâtă de-a lungul gambelor, sfredelind nemilos mușchii încordați. Gleznele înțepenite scârțâiau supărător când mergeam. Nu mi s-a întâmplat de mult să fac ochi la ora asta. Fizic am din ce în ce mai mult preocupările unui bătrân. Peste noapte îmi aruncasem privirea pe ochiul de geam al camerei și m-a surprins că poarta era deschisă. Am tresărit, semn rău?
Am înjghebat-o pe vară. Camelia a muncit meticulos o săptămână. A șmirghiluit-o și a vopsit-o într-un roșu vin țipător.O pată de culoare. Contrastul dintre verdele vital al ierbii și bordoul aprins al lemnului îmi stimulează imaginația.

Nu mi-a plăcut ce-am văzut. Superstiție? Mi-am îmbrăcat în grabă halatul și am închis-o. Nu plouase, dar iarba brumată mi-a umezit încălțările în exces. Cerul căptușit cu nori negri genera o atmosferă cenușie, neprietenoasă. Am încălzit un ceai și am luat o pastilă la întâmplare. Căutasem printre capsulele nelipsite de cătină și momordica o aspirină, dar îmi lipsea. Sunt obișnuit, copilăria la Brezoi a însemnat un maraton exbiționist printre lipsuri. Desigur lipsa de moment nu mai ține de sărăcie materială, dar pentru mine e o stare necesară, altfel aș părăsi povestea. Nu îmi plac extremele. Spiritual sunt un neoimpresionist care își conservă obsedant originea. Instrumentele de exprimare pot fi diverse, nu mă deranjează, dar sursa rămâne tabu.

Ronțăi covrigi și ascult buletinul de știri. Irlandezii au votat în sfârșit pentru Tratatul de la Lisabona. U.E s-a liniștit, se poate reforma. Jocurile olimpice din 2016 se vor ține în Brazilia, la Rio de Janeiro. Chicago a picat, nici Obama nu poate obține tot ce își dorește. Visez să mă plimb pe nisipul fin al Copacabanaei și să admir statuia lui Isus, o alegorie a răstignirii, o formă stilizată a semnului crucii ce domină orașul, din vârful unei căpățâni de zahăr, o stâncă de granit, cu aspect rotunjit. După un periplu de mii de ani spiritul sportiv al grecilor a ajuns și în America de Sud.

Recitesc O zi din viața lui Ivan Denisovici de Alexandr Soljenițîn. În loc de prefață , un articol a lui Vladimir Lakșin în care descrie contactul cu autorul la redacția revistei Novîi Mir, în paginile căreia nuvela i-a fost publicată în 1962.
În fața mea se afla un bărbat de vreo 40 de ani, nu prea arătos: ochi adânciți în orbite, sprâncene groase, pantaloni ponosiți, de in, cămașă descheiată la guler.Pe frunte, o cicatrice, ușor vizibilă.Vorbea coerent, limpede, cu un excesiv sentiment al demnității. Râdea fără reținere, arătându-și dinții mari.

Practic șansa lui Soljenițîn a fost redactorul șef Tvardovski, i-a mirosit talentul și în ciuda subiectului nonconformist, viața din lagăr, i-a publicat-o. Ulterior i-au apărut în Novâi Mir alte două nuvele: Casa Matrionei intitulată așa la sugestia lui Tvardovski și O întâmplare în stația Krecetovka. Soljenițîn s-a opus vehement chirurgiei cu creionul roșu pe text, indiferent de argument sau amenințare politică, motivând: Asta e cartea și acesta sunt eu!

În regimul concentraționar românesc, intelectualii au putut rezista mai ușor deoarece au avut preocupări culturale diverse, spre deosebire de țărani care sub presiunea gândurilor panicarde cu privire la familie și pământ cedau psihic mai ușor.

Soljenițîn este de altă părere:
E un lucru extrem de important.Cel care nu se tâmpește în lagăr, care nu-și abrutizează sensibilitatea, piere. Eu însumi așa m-am salvat.Mi-e groază să-mi privesc fotografia făcută când am ieșit din lagăr.Acolo sunt cu vrea 15 animai bătrân,decât acum.Și eu am fost tâmp, stupid,, mintea îmi mergea greu.Tocmai asta m-a slavat.Dacă eu, intelectual fiind, m-aș fi clătinat în sinea mea, dacă aș fi dat frâu liber nervilor, dacă aș fi exagerat tot ce mi se întâmplă, cu siguranță aș fi sucombat…

Doina, ca formă muzicală specific românească, a fost înscrisă în patrimoniul UNESCO. Doina este o Mioriță cântată. Suntem un neam care s-a lăsat printre vremuri prea mult influențat de sentimentul fatalității și al voii sorții. Ca să nu o luăm razna am dat-o pe Doină. Doinele indiferent de ce fel sunt, de jale, de dor, de cătănie, sunt rugăciunile unui neam chinuit în exces de o istoriae mașteră. Toate aceste neajunsuri seculare ne joacă feste și astăzi.

Am găsit niște notițe, de acum câteva săptămâni, pe care trebuia să le jurnalizez, dar după cum se vede treaba am uitat. Repet, calendaristic informațiile sunt depășite. Muntazer al – Zad di, ziaristul irakian care l-a luat la țintă cu papucul pe Busch în decembrie 2008, în timpul unei conferințe de presă, a fost eliberat. Critică dur regimul americanilor din Irak: bătăi , violuri, crime…ce mai, democrație cu pușcoacea.
Îmi reamintesc întâmplarea. A fost nostim: papuci zburători peste asistență și Busch surprins, dar vioi, ferindu-se acrobatic după microfon, să nu fie lovit. Riscul de a fi președinte… măcar au fost pantofi, la Kenedy s-a țintit cu ce nu trebuia.

Jose Manuel Baroso a fost reales în fruntea Consiliului UE. Portughezul este considerat maestru în arta evitării conflictelor, de un pragmatism dus la extrem dar fără viziune pe termen lung . Voci critice văd în el un prizonier al marilor puteri.

SUA renunță la scutul antirachetă. Polonezii cataloghează situația ca un eșec al americanilor în Europa. Oare ce le dau rușii la schimb?

Târziu, spre miezul nopții am făcut o baie fierbinte. Trupul mi se dezmorțea treptat, durerile chinuitoare ale oaselor slăbeau în intensitate iar eu rumegam gânduri, speculam… și ce credeți că mi-a trecut prin cap? guvernările politicenilor trebuie să aibă efectul confortabil al unei băi , al unei simple băi, ca să le poți regreta. Adică o guvernare este bună dacă tu omul simplu ai o stare de bine și de siguranță, ca sub un duș stropitoare, abundent în apă fierbinte. Te poți destinde fizic și psihic și îți poți regla necesitățile fără efort, după bunul plac, așa cum îți reglezi apa la duș. Nu că-i simplu ? Circulația periferică, stimulată de apa fierbinte îmi furnica plăcut degetele de la picioare, iar un gând pană mă frământa: ce-o fi așa greu să guvernezi o țară ? dacă ar fi greu s-ar mai înghesui atâția să ocupe un șezlong de ministeriabil ?

La România Cultural actorul Ion Caramitru afirmă că un rol deosebit în consacrarea sa actoricească l-a avut întâlnirea cu regizorul Liviu Ciulei. Pe lângă actorie Caramitru a făcut și pe ministrul culturii o perioadă. Pentru el a fost o treabă ușoară, trebuia să joace pur și simplu teatru. Nu-mi mai amintesc dacă mandatul său a fost sub dispăruta Convenție Democratică, dar știu că era țărănist, dacă are vreo relevanță pentru ceva și cineva. Ca să fiu sincer îmi place cum își face treaba la UNITER. În continuarea interviului o trompetă răgușită revărsa muzică schizofrenică de jazz.



.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!