lifelover mă întoarce pe toate părțile
intrigat că niciun sertar nu-mi
deschide gura. observ că lumina are ochi
găuriți. că tot așteptăm, îl las
să-mi atârne de un salcâm umbra
înflorită sub care mă cuibărisem pământ sub
cruce. lifelover are obiceiul de a sporovăi
destul încât niciun păsăret nu trage
la noi. așa aflu că cerul e doar o umbrelă
sub care plânge dumnezeu printre noi.
apoi numără pe incisivi toate motivele
pentru care ar trebui să-mi îngrop gărgăunii
ce-mi polenizează gândurile - singurul
semn de primăvară. vâră în ochi
un alt ochi suferind de complexul unui
buchet de floarea-soarelui. mă iau
după câte un om, apoi apare fortuit altul
mă țin și după acesta până intră
în pământ și tot așa. au schimbat clopotul
degeaba. și acesta are timpanul
găurit. durează o veșnicie să învăț
cum se folosesc mâinile la dezmormântat
chemarea. mi-l închipui pe bunic desfăcându-și
gulerul ori de câte ori intra în biserică.