niarne cine mai are timp să viseze
în timpul acesta ce crește și-n somn
când ninge cu stări de neliniști
peste-nțelesuri ce ne usucă verdele
să fie prea târziu de descifrat singurătatea
care gândește în vis care se umple
de viitorul nepregătit numai și numai
din solidaritate cu existența
sau trezindu-ne-n gesturi viteze
alergăm prea repede uitând mărturiile
și-ntâmplările
ar fi păcat niarne să le uităm
memoria s-ar șterge și ne-ar durea sângele
dacă ne-am aminti cine se-ngroapă-n uitare
nu mai poate visa iar cine se plânge
acela nu-și amintește atunci niarne
singurătatea cel mai fioros organ terian
va rămâne în noi
vezi bine că ne împuținăm la un moment dat
vom ajunge să locuim numai cu propriile
noastre cuvinte
visul o necunoscută zvârlită-n toate direcțiile
ne va fi doar o lepădare statică

4 aprilie 2011