nici nu știu de unde să-ncep, pentru că se numește MELENCOLIA – fiindcă așa a vrut Albrecht Dürer să și-o intituleze-n scris: jos, de la stânga către dreapta, sunt înșirate uneltele, ba chiar și-o sferă și niște cuie; personajul îngeresc pare că-i plecat pe gânduri, deși ține-n poală un compas; foarte multe lucruri ar fi de debitat cu privire la văcuță, ori asupra posibilului instrument de văzut microbii și privind scutul ce susține copilul; dar, ei bine, scara... e cea mai năstrușnică poveste vizuală.

o vom lua de la capăt cu scara asta?
aveți grijă cum stați cu punctul de vedere, pentru că s-ar putea să vă transformați... viziunile!

câte puncte de vedere aveți?

trageți clopoțelul, anapodați timpul, cântăriți, apoi scrieți și nu mai bateți piatra aia calculată-n cinci colțuri, pentru că perspectiva vă poate indica ceva triunghiular!

călcâiul ei nu-i.
și ce dacă!
avea toate cele la degetul ei mic.