agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2634 .



Cel mai iubit dintre epigramiști
personale [ ]
In memoriam

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [N.Bun ]

2012-04-01  |     | 



In memoriam

Cel mai iubit dintre epigramiști



Dacă spun că mi-a fost ca un tată, e prea mult. Dacă spun că mi-a fost ca un prieten, e prea puțin. Stelian Ionescu ne-a fost și mentor și prieten la toți. Prin înțelepciunea sa monumentală a reușit să unească un mănunchi de vreo zece sufletiști care nu numai că l-au iubit dar au și făcut tot posibilul să-i asculte sfaturile și volens, nolens să devină epigramiști adevărați. La întâlnirile săptămânale nu puteai lipsi sau întârzia, atâta vreme cât Stelian Ionescu, fost militar de carieră, venea regulat și chiar cu un sfert academic ... mai devreme, de fiecare dată. Parcă-l văd și acum, la grădinița de vară în care ne întâlneam, un loc intim, caragialesc, unde era primul la masă, invariabil simplu îmbrăcat, vara în renumita sa bluză hazlie pe care puteai s-o confunzi cu o pijama și care îl făcea deosebit de toți ceilalți, iarna neînfofolit ca alți bătrânei. Era o oglindă a proverbului „Mens sana, in corpore sano”. De fapt, chiar a fost un mare sportiv la viața lui, preferând tenisul de masă iar la anii la care alți venerabili jucau table, Stelian Ionescu arbitra jocuri sportive alături de Cristian Þopescu și alte personalități ale vremii. Pe acest OM nu l-am văzut niciodată „la costum și cravată” nici măcar în ocaziile la care toți ceilalți își etalau „hainele de duminici” pe la festivaluri. Stelian Ionescu avea ce să-și etaleze: CARISMA. Era deosebit de carismatic. Þin minte cu drag modul în care îmi citea epigramele, eu neputând să citesc la public din cauza unui handicap de „sonorizare”. Stelian Ionescu dădea valoare la tot ce citea. Avea o dicție impecabilă. Mai în glumă, mai în serios, când începea să-mi citească epigramele făcea un preambul gustat și aplaudat de ascultători și privitori. Spunea cu un aer de mucalit: „Dacă sunt proaste, le-a scris Nae. Dacă sunt bune, le-am citit eu!”. Când citea Nea Stelică, fețele celor din sală se luminau. Și să revin la întâlnirile noastre. Cum spuneam, ne aștepta sub salcia pletoasă din micuța grădină de vară, secondat de alt mare regretat, Ludovic Hențiu și vreo șapte ferneturi mici, simbolul și mascota cenaclului. Nu-mi amintesc să fi fost vreodată o dispută neprincipială între confrați cât a trăit Stelian Ionescu. Din păcate, au fost după. Când mergeam la diverse întâlniri prin țară unde Domnia Sa, din diferite motive, nu putea să participe, confrații de pretutindeni nu mă întrebau ce mai fac, cum o mai duc sau cum e vremea pe la Brașov ci, invariabil, „Ce mai face Nea Stelică?” Toți l-au iubit. Era omul pe care nu puteai să te superi și nu zic vorbe mari deoarece majoritate dintre cei mai vechi l-au cunoscut și sunt convins că sunt de acord cu ce spun. Avea omul acesta o putere de convingere de invidiat sau cum spunea chiar el ... „coeficient de moacă”. La sponsori le era jenă să refuze un bătrânel cu chip și frizură de Einstein. Fără să fie protocolar, fără să-și etaleze niște funcții sau un trecut glorios, Stelian Ionescu se prezenta întotdeauna cu aceeași simplitate, naturalețe și zâmbet pitoresc și la Doamnele de la Casa de Cultură, și la Primarul orașului. Avea și un umor spontan, de invidiat. Þin minte că într-o vară ne-a invitat să ținem ședința de cenaclu, la el acasă, confratele Mihai Comaniciu care locuia în cartierul „Bartolomeu”, undeva între liniile de cale ferată și Cimitirul Central. Chinuindu-ne să traversăm peste șine și traverse, niște oameni simpli, ca și noi, dar îmbrăcați în haine negre, ne-au întrebat, acolo , printre șine, cum pot ajunge la Cimitirul Central unde, mai mult ca sigur, mergeau la o înmormântare. Toți am rămas blocați numai Stelian Ionescu le-a spus cu un umor, ce-i drept, puțin macabru: Pentru a ajunge la Cimitirul Central, mergeți înainte și la dreapta dar dacă mai stați mult aici, s-ar putea să vă ducă altcineva!” Oamenii nu au prea înțeles dar noi am izbucnit în râs. Stelian Ionescu a fost omul cu un simț al măsurii desăvârșit. Niciodată nu a făcut uz de funcția de Președinte de Cenaclu spre a citi mai mult decât alții la întâlnirile din Brașov. De a trimite la diverse publicații material de cenaclu în care să tragă jar la oala lui. Dimpotrivă. De cele mai multe ori dădea dovadă de altruism și ca un adevărat oltean ce era, oricând era gata să-și dea...”pijamaua” de pe el. Þinea teribil la glume și ironii chiar dacă, uneori, erau mai caustice. Omul acesta nu știa să se supere iar dacă atacul era din greșeală ceva mai dur, arbora pe moment un aer de seriozitate dar revenea imediat la aceeași privire blândă cu care ne-a obișnuit și cu care a reușit întotdeauna să calmeze spirite. Acest OM nu numai că a înțeles să trăiască onest ci a știut și să moară frumos. La ultima întâlnire de la Brașov, unde se vedea că este deja sleit de puteri și măcinat de boală, a predat conducerea în modul cel mai academic și sportiv, în cadru festiv, altui confrate, argumentând că misiunea lui s-a încheiat. După vreo trei luni, când a simțit că totul e pe sfârșite, spre a nu chinui pe nimeni din cei rămași acasă, s-a dus să moară. S-a așezat în pat. Trei zile nu a mai vorbit nimic, nu a mâncat nimic, nu a băut nici apă și după cum i-a fost dorința... a murit. Singur. Dar a lăsat multe în urma sa. Și mai ales mult BUN SIMÞ. Dumnezeu să-l odihnească! Și ca să închei într-o notă specifică marelui dispărut, iată câteva din frumoasele lui scrieri numite, pe bună dreptate, EPIGRAME.

Plâns de toamnă
Când norii plâng și când copacii
Își plâng pierduta boltă verde,
Iar câmpul gol își plânge macii
Eu râd...că nu mai am ce pierde!

Pustiul

E trist pustiul orișiunde,
Pe câmp, pe deal, pe vârf de munte
Dar și mai trist când se ascunde...
Sub neaua tâmplelor cărunte.

Inexorabila dilemă

Timpul ăsta e nebun
Și în calcule meschin:
Pe măsură ce-l adun...
Îmi rămâne mai puțin!

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!