agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1086 .



Like: Viața virtuală de dincolo de moartea fizică
personale [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [grupex_2007srl ]

2012-10-14  |     | 



Omul încetează să mai existe din momentul în care dispare din memoria colectivă. Sufletul lui se poate ridica, nestingherit, la ceruri, iar trupul, ființa lui pământeană, după slujba și lacrimile de rigoare, neapărat pline de dramatism, de sfâșiere, începe să se topească încet, uneori înainte de obștescul sfârșit. Memoria e cea care ne ajută, însă, să fixăm în timp senzații, sentimente, cunoștințe. Când nici aceasta nu ne mai ajută, intervine geniul, puțin malefic, oarecum de conveniență, al numitului Mark Zuckerberg, cel care a avut grijă ca, dintr-un campus universitar, printr-un soft, să ne ajute să rămânem mult mai mult timp fixați în prezent și astfel definiția conform căreia un om trăiește atâta timp cât ceilalți își aduc aminte de el să devină desuetă.

A murit George Naghi. Cine a fost George Naghi, Bozgorul, pentru prieteni? Mediu virtual, unde s-a ferit să trăiască, nu reține mai nimic din activitatea sa uzuală. Se știe doar că, în tinerețe, a fost chelner. Ulterior, trecând prin mai multe relații conjugale, s-a căsătorit cu fosta lui menajeră, Alina, aceasta ajungând, în final, o doamnă, câtă vreme cei doi au clădit un imperiu al mezelurilor, averea acestora fiind estimată, de către revista "Capital", la circa 40 de milioane de euro. Cei care l-au cunoscut îl descriu ca pe un om șarmant căruia, la bătrânețe, îi plăcea să trăiască ascuns și liber, la o fermă de la marginea municipiului Călărași, printre cai, petreceri și amici de ocazie. Uneori, după cum amintește același mediul virtual, îi plăcea să întrețină câte-o fufă, reținându-se numele unei oarecare Doinița Eftimie, cunoscută drept "Dora lui Daminuță". George Naghi a murit într-o după-amiază de august, mai precis la data de 7.08.2011. Tot din acea zi, acesta a căpătat și un nume de scenă, televiziunile întrecându-se să-i găsească apelative cât mai descriptiv-generaliste. Astfel s-a născut povestea "Regelui Parizerului", parizerul fiind cunoscut drept un produs ieftin, pe care dicționarul îl consemnează drept un mezel proaspăt, preparat din carne tocată de vită, mai ales plămâni, și din slănină tocată, afumate la cald și apoi fierte. Dar asta e definiția literară a termenului, căci aia practică e mult mai puțin subtilă și, deci, la îndemâna oricui, câtă vreme parizerul e, mai degrabă, un amestec de foarte multă apă, membrane, zgârciuri și aditivi alimentari.

La Călărași, la moartea acestuia, s-a declarat zi de doliu. Primarul de-atunci, vădit afectat, s-a arătat marcat de tragedie. "A fost un om de excepție, un om care a ajutat pe toată lumea, bogați și săraci. M-a cutremurat chestia asta, eram foarte buni prieteni". Și alții, cunoscuți sau mai puțin cunoscuți, s-au arătat mișcați de trecerea în neființă, atât de brusc, a patronului de la "Aldis". La puțin timp, se fac afirmații că imperiul construit de fostul chelner și fosta menajeră începe să se clatine. Salariații, mulți dintre ei plătiți după o schemă cunoscută inclusiv de ANAF, se revoltă. Una, care se pretinde "o matzareasa", nu poate să nu-și exprime opinia, tot în mediul virtual, devenit la îndemâna oricăruia care simte nevoia să spună ceva, dar fără să-și asume cele afirmate, dându-și, astfel, o identitate falsă: "sunt probleme majore cu salariile si cu platile catre furnizori. sa vanda iahturile , masinile de lux , vilele si sa achite oamenilor drepturile". Marius, la ora 17:58, chiar în ziua morții patronului de la "Aldis", George Naghi, simte și el nevoia să-și exprime sentimentele negative: "La ce otrăvuri vindea, cu siguranță a murit ușor... Vindea otravă cu bunăștiință". George Naghi a murit într-un accident nautic. S-au făcut afirmații conform cărora ar fi fost bolnav de cancer, că și-ar fi făcut implant de păr sau că lucra 12-14 ore pe zi. "Bau-bau", în schimb, un pseudonim postat pe site-ul publicației "Gândul", încearcă să facă ordine și să păstreze o altfel de amintire decedatului, în mentalul colectiv: "Ma uit si vad cate mesaje de ura inpotriva unui om pe care cei care posteaza nici nu avut macar ocazia sa sta de vorba cu el. Suntem o tara de frustrati si retardati mintal".

Astfel, iată, poate din subconștient, poate dintr-o pornire oarecum ludică, pe rețeaua lui Mark Zuckerberg, "Facebook", deja cotată la bursă, se înființează contul "Amintirea George Naghi". E perfect justificată o astfel de acțiune în ziua de azi, când trăim într-o era informatică și atâta timp cât omul tinde, puțin câte puțin, să trăiască mai mult virtual. S-au inventat și jocuri, pe aceeași rețea, "Facebook", pusă la dispoziția omenirii de miliardarul american . Îți poți construi casa visurilor tale, orașul tău, ferma ta. În jocul intitulat "The Ville", muncești, ai prieteni, nu îți este foame, nu te umilești, nu ești bolnav, organizezi petreceri, te poți costuma după criterii proprii, dar fixe, căci jocul nu-ți oferă prea multe alternative. Uneori, poți face și dragoste. Desigur, o dragoste virtuală. "Amintirea George Naghi" nu trăiește o astfel de poveste. În mediul virtual, amintirea miliardarului călărășean are cont pe această rețea de socializare. La capitolul muncă și educație, creatorul contului virtual trece simplu: "școala vieții". "Amintirea George Naghi" s-a alăturat pe "Facebook" la data de 27 aprilie 2012, deși cel căruia urmează să i se păstreze o amintire cât mai vie și extrem de virtuală s-a născut în 25 februarie. Pe 27 aprilie 2012, când a luat ființă acest cont, a fost dezlegare la pește. În aceeași zi, "Amintirea George Naghi" și-a actualizat și fotografia de profil , fapt care, cu 10 ani în urmă, ar fi dat fiori reci oricărui muritor. Astfel, "Regele Parizerului" trăiește, își postează fotografii, e vesel, are o brățară de aur la mâna dreaptă și stă la un birou unde semnează ceva, inventează o nouă rețetă sau poate stă doar frumos, cât să fie imortalizat de fotograf, pentru posteritate.

Deși a murit, deși mormântul a ars cu flacără deschisă, din cauza unei neglijențe, una dintre lumânări fiind așezată mult prea aproape de noianul de coroane cu care a fost acoperit locul de veci, George Naghi beneficiază de seri de aduceri-aminte, iar pornirea lirică a unora dintre participanți e greu de stăpânit, mai ales în mediul on-line. Astfel se nasc versurile tâmpe. "Colaboratori, rude, amici. / Tuturor celor ce sunteți aici / Azi ne-am strâns să dăm valoare / Celui care a fost un soare, / Celui ce pâna mai ieri era in viata mea si a ta. // Mi-e greu să vorbesc în fața dumneavoastră / Nezărindu-l nici măcar pe fereastra / Mi-e greu să vă vorbesc, fără suportul lui firesc / Ne-a părăsit dintr-o dată / Lăsând durere accentuată." Desigur, Cimitirul Vesel de la Săpânța e plin cu versuri mult mai inteligente decât ale trăitorilor de senzații lirice de ocazie. Vă dați seama, mort, cum ar fi arătat George Naghi la fereastră, așa cum ar vrea autorul acestor versuri, inuman de grotești, să-l vadă. Dar orice adunare e un bun prilej de aducere-aminte: "Ne-am adunat sa-i dedicăm, / O seară, o carte, sa ne bucuram / Caci el ne vede de-acolo, de sus / Ne da de stire ca soarele nostru n-a apus / Ne vegheaza și ne ocroteste / Asa cum știe el mai bine, prieteneste. // Cu drag, iubire, măreție / Îți dedic această carte, ție / E seara ta, o meriți din plin / Plecarea ta mi-a lăsat gust de pelin". Pe rețeaua de socializare inventată de Zuckerberg, "Amintirea George Naghi" e prietenă cu fel de fel de alte conturi de socializare. Printre altele, e prietenă și cu "Balta Iezer Călărași", cea care se declară absolventă de USAMV și este "într-o relație deschisă". E amică și cu "Călărași Călărășeni", care se declară de sex masculin și care lucrează la Colegiul Economic.

Ridicolul, fără discuție, ucide mai mult decât moartea fizică. "Amintirea George Naghi" are și "hartă", fixată pe Călărași, dar e și abonată la un alt cont denumit "Televiziune Călărași". Când și când, memoria "Regelui Parizerului" este "pătată" de cereri de a participa la jocurile din rețeaua de socializare. Cineva, iată, are grijă să le amintească celor care impietează memoria decedatului, următoarele: "Amintirea George Naghi n-are timp de joacă. Vă rog insistent să nu mai trimiteți aberante cereri pentru diverse jocuri de pierdere de timp. Vă reamintesc, în caz ca aveți ceva de postat în legătură cu George Naghi, vă rog sa o faceți fără resticții, altfel lăsați-l cu joaca." Desigur, ar fi fost interesant ca George Naghi să se joace, fie și după moarte, în rețelele de socializare. Ar fi fost interesant să se joace fie și numai "amintirea" acestuia. În mediul virtual, iată, trăiești, ai păreri, poți da like-uri, există persoane care-ți apreciază o postare sau alta, deși ție ți s-a făcut parastasul de un an. De fapt, când mori cu adevărat? Mori atunci când nu mai există nimeni care să-și amintească de tine. Poți muri fizic, poți dispărea din memoria celorlalți, iar acum există și o altfel de moarte, aceea virtuală. "Amintirea George Naghi" poate muri odată cu falimentul rețelei de socializare. Desigur, poate muri și-n momentul în care autorul sau autoarea contului se luminează și-și dă seama că nu este suficient de inteligent/ă cât să înțeleagă că moartea este ceva extrem de intim și extrem de cosmic, deopotrivă. Nu murim altfel decât singuri. Acum, când există și viața de după moarte, cea din mediul virtual, ar trebui să înțelegem cu o altă optică scrierile biblice. Și Raiul biblic e tot un mediu virtual, unde sufletul își găsește fericirea și liniștea. În fond, iată, omul a ajuns să trăiască de foarte multă vreme virtual, cosmetizându-și viața pământeană. În mediul on-line, putem fi oricine, ne putem inventa biografii, putem avea vârsta minții noastre. Sau a sufletului. Raiul e, de fapt, o altă denumire a internetului.

Tot în mediul virtual "trăiește" și un alt călărășean, Romulus Pavelescu. Se poate numi că a fost un mort fericit, câtă vreme și-a dat duhul exact de ziua lui. Romulus Pavelescu a murit la 24 septembrie 2011. După unii, se afirmă că ar fi fost ziarist, iar la momentul trecerii acestuia în neființă, fiind campanie electorală, poșta electronică a celolalți ziariști călărășeni a abundat de mesaje de condoleanțe. O parte a călărășenilor care-și câștigă pâinea din scris, și l-au însușit pe Romică, mai ales ca aderarea la grup e o formă simplă, uzuală de a scăpa de mediocritate. Romică Pavelescu a murit în urma unei operații nereușite de anevrism. "Viața" acestuia din mediul virtual, imediat a fost animată de mesaje de concoleanțe, dar și de cele de "la mulți ani", deopotrivă, "peretele" lui Romică, de pe rețeaua de socializare "Facebook", părând, în acea zi de 24 septembrie, scris direct din spitalele de psihiatrie. "Pagina Politică" îi urează" la mulți ani", la fel și "Comunicate de Presă RO", iar o falsă ingenuă, Rodica Dohot, mai bine informată, îi scrie "RIP Romică", asta fiind abrevierea de la "Rest in peace", fiindcă tot nu mai știm românește, iar moartea, oricum, e ceva universal, precum limba lui Shakespeare. Romică Pavelescu, deși mort, este interesat de "femei". Ridicolul, după cum spuneam, ucide. Ucide brusc, ucide lent, dar ucide. Elena Burlan, tovarășa sa de viață, se declară "sinceră, comunicativă, responsabilă, cu simțul umorului". Acum, pentru că Romică trăiește numai virtual, e normal ca aceasta să se declare "singură". După moartea fizică a lui Romică, Luminița Ileana Moraru se declară dezolată: "Nu am cuvinte să spun ce simt". Iar "Momenti Felici", normal, dă "like", formalismul îmbrăcând haine aberante.

Nimeni nu mai întreabă mortul dacă e de acord sau nu să existe și-ntr-o "viață virtuală". În era informatică, moartea e, mai degrabă, un surogat, câtă vreme tindem din ce în ce mai mult să ne afișăm emoțiile, prieteniile, frustrările într-un mod mult mai la îndemână, cu ajutorul tastelor, tot într-o viața virtuală. Trăim prin taste și dincolo de ele.Trăim virtual și murim fizic. În fond, viața veșnică poate însemna, până la urmă, doar deschiderea unui cont, pe o rețea de socializare. Asta daca nu cumva, între timp, se stinge lumina. Definitiv.

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!