agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 697 .



Potcoava: Poveștile lui April, când dorul e un copil
personale [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [grupex_2007srl ]

2013-04-17  |     | 



Ieri a fost zi de pâine. Are cuptorul făcut din lut, căptușit bine și dat cu var, undeva mai într-o parte, spre fundul curții, în dreptul orătăniilor. Îl încălzește cu foc iute, făcut cu ciocălăii rămași de astă-toamnă. Înăuntru, ne arată, sunt tăvile, toate tuciurii. Ne aduce și-o pâine ușor crescută, în formă de cozonac, așa că mâncăm cu poftă. Pâinea e sărată și miroase a cânepă.

Femeia crede că suntem de la "Surprize, surprize", că lucrăm cu Andreea Marin, de care tot satul Potcoava, na, belea! știe c-a divorțat, așa că ne turuie domol despre necazuri și bucurii mărunte. A crescut 5 copii iar, de fel, e din fundul Moldovei, a luat țara la pas, cât să treacă pe la malul mării și, pe la jumătatea vieții, s-a-nfundat în satul de câmpie din buza Gălățuiului. Are rude împrăștiate prin toate văgăunile Europei, care prin Spania, care prin Italia. Un frate e așezat la Timișoara, o soră s-a luat cu un lipovean, prin Tulcea. Nu i-a mai văzut de la înmormântarea ăluia bătrân, căci numai moartea i-a făcut să se adune care de niciune, asta în urmă cu două decenii. Stă într-o fundătură, pe strada Cireșului, cum dai colțul spre marginea de nord a satului. Are bulendrele scoase pe culme, iar toți ai casei, un băiat, soțul, care se ține verde și șmecherit, o fată lăsată de bărbat și cu doi plozi plecați la școli, la oraș, s-au apucat să deretice, că vin sărbătorile și-i prind neprimeniți. Aerul, aici, miroase a zer. Așa miroase și baba Dora, a lui Alexa. Spune că trăiește din pământ și că pe toți doar pământul este cel care ne ține.

Mândria ei este băiatul plecat la facultate, la Capitală, acum e masterand, la Academia de Studii Economice, iar cam tot venitul familiei se duce pe întreținerea acestuia. Cât să aibă școală de domni și să fie cunună și luadă de gura satului. În rest, după ce vine poșta cu cuponul, mai rămâne cu nici 100 de lei, bani cu care se strânge cum poate, căci aria e cea care ține casa. Și burțile. Curtea se arată bine. E așezată. Nu are văcuță, ci păsări și doi purcei. Pământ nu mai are, s-a dus pe cheltuielile făcute pe la școlile înalte. Și pe rate făcute la bănci, când lumea lua cam ce nu avea nevoie numai cu o copie de pe buletin. Unul dintre băieți, ușor sperios, se ține după noi și zâmbește cu toată gura. Azi, se vor băga la vie, așa spune acesta, asta după ce muieretul va scutura bulendrăraia. Iar via nu e departe, e chiar în spatele ariei, dai din curte direct în ea, se ghicește pitică și tocmai bună de curățat, căci și vremea e veselă. Bunica are rude la Botoșani, pe care ar vrea să le vadă, căci s-a cam uscat de dorul lor. Ne spune că, seara, în tindă, oftează ușor cât să nu ia aminte cei de-ai casei cum gândul o poartă departe.

Nu știe dacă o să mai ajungă vreodată să vadă acele locuri, nici trenul nu mai e cât costa odată, iar treburile casei nu se lasă așteptate. Ne poartă roată prin arie, să ne arate o mândrețe de curcă, găinile, un cățel nervos și care latr-a pustiu. S-a obișnuit cu dorul de rude, așa spune. Îl poartă cu ea de peste 20 de ani. Ar vrea să plece, pur și simplu, are doar un dor de ducă, de parcă nimic n-o mai încape. Își aduce aminte că doar ieri a luat pensia și că banii s-au dus de parcă nici n-au fost. Mai are și grija fetei și a nepoților. Fata, ca-n viață, n-a avut noroc, a dat peste un hăndrălău care dormea cu cuțitul sub pernă. A crescut 5 copii, dar știe că traiul, cândva, a fost mai bun și parcă și lumea era altfel. Vorbește, prin noi, cu rudele risipite prin țară: "Ce faci, frățioare, îmi e dor de tine!" În rest, iarna parcă nici n-a lăsat semne. Le ghicești doar după cantitatea de porumb rămasă-n hambar, doar vreo trei saci. Fata lăsată de bărbat, femeie în toată firea, știe și cum e cu traiul lângă bărbat: apă, paie și bătaie. Zâmbește știrb. Nu mai vrea să plece de-acasă, căci are de zestre 40 de ani și doi adolescenți, plecați cu rata, să învețe buchiile, la liceele pricopsite.

Grădinița zâmbește de narcise. Un alt cățel ne dă târcoale, curios. Singurul pe care-l agață, bătrâna Dora spune că are el o mârâială, e preotul din sat. Simte și câinele sufletul omului! În jos, strada se arată desfundată. E toată frământată, de parcă stă să curgă. Mai spre dreapta, la poartă, e și Roxana. Mângâie un pui de cățel, abia fătat, pe toată spinarea. E negru, n-are ochi și, când și când, scâncește. Povestea Dorei e cunoscută în sat. Toată lumea știe de dorul de Bucovina care-o macină pe bătrână. Aici, fiecare știe povestea celuilalt. Roxana spune că s-ar găsi un bărbat pentru fata Dorei, că și primarul e bun, chit că e-nsurat, dar îl duce vâna să țină două muieri. Roxana e toată numai gură și gesturi. Tot ne arată cățelul abia fătat. Spune că asta e ocupația ei, stă acasă și crește câini, că a auzit ea că un pui se vinde și cu 3 milioane d-ăia vechi. Are puii pe sub casă, fătată de o corcitură mârlită de un altul găsit pe stradă, la Coadele."L-am găsit și l-am furat!" Aici a avut curaj, n-a vrut să pună mâna pe vreo combină sau pe un sac cu bani, nu de alta, dar are 3 mucoși care o trag de poale și nici nu are chef să stea, zice ea, 20 de ani la pușcărie.

Are bărbatul la năvod, angajat la Petre Barbu, acum e vremea când stă mai mult cu coada-n apă, dar nu vine nici măcar cu un solz de pește acasă, e căutat de patron până și-n buzunare. Și ea s-a apucat de dereticat. A scos afară, s-o ia soarele, o dormeză cu câlții parcă ieșiți pe nas, e toată numai hopuri. Ne spune că asta e dormeza pe care părinții ei și-au făcut frecție, așa spune Roxana, și-au făcut frecție când el călare, când ea călare, cât s-o facă pe ea. Pe strada cealaltă, se vede venind mașina cu cartofi, ceea ce e un prilej de bucurie printre săteni. Se lucrează în vechiul sistem: sacul de porumb pe sacul de cartofi. "Vino-ncoa, fir-ai al dracu, că n-am un cartof să mănânc azi!" Apoi se laudă: are gâște, are capră, are porc, are oi. După mintea ei, nu-i mai trebuie nimic. Are și un venit sigur, 500 de lei, bani luați ca însoțitor, de pe urma unei babe rătăcite. Ar vrea să mai trăiască asta cât să facă și ea vechime cât mai multă, ca să aibă de ce să aștepte poștașul, la vremea pensionării. În rest, e supărată că-și vede bărbatul numai seara. Cu care, evident, face treabă. Se și vede asta, unul dintre cei 3 mucoși zgârmă lângă câinele ăla corcit. "Facem treabă, ne dăm pe spinare, ridicăm mușchii unul la altul!"

Frecțiile, acum, însă nici ele nu mai au aceeași savoare, s-au devalorizat, se fac la schimb pe un ciur de mălai sau pe un pumn de făină. Ne spune astea, dar fără să lase puiul ăla abia fătat din scărmănat. Nu vrea să ne bage prin arie, că e deranj mare, scutură și ea să n-o prindă sărbătorile cu praful de anul trecut. În prima odaie, se laudă cu un televizor, luat de pe vremea când duduia economia și oricine putea să-și ea cam ce vroia, numai cu o adeverință. În cealaltă odaie, nedată cu lut, fără nici un alt mobilier, în mijlocul ei stă un calculator. Sare cu gura când îi cerem să se pună în fața tastaturii și-i cerem să ne scrie ceva de dragoste. Îl are numai de formă, nu are acces la internet, poate prin burlan, dar își mai face de lucru cu el băiatul cel mare, când vine de la școală. Nu știe ce-o să pună azi pe masă, se tot uită lung după dubița de cartofi, pe ea o aștepta, câtă vreme ștevia deja a devenit ațoasă și parcă nici nu mai e la fel de sătioașă ca altădată. În jos, soarele râde vesel. De sub șopron, abia fătați, puii care abia ghicesc lumina zilei se aud chițăid. E aprilie și dorul nici nu mai are astâmpăr. E ca un copil!

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!