agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 880 .



Omul cu pisici
personale [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [grupex_2007srl ]

2013-06-22  |     | 



Valea Căpitanului, sătuc cunoscut, azi, drept Ostrovu, numără 20 de case cu totul și se află undeva în buza Bălții Mostiștea, pe celălalt mal de localitatea Valea Argovei. Abia după ce ajungi la Frăsinet, faci la stânga, dacă vii dinspre Mănăstirea, cale de vreo 5 kilometri, pe un șleau care, la prima zăpadă, se înfundă cu săptămânile.

La a doua stradă, la dreapta, e o coșmelie, între mărăcini. Până să ajungem acolo, dăm peste două suflete vorbărețe. Primarul Costel Boitan, înțelegem, ajunge pe-aici când își aduce aminte. Și ăsta nu prea are memorie. Așa aflăm și o poveste legată de faptul că drumul pe care suntem ar fi trebuit asfaltat. Cu promisiunea asta se câștigă voturile celor din Ostrovu, din 4 în 4 ani. Apoi mai e și senatorul Liviu Tomoioagă. Dacă ai ochii buni, poți zări, pe malul celălalt, domeniul acestuia. "Ne-a luat balta, ne-a luat tot". Pătrundem pe strada Școlii, denumire dată în derâdere, de niște capete pătrate. Nu e nici o școală pe ea. Nu știm dacă cealaltă stradă, paralelă cu ea, se numește strada Bisericii. Ar fi fost tot o denumire pusă în bășcălie. Câți oameni au mai rămas în sătuc, se roagă, când și când, la o clopotniță, ridicată pe un schelet metalic, pe un loc viran. Ajută-ne, Doamne! Iar vorba se leagă ușor: "Nu-l doare pe senator de drumul ăsta. El vrea să-l facă p-ăla care trece pe la el și se duce la Ciornuleasa". Iar drumul nou, înțelegem, l-a desenat senatorul direct din elicopter. Un astfel de aparat tot tulbură apele Bălții Moștiștea, când și când. "Vine și dă roată, păzește peștele!"

Până în buza satului, mergi cât nici nu-ți vine să crezi. Se ajunge într-o clipită, asta după ce treci printre corcoduși plantați de o parte și de alta a uliței, toți cu fructe taman bune să te scoale din greață și din morți. Pe al lui Pardale, care doarme în cotineața la porci, cum știam noi, îl găsim acasă la un bătrân mai zdravăn decât el. Asta-i spunem lui Drăgan Marin, că vrem să vedem unde doarme Pardale acum, că tot e vară și nopțile sunt pufoase și calde. Pardale nu vede, dar știe drumul și e și iute de picior. Rămânem cu amicul lui, și el vorbăreț și gospodar, are trei cuiburi de cartofi în fața porții. Drăgan știe cum se trăiește la Valea Căpitanului, unde nici Dumnezeu nu ajunge: "Suntem vai de mama noastră". Nu ajunge Dumnezeu, în schimb ajunge mașina de pâine, de două ori pe săptămână, lunea și joia. Cine nu e atent, riscă să mănânce numai pâine de mălai, asta dacă are. Dacă nu, nu! Nu mai sunt 30 de suflete-n sat, numai babe și moși, dar gospodarii au numere noi la poartă. E un semn de civilizație, fără discuție. Pe toate le aveau cei din Ostrovu, iar numerele noi, pe fond albastru, reprezintă cam tot ceea ce mai aveau nevoie. Ideea e una absolut deosebită: așa poate să identifice și poștașul locațiile, căci altfel nu cunoaște pe nimeni din sat, numai după porecle-i știe, dar și după mamă și tată. Și după căutătură.

E liniște ca la facerea lumii. Dacă ești atent, auzi cum se umflă dovlecii-plăcintari. În rest, a bătut grindina, vulpile mai dau iama pe la găini, iar când se înfundă drumul spre Frăsinet, cine vrea să ajungă la magazin, adică în satul vecin, taie balta direct pe gheață și se roagă să nu se ducă pe copcă. Pe Pardale-l ajungem din urmă. E bucuros de oaspeți precum oaia de scaieți. Cotineața lui nu se vede de bălării. Sunt crescute că nici nu te vezi. Pardale, până acum 4 ani, a dormit într-un cort pescăresc, au venit niște șmecheri, pe baltă, și i-au lăsat lui cortul, cât să se creadă în vacanță. Pardale a avut casă, dar s-a prăbușit, cam în urmă cu un deceniu. De-atunci, nu i-a mai ars de nimic. Ne invită în "odaie", dar doar luăm seama, din prag. Șandramaua e ceva cum nu mai găsești pe nicăierea. Nu e nici bordei, nici cazemată. E o ridicătură din șipci de gard, acoperită cu saci. Înăuntru, e ceva care se vrea a fi pat, dar și trei pisicuți abia fătați. Omul cu pisicile, Pardale, spune că le ține de drag, că și ele sunt sufletele lui Dumnezeu. Mai dosite, are și două pet-uri, desigur, goale, de bere, semn că omul a fost în cumetrii, cât să uite de sărăcie. Grupul sanitar e unul deosebit: îl are chiar în fața "ușii", prin iarba înaltă, așa că suntem atenți să nu ne călcăm norocul.

E vorbăreț Pardale. E născut la 4 noiembrie, 49. Aproape că ne recită data. Ne roagă, cu glas tremurat, să-i lăsăm și lui ceva de-o pâine, asta dacă tot am bătut drumul până la el. Trăiește dintr-un ajutor social de 120 de lei. Nu are femeie. În general, cum zicea și amicul lui, Drăgan, muierile nu rezistă mult prin satul ăsta, se alienează. "Se îmbolnăvesc de cap, nene." Pardale a mâncat mazăre. Îi mai aduce mâncare alde Niculae, un băiat din sat. În rest, așteaptă să moară. Că așa vrea el dar, dacă se poate, nu înaintea altora. Așteaptă, spune, să se ducă la cimitir, e undeva pe stânga, cum dai în cătun. În rest, l-a mai ajutat primarul Boitan. Dar nu i-a dat lemne de foc, căci nu ar avea ce să facă cu ele. I-a dat pâine, cartofi și mălai. Se încurcă atunci când îl întrebăm ce face el cu mălaiul, omul n-are castroane, străchini, ceaun de tuci. Are doar ascunzătoarea în care doarme, câteva bulendre care n-au văzut niciodată apă sau săpun, dar și un borcănel, plin pe jumătate cu mazăre fiartă la repezeală. Și mai are și trei pisicuți, desigur. El nu are cum să facă focul. Una că nu vede, apoi ar însemna să-i ardă bunăstarea agonisită. Ne arată și că are o pâine, o păstrează până vine din nou, mașina din satul vecin. Dar știți cu cine stă Pardale, din Valea Căpitanului, sătuc botezat, mai nou, Ostrovu? Cu el stă Maica lui Dumnezeu, are grijă să-și scoată încălțările, când îi intră sub acoperiș.

"M-a învățat Dumnezu să fiu așa cum sunt. Sunt sănătos, dar doar că nu văd." Pe Pardale îl ajută vecinii, alde unchiul Lisandru și băiatul ăla cu inimă largă, Niculae. În rest, are de toate. Cer pe care nu-l vede, dar îl simte înalt. Are și bulendre de nu le dă de capăt. Numai chiloți nu are, că ar însemna să fie deja un lux prea mare pentru el. Iar ca să ajungă la el, la Pardale, Dumnezeu o ia roată pe la Odaia, coboară pe Valea Mariei, urcă spre cimitirul vechi, pe lângă clopotnița și apoi face la dreapta. Îl găsește el pe Pardale, știe drumul. "Da, Dumnezeu vine în picioarele goale. Dacă aș avea sticlă, mi-ar ciocăni la geam". Și nici nu crede că e bătut de soartă, asta pentru că are pielea arsă de soare și uscată de iarnă, așa că n-a simțit nimic. În rest, odată la patru ani, șeful de la asociație, urcă la el, să-l ia la vot. Și-o să mai tot urce pentru el, că Pardale e cel mai verde din sat, o să rămână să-i îngroape pe toți. Asta dacă nu cumva cătunul o s-o pornească, naiba știe cum, la vale și-o să se înece în Balta Mostiștei.

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!