poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 929 .



Toți fură...
personale [ Jurnal ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [malka ]

2013-06-22  |     | 



Pe la mijlocul anilor 60 am petrecut, împreună cu părinții, un concediu la Geoagiu Băi. Pe atunci stațiunea balneară din județul Hunedoara, căutată datorită ștrandului cu apă termală, nu avea prea multe facilități de cazare, majoritatea turiștilor locuind pe la casele oamenilor din Geoagiu Băi sau chiar din satul Geoagiu. Noi ne-am găsit o cameră de închiriat la mansarda casei milițianului. În poartă ne-a întâmpinat tânăra nevastă a acestuia cu o fetiță care mergea copăcel. Ne -arătat unde era latrina și cum să luăm apă de la cișmeaua de pe uliță, după care am convenit asupra prețului camerei. Condițiile erau acceptabile pentru anii aceia, când apa curentă și WC-ul erau un lux și la suburbie Am despachetat strictul necesar și ne-am repezit la ștrandul cu apă termală care avea și un bazin de dimensiuni aproape olimpice. Am înotat până ne-am săturat, apoi ne-am dus la restaurantul “Geoagiu Băi” unde am mâncat și am dansat tango pe muzica formației locale, întorcându-ne seara târziu, frânți de oboseală. Dimineața ne-am trezit la prima oră în concertul rațelor și gâștelor, acompaniate discret de șoarecii care rodeau de zor dincolo de pereții de lemn ai odăii. Când am coborât, tata i-a dat binețe gazdei și a întrebat-o de bărbatul ei, pe care nu apucasem să-l vedem. „Dar l-ați văzut ieri la restaurant, că toți fură acolo!” „Așa este, din păcate toți fură!” a aprobat tata , oftând. „Fură la restaurant toți milițienii din Geoagiu” – preciză femeia, lăsându-l buimac pe tata care nu cunoștea forma de perfect simplu a verbului a fi (neutilizată la Cluj) . Printre hohote de râs i-am tradus în maghiară că nu fură, ci fură acolo – adică erau la restaurant. De atunci sintagma Toți fură …acolo a rămas în vocabularul familiei, întrucât reflecta … și reflectă realitatea.

Acum câțiva ani, la concursul cu premii al ediției de Rusalii a emisiunii Transilvania Policromă (dacă nu mă înșel Rusaliile catolice coincideau cu cele ortodoxe și cu Șavuotul), le-am propus telespectatorilor să ne spună una dintre Cele Zece Porunci. Au sunat foarte mulți, abia pridideam să notăm numele concurenților. La sfârșitul emisiunii, clasând bilețelele cu răspunsuri, am constatat că peste 90% dintre telespectatori citaseră aceeași poruncă Să nu furi!. Câțiva au spus Să nu ucizi, unul Cinstește pe tatăl tău! și tot unul singur Respectă ziua de odihnă!. Această „statistică” este în consonanță cu imaginea pancartelor purtate de diferitele categorii sociale – ieșite în stradă pentru a mărșălui, protesta sau picheta – pe care apare invariabil cuvântul „Hoții!”, acompaniat de scandarea „Ho-ții! Ho-ții!”.

În România se fură „cât cuprinde”, de la portmoneul șparlit în tramvai de un șuț, până la limuzinele de lux – sustrase cu metodă de grupurile de interlopi. Și aș putea continua cu o sumedenie de exemple: șinele de cale ferată, cablurile electrice, combustibilul din conductele magistrale, întreprinderile industriale părăsite sunt prădate, jefuite, devalizate. Se fură până și din bagajele transferate la aeroport, la fel cum se fură la cântar, la casa de marcat, la agenția de turism. Ca să nu mai vorbesc de tunurile și țepele date în domeniul energetic, al transporturilor sau al construcțiilor, tocmai de cei care se află la conducerea acestor ramuri. Însușirea rezultatelor cercetării științifice, piratarea creațiilor artistice și jefuirea timpului cetățeanului ținut la cozi, amânat și amețit cu promisiuni onorate la calendele grecești, închid acest cerc atotcuprinzător al hoției.

Pe de altă parte, în majoritatea dintre noi conviețuiesc două entități: una predispusă la furtișag sau măcar la înșelăciune și alta vigilentă față de furtișagul sau înșelăciunea altuia.

În anii de demult făcea furori o romanță întitulată „Nu e om să nu fi scris o poezie, măcar o dat’ , măcar odată-n viața lui!” Cred că ar putea fi foarte bine parafrazată în „Nu e om să nu fi făcut o hoție…” deși sunt convinsă că există și astfel de oameni… Foarte puțini…Aproape nevăzuți.

Să nu credeți că mă exclud din rândul celor care au șterpelit la viața lor. Fără a trece la socoteală merele și prunele ciordite din grădina vecinilor și a bomboanelor „Puișor” subtilizate din galantarul băcăniei din colț pe vremea copilăriei, trebuie să recunosc că am furat și la maturitate. E drept că în condiții de forță majoră, dacă asta constituie o circumstanță atenuantă…

Se întâmpla prin 1978 – 79, la începutul iernii. Fiul meu, pe atunci de vreo cinci anișori, își pierduse catarama de la șoșon, taman pe cea mai mare zloată. Am plecat în oraș să-i cumpăr alta, dar nu se găseau catarame la niciun magazin de specialitate. Am încercat să-i iau o pereche de șoșoni noi, dar lipseau tocmai cei de mărimea lui. Atunci m-am decis să fur catarama de pe un șoșon de altă mărime. Am luat în mână șoșonul, dar l-am așezat înapoi ca friptă. Am privit în jur, căutând momentul prielnic acțiunii, dar în același timp mă gândeam cu groază că o să fiu prinsă asupra faptului, legitimată și dusă la miliție. Până la urmă m-am îmbărbătat și am trecut la acțiune: am scos cu o mișcare fulger catarama de pe curelușa șoșonului și am băgat-o în buzunar. Apoi, cu inima cât un purice, m-am fofilat cu coșul gol pe lângă casieriță, așteptând să strige cineva după mine “hoața!”… Dar nu s-a întâmplat nimic și după ce m-am văzut în stradă, m-am liniștit și eu. Acasă i-am dat fiului meu „ trofeul” explicându-i să aibă mare grijă de cataramă, pentru că nu mai pot „face rost” de alta. Totuși nu pot nega că fusese o experiență incitantă, care-mi ridicase nivelul adrenalinei și mă făcuse mai înțelegătoare față de… cleptomani. Bănuiesc că nici paguba produsă nu a afectat prea mult magazinul…A fost o găinărie pe care o comisesem forțată de împrejurări, deși – să fim serioși – catarama de la șoșonul copilului nu era un obiect vital! N-am să stau să analizez ce m-a îndemnat atunci și ce m-a făcut să mă abțin mai târziu, deși „norocul începătorului” m-ar fi putut încuraja să repet experiența. Un lucru e sigur: porunca Să nu furi! mi se adresează și mie.

Revenind la sintagma Toți fură… pe care o vehiculam în familie – după memorabila confuzie a tatii – și am ales-o drept titlu pentru articolul de față, mă întreb dacă forma identică a verbului a fi la perfectul simplu cu a verbului a fura la prezent, reflectă vreo trăsătură „tipic românească” sau e pură coincidență?

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!