agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 606 .



Povestea lui Alexandru, la care Moș Crăciun a ajuns în mijlocul toamnei
personale [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [grupex_2007srl ]

2013-11-03  |     | 



Sub titlul “Povestea unui copil premiant”, ziarul “Libertatea” publică istorioara unui copil de etnie rromă, din comuna Frumușani, județul Călărași. Alexandru Constantin are 8 ani și-și ducea zilele adunând PET-uri din gunoaie. E un copil premiant dar care, din cauza neajunsurilor, a abandonat școala. Pentru că nu avea pantofi. Nici caiete. Nici multe altele…

Programul lui, până să vină reporterii de la publicația “Libertatea”, era următorul: se trezea la ora 5:00, cât să fie primul care ajunge la gunoaie, pentru a le răscoli. PET-urile alea, adunate în saci de rafie uriași, reprezentau pâinea de pus pe masă. Alexandru, prin ploile și bruma toamnei, se purta în papuci de plastic. Mama acestuia a murit în primăvară, răpusă de cancer. E drept, numai moartea vindecă tot: și frigul, și foamea, și grijile. Povestea acestuia a mai fost prezentată de televiziunile centrale. Până să abandoneze școala, Alexandru învăța la lumina unui muc de lumânare. Apoi a lăsat-o baltă de carte. Pe burta goală, copiii se maturizează mai devreme. Nu te poți duce să înveți pe stomacul gol și nici în picioarele goale. Copiii, în sinceritatea lor francă, negândită, nu au milă. "Râd de mine când spun că îmi este foame". În casă, alături de tatăl acestuia, mai are 4 frați. Venitul îl constituie un ajutor social de 300 de lei. La 6 guri de hrănit, vreme de o lună de zile, înseamnă cam 1,66 lei pe zi. Adică fix cât o pâine și un ou de căciulă. Tatăl, Constantin Dumitru, de 41 de ani, nu a găsit niciunde de muncă. Se mândrește că, anul trecut, Alexandru al lui a fost premiant. Dar doar atât căci, din acest an, a fost alungat de la școală, de ceilalți copii. Dădeau cu pietre după el.

Mâncarea, iată, în multe case din România, e un lux. În țara pâinii, copiii dorm nemâncați. În țara pâinii, sunt copii care nu-și doresc tablete și ip-hone-uri, ci un codru de pâine, seara, înainte de culcare. Cum poate gândi un copil care mănâncă rar, puțin și niciodată de ajuns? Simplu. Vine peștișorul de aur și vrea să-i îndeplinească trei dorințe, dar el vrea să aibă parte numai de una: să nu îi mai fie foame niciodată. La școală, Alexandru stătea în prima bancă, pe rândul din mijloc. Până să se dumirească și ceilalți, până să dea de veste ziariștii, fiecare bucată de plastic, pentru Alexandru, însemna o felie de pâine în plus. Așa că, în vreme ce alți copii folosesc PET-urile pe post de minge, cât să le ia la șuturi, el le îndeasă pe unde poate, chiar și în sân. Un PET – o felie de pâine. Și tot așa. Tatăl, Dumitru Constantin, spune că plânge în fiecare seară. Că e conștient că cei 5 frați dorm nesătui. Că viața e strâmbă și că aceasta, câteodată, e o adevărată povară. Nu s-a omorât doar de dragul micuților, cât să nu-l creadă lumea lipsit de curaj. Căci e mai greu să trăiești, decât să mori. A căutat de muncă peste tot: la roabă, la mătură, să care cu cârca. Dar nu l-a vrut nimeni. Social-democrația are și ea fețele ei sinistre. Alexandru s-a oferit să-l ajute. La școală nu se mai putea duce. N-avea caiete, n-avea creioane, nu avea haine. Așa că a ajuns să răscolească prin gunoaie.

Cine și-ar dori o astfel de viață? Cine își dorește pentru copilul lui un asemenea trai, un asemenea viitor? Așa că, în fiecare dimineață, începând cu ora 5:00, Alexandru avea sacul lui de rafie și porția lui de PET-uri de găsit, de cărat, de sortat și de curățat. În România, astfel de povești sunt nenumărate. Unele ies la lumină, fie și numai pentru o clipă, iar Dumnezeu intră în casele acestor copii sub forma unor ciocolățele învelite-n țiplă lucitoare. Primarul din localitate, Paul Duță, abia după ce a citit din ziar s-a gândit că poate ajuta această familie nevoiașă. Norocul ei că primarul citește “Libertatea”. Dacă povestea apărea într-o publicație quality, Alexandru și acum răscolea prin tomberoane. Dar așa s-a ales cu o bursă socială care să-l ajute să se ducă la școală. Nimeni nu spune de ce primarul n-a făcut-o și înainte… Spune că-l știe pe micuț, că-i știe familia. Și că știe că învață bine, că a fost premiant, atunci când și-a permis să meargă la școală. Acum, Alexandru Constantin are o bursă socială de 150 de lei. De ce acum?! Simplu! Și primarul trebuie să dea bine și să stea frumos în fața aparatelor de fotografiat, cât să i se vadă mecla prin foile frumos colorate ale tabloidelor. Într-un final, și tatăl a primit un loc de muncă. În plus, primarul, într-un acces de mărinimie, declară că această familie necăjită va primi materiale de construcție, pentru consolidarea casei, în valoare de 3.500 de lei. Iar Paul Duță, primarul, se arată încântat. Cică familia Constantin nu se aștepta la așa ceva! Normal că nu se aștepta, că nici el nu făcea gesturile astea dacă nu dădeau iama gazetarii care aleargă după fustele cocotelor din București.

Povestea lui Alexandru, din Frumușani, a luat o întorsătură firească. Foarte mulți oameni au trimis familiei cam tot de ce se puteau lipsi. Haine, mâncare, dulciuri și jucării. Caiete pentru școală, ghetuțe cât să-i înlocuiască papucii albaștri, de plastic. Din tot ce are, acesta înțelege să-și împartă bucuria și cu ceilalți copii de pe uliță. Copiii rromi din Frumușani, în mijlocul toamnei, au mâncat bomboane, din cutii frumos ambalate. Parcă au venit Sărbătorile! Parcă e Crăciunul! Un copil nefericit în plus, un destin câștigat la ruleta de zi cu zi. Alexandru merge la școală. E un altul. În ghetele noi, în hainele groase, primite de la oameni cu inima largă, din toată țara, se ascunde acel copil a cărui viață încape-ntr-un PET. Azi e bine. Și mâine va fi bine. Dar binele, oricine o știe, nu e ceva permanent. Binele nu e o stare de spirit, ci ceva extrem de fragil și de relativ. Ca și viața…

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!