întocmai lui hokusai cel nebun după desen
în loc de artere sunt făcut din liniile lui
mai mult frânte de pe gravuri de la 1800
în sângele meu el își clătește culorile
și se zbate fulgerat de lumini abisale
sunt făcut din lumini și pășesc
numai în lumină palamică
nici un înțelept nu poate ascunde
lumina sub oboroc fără să piară
timpul îmbătrânește și lumina vesperală
se descompune în fantă în umbra sinelui
dansând ca o fată desculță vara pe câmpul mănos
hokusai devine sfătos și din mâna-i de os
cerne cele zece mii de adevăruri despre ființă
transformă jivina din om în bivol sacerdotal
încovoindu-se arând în zariștea restriștii și a morții
orașul capătă dimensiuni de cosmopolis
se hrănește numai cu adevăruri de zahăr
aruncate printre trestii subțiri gânditoare
învinețite de huma râului căruia hokusai
ar fi vrut să-i picteze malurile ridicându-l
vertical ca un zid neisprăvit nici în mit nici în epopee
omul-bivol împunge vremurile cu coarnele pe sub apă
înot în nemargini îmi spune și mă strigă
de pe malurile din gravura lui hokusai de la 1800
la meteo se anunță o viitură care mătură o jumătate de țară
limitele surpă malurile și după luni de secetă
memoria neputrezită adăpostește viața întoarsă în sine
de pe apa sâmbetei abia pâlpâind pe chipuri sărace trăsnite
de tulburi culori de adevărul ființei udate până la măduvă
pregătindu-se de epifanie de un alt apus pe câmpia dalmată