agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1011 .



Te chero, Coca Cola: Telenovelă rurală cu Irina dată-n boală!
personale [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [grupex_2007srl ]

2014-07-30  |     | 



Pe Irina, din satul Mihai Viteazu, o găsim la strada mare, așteaptă s-o ia careva la ocazie. Nu se îndură nimeni. Ce faci, femeie? Iar femeia se uită atent. Că de ce o întrebăm?! Așa că o punem să ne explice de ce și-a turnat, ieri, o sticlă cu diluant în cap, chiar în fața primăriei. Și o podidește plânsul.

E supărată pe asistenta socială. Cică îi face numai rele. Și că a și bătut-o. Plânge de se întunecă cerul: Și Marian Gavrilă m-a jucat în piciooareee. Înțelegem că Marian ăsta e soțul asistentei sociale. Spune că a prins-o pe câmp, iar ea era foarte supărată, că nu a obținut un certificat. Iar ăla a luat-o la pumni. Ne arată pe unde o doare. Că o doare pe după ceafă, că o doare mijlocul. Dar nu are nici un semn. Păi știe să bată! M-a bătut fără să lase semne! Și era și poștașul de față. Asistenta socială, i-auzi, îi tot dă mesaje pe telefonul mobil. Își râde de noi, domnule! Îi cerem să ne arate măcar un SMS dar, belea, nu mai are nici măcar unul. Ieri, când am vrut să-mi dau foc, mi-a luat telefonul și le-a șters. A vrut să-și dea foc fiindcă, asta e, a ajuns bătaia de joc a satului. Iar primarul, crede ea, e și el tot un om rău, pentru că nu ține cu ea, ci cu ceilalți. Irina are 30 de ani. E bine făcută, semn că se lipește mâncarea de ea. În sat, a ajuns în urmă cu 5 ani, după ce s-a iubit cu un tractorist, iar ăla a luat-o acasă, la bine și la rău. S-a găsit cu el prin mijlocul Bărăganului. Și Irina ne spune fără să clipească. Am trei copii. Și că sunt la o vecină, că i-a lăsat în grija ăleia, că ea vrea să ajungă la oraș, să facă reclamație. Dar noi știm că minte. Nu are trei copii. E fugită dintr-un cătun din județul Argeș. Acolo, și-a abandonat alți trei copii. Și au fost împărțiți astfel: unul a ajuns prin centrele de plasament, unul a rămas la un fost soțior, iar de celălalt nimeni nu mai știe nimic. Pe tractorist, pe numele din botez Dobre Relu, l-a îmbrobodit bine. Omul avea și el patru copii, toți minori, până s-o întâlnească pe Irina. De dragul ei, și-a fugărit femeia, aia și-a luat boccelele, și-a luat copiii și s-a cărat într-un sat alăturat.

Casa Irinei are o cameră, așa spune ea, și un antreu. De fapt, o cheamă Irinel. Naicu Irinel Georgeta. Gardul se ține mai mult în genunchi. Costreiul e până la geam. Nu vedem grup sanitar. În arie, e un cuptor de vară. Casa are un coș de fum. În schimb, are două antene. Una veche, cu elemenți, bună de receptat numai programele Televiziunii Române. Cealaltă e în formă de lighean și e îndreptată către planeta Venus,credem noi, unde dragostea umblă pe ulițe precum ciulinii pe oaie. Curtea e păzită de un câine. Nici măcar nu se sinchisește să se ridice din praf. Și-a săpat, lângă un perete, un culcuș. Stă acolo și ne privește de parcă l-ar durea în cot. Și d-aia nu mai pot eu că ești tu de la presă! Aici, nimeni n-a dat cu sapa. Casa a ars în urmă cu un an, că altfel avea mai multe odăi, dar una a căzut când cu incendiul. Normal, Irina a plecat, spune ea, la magazin, să cumpere de-ale gurii, băiatul cel mare, pe atunci de 4 ani, s-a jucat la sobă, cu un fier, iar jarul a aprins niște boarfe. A luat foc și fata, ea e cea mică, acum are 3 ani. Cam pe-atunci a venit asistenta socială la casa Irinei. Că tot au reclamat vecinii că ea umblă hai-hui, iar copiii rămân închiși în casă, fără să fie supravegheați. În loc de lacăt, pune o lamă de cuțit în belciuge. Ne spune ce-a găsit: Irina, de fapt Irinel, stătea în pat, se uita la telenovele. Apoi, într-un capăt de pat, în antreu, a zărit trei mogâldețe. Domnule, nu se mișcau. Am crezut că sunt morți! Dar copiii trăiau. Asistenta, care e pe post de un an și un pic, n-a avut ea ochi de expert, dar tot și-a dat seama că e ceva în neregulă cu copilul mijlociu. Nu păreau ca toți copiii, să sară, să râdă, să ceară. Mijlociul, din contră, privea fix, într-o lume văzută numai de el. Ulterior, s-a constat că e grav bolnav. Are autism. Asistenta socială, domna Teodora, cum i se spune, i-a suit pe toți la mașină și i-a plimbat pe la oraș. În cele din urmă, Irina a obținut, pentru băiatul bolnav de autism, un certificat în grad de handicap, așa că, lunar, poștașul îi bate la poartă și-i pune în mână o indemnizație de 600 de lei.

Iar Irina trebuie să meargă, acum, din nou la comisia de expertiză, că s-a împlinit anul de când tot ia bani. Legea spune că dosarele se reînnoiesc după fix 12 luni. Iar ea nu mai găsea certificatul orginal. Că-l are doamna Teodora și că nu vrea să i-l dea. Asta ca să râdă de ea. Doamna Teodora se jură că nu-l are, că ea are numai o copie. Și ne și arată telefonul mobil. Domnule, are 8 cartele, atâtea am numărat. Îmi tot dă mesaje. Și crede că Irina a făcut un fix. Și ne spune că tractoristul, până să se decidă cu care femeie să rămână, stătea ba la femeia cu care făcuse patru copii, ba la Irina, căci și asta se mutase chiar în gardul lui. Să nu obosească bietul om dacă se duce de la o mândră la alta. Au sânge-n instalație tractoriștii ăștia! Domnule, mă suna și mă dispera zilnic. Dar doamna Teodora nu s-a supărat: Îi făceam grila de tratament, pentru copil, că ea nu știa ce și cum. Iar doctorița din sat ne este lăudată. Că și ea se ocupa de tot, până și de mâncare pentru cei mici. Ni se spune o poveste cum că pe copilul cu autism l-a născut acasă. Îi venise supărarea pe doctoră și Irina și-a făcut ambiția și nu s-a mai dus nicăieri. A născut numai ea știe cum. Asistenta socială mai avea un pic și-i înfia pe cei ai Irinei. Are și ea doi copii, iar hainele care rămân mici le cară la casa cu mogâldețe. Dacă tot a pătruns în odaie, asistenta socială spune că a găsit saci întregi cu haine, puse claie peste grămadă. Nespălate. Pe jos, erau puse cartoane. Televizorul era dat, cum am mai spus, pe telenovele... Te chero mucho, Esmeralda! Ah, Rodrrigo! Și eu te chero mucho și sunt embarazada! Iar Irinei, acum, i-a cășunat că vrea certificatul în grad de handicap.Știe ea ce știe. Rămâne fără bani de apă minerală carbogazoasă, că numai așa ceva cumpără de la magazinul sătesc. Și mai cumpără pufuleți și tacâmuri de pui. A rămas Irina cu ideea că certificatul ăla este în posesia asistentei sociale. Fatoo, nu e la mine! Urmarea? Doamna Teodora a primit un SMS: Vrei să te bucuri de moartea mea? Că ea își dă foc și gata! Că numai rele i-a făcut asistenta socială. În plină iarnă, cum Irina are casa învelită cu o folie, a fost dusă cu tot cu copii, la un centru maternal. A fugit, în cele din urmă, de-acolo. Că ce, cum stă ea la oraș și tractoristul ei acasă? Dacă îți găsește altă muiere? Necazuri, frate, necazuri!

Teodora rememorează: Milioane de apeluri telefonice. Îmi dădea mesaje și se dădea drept bărbat. Îmi dădea mesaje amoroase! Asistenta socială râde. Are și de ce: e chiar drăguță! Iar ieri s-a întâmplat pățania. Irina a sunat la prima oră, la 6:00 dimineața. N-a băgat-o-n seamă. Iar Irina dădea și mesaje. Îți vin la poartă și-ți sparg toate geamurile. Mai s-o creadă, mai să nu, cert e că puțin după ora 8:00, geamurile de la locuința asistentei sociale au început să se înmulțească. Poc, na!, ți-am făcut mai multe! A sunat-o socrul. Avea și ea copiii singuri în casă. Domnule, a alergat-o soacră-mea, are 70 de ani, pe nebună! Irina nu s-a lăsat, așa că a venit în fața primăriei, cu o sticlă de diluant. Și-a pus-o, pe toată, în cap. N-a mai avut putere să aprindă bricheta. Și Irina ne spune și de ce: Mă ustura' ochii! Și iar o umflă plânsul pe Irina: Spune de mine că sunt nebună, că sunt pericol public, iar eu am grijă de trei copii. Noi, însă, vrem să vedem și cum. Îi cerem să ne bage în casă, dar nu vrea. Ușa e prinsă cu o sârmă. Nu știm de ce, poate ca să nu intre câinele, deși ală nu dă semne că ar vrea să se ridice din culcușul pe care și l-a săpat lângă un perete. În curte, nici urmă de pomi fructiferi. Nici măcar un fir de ceapă. Nu există apă curentă. Iar copiii sunt la Dida, asta fiind o femeie, tot de pe uliță, i-a lăsat acolo până depune ea reclamație, la oraș. De peste gard, o vecină ne spune ce are Irina: Are draci! Și ne arată: Nu e sănătoasă la cap, domnule! Nu vezi ce e la ea în curte?! În schimb, vecina binevoitoare ne spune ce cară Irina, de la magazin: Coca Cola la cutie! Și vecina ne spune să intrăm în odaia Irinei. Ce, n-aveți curaj?! Domnule, p-asta n-are cine s-o bată cu ciomagul, în cap! Ulița e desfundată. Se ciripește vesel, în jur. Și ajungem la Dida, femeia aia care are grijă de mogâldețe. Cel bolnav e purtat în brațe. Ceilalți doi sunt, fără discuție, niște aure. Băiatul are un tricou, Berdeen scrie pe el. Are un aparat de fotografiat, de jucărie. Așa că ne facem poze, unul-altuia. Pe fată, o ciupim de burtică. Fornăie. Hi-hi. Pe băiat dăm să-l luăm de ciucurel, dar se trage înapoi și râde și el cu gura până la urechi. Cel din brațe tace. Vorbește cu ochii de un albastru ireal. Și Irina tot îndrugă: Uite, vezi ce copii am, vezi? Și are dreptate: Dumnezeu dă copii la toți proștii!

Primarul Constantin Mihalache, în cele din urmă, face ordine. Ia copia de pe certificatul de handicap al băiatului bolnav de autism, se semnează, scrie că e conform cu originalul și aplică ștampila. Apoi sună la comisia aia de la care Irina așteaptă ca, și din august, să primească 600 de lei pe lună. Și i se spune, clar: Nu, domnule, nu e nevoie de actul ăsta! Irina tace. Apoi se explică: a rămas șocată de când i-a luat casa foc. Dar n-o credem. Cerem și noi în stânga și-n dreapta nu neapărat o sticlă cu diluant, dar măcar una de benzină. Irino, dacă gasim, jură-te tu că-ți dai foc! Tace matracuca. Ne căutăm după brichetă. Ține, până găsim noi o sticlă cu benzină...

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!