dulce ca mierea-i cuvântu-întrupat
și plină de arome-i vorbirea
când gândul născut se țese curat
și-n suflet își află menirea

ca-împărtășanie primești cuvântul
și-n legea sfântă cauți să-l aduni
bezmetici cei ce răscolesc morminte
batjocorind cuvinte amintiri

călcate în picioare și-alungate
în zdrențe fără pic de apărare
palide umbre strânse în corsete
schelete de consoane ambulante

pe câte-un gard, pe câte un perete
uitate și de toți abandonate
târându-se de pe o zi pe alta
cerându-se uitate sau iertate

când pot în sân le-ascund, le iau acasă
și-n taina călimării le botez
le scriu cu sârg în cartea vieții
de-a dreapta tronului sfios le-așez

cândva, cuvintele astfel salvate
s-or strânge să mă privegheze-n noapte
și-atunci smerit îmi voi cere iertare
că am păcătuit când am furat