Sub laserul acționat electric compactul disc citește haydn stau cu picioarele încrucișate ascult clapele pianului lovite într-o altă vreme sunetele alunecă pe jugulară simt cătușe în carne la încheietura mâinii și muzica tot mai aproape de corp mă îmbracă într-un balonzaid cu foșnet sub ploaie. Noiembrie rece fiorul ascuns la piept singurătatea ca fierul forjat înflorit genunchii înțepeniți grei precum ușa pivniței de sub casa bunicilor. Și pe cer sunt nori și unul dintre ei strălucește auriu în noapte și oamenii toți dorm liniștiți nu am cui spune ce frumos și trist este. O lumină aleargă la colțul blocului vecin tot dedesubtul norilor nu am cui să îi dau telefon să spun că aleargă o lumină în jurul blocului meu în timp ce ascult haydn și cine să mă creadă. Din moment ce sunt singură nu am brațul cui să îl ating pe balcon privind comete sau stele.
Dar îmi amintesc. Cârnații de porc sfârâind în unsoare pe plita de fontă neagră și șorțul bunicii cu buline albe palmele ei mari și vocea chemându-ne la masă păpară cu cârnat și mămăligă și noi în jurul mesei cu coatele pe masă amestecând furculițele în blidul cu salată de castraveți tăiați subțire să vezi prin ei. E mai bine poate să uit de lumină aurie sau albastră.
Apoi totul nu va fi decât muzică fără niciun nor fără niciun gând fără niciun chip.

21 noiembrie 2014