nu privesc în icoană
din iriși defrișez ploile uscate
spaime
respir moarte cu voluptate
gust umil adâncul din mine fără procură
chipul dintâi se-adună greu din țesături uzate
atâtea fețe
ruguri
ceruri înecate în aripi
Iocasta înfășoară cu grație absurdul
în urzeală
suveica zboară fără adresă exactă

în sămânță întorc drumuri
a câta oară lipesc muguri de talpă
aceleași pietre (nu mi s-au dat altele
dintr-o economie precară testul nu trebuia compromis)
alt mozaic trasează aceeași poveste
sau nu
cui credeam eu că-i pasă
Oedip și-a terminat pelerinajul vinovăției în pupă
câte secunde să dau înapoi profeția
cine spune
toată lumea vorbește în sunete surde

silabisește în rune străine
Pithia
chipul și-a pierdut magneții în umbră
căutarea desfide
citirea simplistă nu mai deschide nici carte profană
alfabetul iese din grilă
sacrul topește fără să vrea
tăcerea candidă

incestuoasă vreme

mamă
dacă nu cobori din icoană

cum poți să mă naști