orașul e o înscenare, o bucată de hârtie mototolită
marginile tari, uzate ascund
incubatorul
prinse cu capse metalice, apartamente în care
oamenii se caută, se înmulțesc, se scad,
trag linii între viață și moarte

aerul închis e un malaxor, toacă mărunt
cordul, creierul, gândul
prin lentila zgâriată a pulsului
zile ordinare vin nechemate, ne prind în rutine
muşte gigant patinează explorator pe vitrine
retina e un bluf, uimirea - o tară
magazinul de carne și pâine e plin
de pe rafturi străine
conserve tailandeze rânjesc prin termenul de garanție
acum lumea nu mai face coadă
suntem niște viermi, visăm doar fluturi
suntem un stomac fără ferestre
sătui până în ultima celulă în care plictiseala e-n rut
și vânzătoarele grase își flencăne şoldurile și transpiră sufocate
pe tejgheaua murdară și lucioasă
ca un soare-n amiază

orașul e o înscenare
toți oamenii nefericiți miros la fel
numai cei cumsecade își ascund tristețea sub cămăși călcate atent
noi pledăm în continuare pentru viață și amor
și privim muți cum crește flămândă iarba peste gunoaie
când visul e un neoprit viol-fetiş al luminii
şi noaptea ne înfundăm în noi înșine
așa cum o rană își înghesuie sângele în bubă
ca mai apoi să scape de tot de el
căutând offline un regret cu pedigree