agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 582 .



apa
personale [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [cercuripatratedefum ]

2016-12-04  |     | 



nu era cu gândul acolo. avea o privire fără strălucire. nu lăsa nici o urmă, chiar dacă pământul era moale. nu mai avea greutate, cele 80 de kilograme. se transformase, luase din leagănul plantelor ce creșteau pe fundul apei. locul mirosea a mâl. a simțit apa în pantofi, a intrat cu ochii închiși, în costum, cămașă albă, cravată. mai fusese aici, dar acum parcă venise la o aniversare, într-o ținută impecabilă.

a continuat și a ascultat cu răbdare linia de înfiorare care urca încet spre genunchi, burtă, piept, îi circula prin sânge și se poziționa tot timpul acolo, în aceea zonă a corpului până unde ajunse să intre în apă, iar de acolo aceasta comanda creierului, respirației.

folosise o sfoară, o legase la un capăt de mijloc pe sub costum, iar la celălalt capăt de un pietroi mare pe care îl ținea în brațe strâns. nivelul apei îi ajunse la bărbie. trase aer și înainta ținându-și respirația. simți apa în urechi, pipăia fundul alunecos cu piciorul, se oprea așteptând să termine oxigenul din plămâni. ochii se obișnuiră cu apa și începu să distingă plante acvatice în jur. era pe fundul apei și strângea cu putere pietroiul, îl apăsa pentru a-și putea păstra echilibrul.

apoi, totul se petrecu brusc. simți apa în nas și în plămâni. scăpă pietroiul și începu să dea exasperat din brațe și picioare. se zbătu, avu convulsii, își pierdu cunoștința. ajunse să stea nemișcat, ancorat de pietroiul de pe fundul apei. ochii erau fixați, inerți. stătu așa două-trei zile și veniră o mulțime de peștișori care începură să-l ciugulească de față.

în a patra zi, spre seară, clipi o dată, apoi încă o dată. plutea ancorat de pietroi în continuare. începu să-i iasă un curent mic de apă din gură ce antrena și împrăștia impuritățile, algele. apoi alt curent le aducea aproape. contracta plămânii și împingea apa afară, mărea plămânii și depresiunea creată în piept absorbea apa care intra înapoi prin gură în plămâni. ochii îi deveniră vii și încet se obișnui cu mediul.

se prinse cu mâinile de sfoară și trăgând de ea ajunse la pietroi, îl apucă, se băgă sub el și își recăpătă verticalitatea. acum era în poziție bipedă cu pietroiul în brațe pe fundul apei. se uită în jur și văzu pești mulți, pești galbeni fosforescenți cu dungi albe, galbeni cu puncte negre, în diferite nuanțe de albastru, pești micuți, pseudochromis care se ascundeau în peșteri.

începu să meargă pe fundul apei. văzu o gaură, se uită în ea și observă că se continua cu o grotă mică în rocă în care erau o sumedenie de pești mici cât o unghie, pești care se mișcau toți la fel. merse mai departe, văzu pești violeți, parcă era într-un oraș foarte aglomerat, populat de mii de pești, iar fiecare pește avea rolul lui în acest sistem complicat. a văzut pești-papagali gigant care mușcau din corali.

în vreme ce unii pești înotau de colo-colo, alții încercau să-și găsească un teritoriu pentru a atrage o femelă. a văzut pești-domniță care își curățau teritoriile de alge, care dacă găseau o stea de mare pe locul lor o luau, o duceau, o eliberau într-un fel de groapă de gunoi. peștii își depuneau icrele în timpul amurgului. tot atunci apăreau și rechinii. a văzut pești-chirurgi maronii comunicând parcă între ei, folosind frecvențe ne-accesibile omului, întrebându-se parcă unii pe alții, se adunau în punctul cel mai înalt și își eliberau gameții.

erau atâtea culori, atâtea forme! se uită la toate și merse până simți că urcă, până simți deodată în creștetul capului aerul. apoi ieși pe celălalt mal, tuși toată apa din plămâni, opri pe cineva și îl întrebă unde se află și când.

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!