agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 271 .



Fapta ca... purtător de „virus” karmic
personale [ ]
III

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [OctavSemarian ]

2018-05-01  |     | 



Referitor la faptă, acum, ar trebui să spun că ea se contabilizează, în ceea ce numim karmă, începând cu intenția care a stat la baza producerii ei, ca apoi să se ia în considerare încărcătura afectivă care a generat-o și, nu în cele din urmă să intre în... „discuție” efectele pe care le-a produs în lumea înconjurătoare, în cazul în care ea s-a și manifestat. Succesiunea de mai sus am considerat-o având în vedere ordinea în care apar efectele după trecerea pragului morții. Cele trei aspecte pomenite sunt puse în evidență foarte clar de ceea ce se întâmplă cu omul după ce acesta se desparte de corpul său fizic. Despre problemele astea am mai discutat în alte circumstanțe, acum încercând doar să le leg, să le fixez de contextul în cauză. Imediat după „moarte”, omul se află în lumea eterică a elementelor „îmbrăcat” fiind, încă, de corpul său eteric (corpul vieții) în care este stocată memoria. Când corpul eteric începe și el să se descompună (un maximum de patruzeci de zile), omul este înconjurat de panorama faptelor sale din viață produse în stare de veghe, panoramă care se manifestă sub forma unor imagini care stau una lângă alta. Este mult mai mult decât ceea ce putem noi denumi ca memorie. Este vorba despre o transpunere spațială a duratei vieții nedormite, adică a stării de veghe. Acolo, omul își vede întreaga sa activitate din lumea pe care tocmai a părăsit-o. Ca timp, panorama faptelor persistă atât cât a durat cea mai lungă perioadă de veghe din viața celui în cauză; vorbim deci de ore. În tot acest răstimp omul își contemplă faptele lipsit fiind de orice stare emoțională dar, ceea ce se evidențiază acum este intenția care a stat la baza săvârșirii oricărei acțiuni. De ce și intenția, ai zice, pentru că... „sărmana” de ea nu este decât un biet gând? Așa este, doar că și gândul are la bază, ca și fapta, tot un act de voință. Suportul dat actului de gândire este, la rândul lui, un act de voință. Totuși, problema apare mai complicată pentru că nu numai intenția gândită produce efecte, ci chiar orice fel de gând care ne „zboară” prin cap. Cu atât mai mult cele încărcate de trăiri sufletești cum ar fi ură, invidie, lăcomie, dorințe de tot felul... iar aceste gânduri lasă urme, la propriu, dar nu în lumea materială, ci mai rău, direct în lumea suprasensibilă chiar dacă ele nu se constituie în intenții cu urmări faptice în lumea fizică! „Am gândit-o, dar nu am făcut-o”, zici! Mai bine o făceai fără să gândești și ai fi scăpat de multe necazuri, pentru că o faptă negândită intră la ceea ce numim reflex sau poate instinct, adică la reacții în cazul cărora este înlăturat actul de voință, cel care leagă fapta de persoană, de liberul arbitru, adică... este eliminată premeditarea. O asemenea reacție este privită mult mai îngăduitor chiar și de legile noastre, ea putând fi legată de stări emoționale care ne pun în acțiune reflexele și instinctele, cum spuneam mai sus. Instinctul de conservare ar fi un foarte bun exemplu.
Cum și unde apar aceste efecte produse de gândurile noastre? Ele apar în eteric sub forma unor entități gând care în funcție de natura „mesajului” pe care îl poartă au, acolo, o viață mai lungă sau mai scurtă. Dacă vorbim de gânduri însemnă că vorbim de Ahriman numit și Mefistofeles, cel care ne „încurcă” înțelegerea corectă a realității. Vorbim despre ceea ce prin alte postări denumeam ca fiind „greșeala”, care, în funcție de gravitate, poate fi răscumpărată fie încă din viață, fie în viața următoare, fiind păstrată pentru Judecată. Astfel de gânduri, astfel de neînțelegeri se comportă în lumea eterică precum materialele nereciclabile din lumea fizică. Închipuie-ți un luciu de apă limpede pe care plutesc mii de peturi lăsate la voia întâmplării. Te-ai gândit vreodată cam de cât timp este nevoie pentru ca ele să dispară pe cale naturală? Dacă ar fi existat și în antichitate, muzeele ar fi fost pline de ele în aceeași stare în care ar fi fost abandonate. Soluția pe care au „găsit-o”... „cei de dincolo”, cu „gândurile-pet”, este legată, firește, tot de karmă. Gândurile care nu pot fi dizolvate în eteric în toată perioada dintre moartea celui care le-a produs și... remanifestarea într-o nouă viață a aceluiași Eu, vor fi preluate de noul corp eteric, al noii manifestări, astfel încât, cel ce va urma va fi nevoit... „să se spele cu ele pe cap” în noua viață. Desigur, însă, că nu sub aceeași formă, dar cu efecte foarte deranjante precum obsesii, diminuări ale capacității de înțelegere etc. Deci, vorbim tot de karmă.
Dacă, legat de lumea eterică, am vorbit de faptă ca intenție, intenție-gând, fără aspect afectiv, celelalte două aspecte ale faptei, legate de încărcătura afectivă și efectele acțiunilor noastre asupra arealului, sub orice formă ar fi el, sunt legate de lumea astrală și le vom conștientiza din plin în toată perioada pe care o vom petrece în purgatoriu. Este vorba de o perioadă mult mai lungă și mult mai... stresantă, aș zice. Ea va dura cam o treime din viața pe care omul a petrecut-o între naștere și moarte. Este vorba, de fapt, de toată perioada pe care omul a dormit-o în existența încarnată. Vorbim de somn pentru că în timpul somnului omul este supus unei judecăți făcute de eul spiritual al vieții anterioare (și nu numai de el), cel care este adevăratul eu diriguitor, cel răspunzător de parcurgerea destinului, judecată legată de faptele de peste zi. Există postări referitoare la problematica eurilor. Această derulare are loc în sens invers, adică de la moarte spre naștere. După moartea corpului fizic, precum și după pierderea corpului eteric, dincolo de pragul lumii fizice și a celei elementare, cum spuneam și în alte postări, are loc acea inversiune, acea... întoarcere pe dos a entității sufletești, astfel încât, omul va viețui în ceea ce este acum interiorul lui, toate efectele faptelor sale care, în timpul vieții, au afectat pe cei din jur. Ãsta este de fapt purgatoriul! Ceea ce, prin fapta noastră, au simțit cei vizați de noi, devine trăirea noastră interioară, iar trăirile interioare, din timpul vieții, iubire, ură, furie... devin chiar mediul ambiant care se manifestă, la fel ca aici: furtuni, ploi, vânt, adieri, zile senine... Dacă în lumea eterică am conștientizat intențiile care au stat la baza faptelor noastre, intenții manifestate în gândire, de astă dată, simțim pe „propria piele” suferințele pe care le-am produs altor. Dacă în cazul intențiilor vorbeam de gânduri, acum este vorba de trăiri sufletești, de trăiri provocate altora prin faptele noastre. Abia aici, în purgatoriu, noi conștientizăm și înțelegem toate urmările faptelor noastre care au afectat lumea fizică, în general. Aici ni se vor pune în față efecte care nici nu ne-ar fi trecut prin cap că ar fi avut drept cauză acțiunile noastre.
Dar, tot aici mai există ceva ce este considerată drept faptă, pe care noi o ignorăm în viața încarnată. Este vorba de trăirile noastre sufletești, adică de sentimentele pe care le-am dezvoltat față de cei din jur. Vorbeam, mai sus, de o inversiune. Spuneam că, în astral, exteriorul devine cumva interiorul nostru, noi fiind afectați de felul în care, lumea fizica, ceea ce atunci era în exteriorul nostru a fost afectată de propriile noastre fapte. Dar, în aceeași măsură, interiorul nostru devine, în purgatoriu, exteriorul nostru. Toate trăirile noastre sufletești, toate sentimentele noastre, bune sau rele se vor constitui în mediul ambiant în care ne vom duce existența în cauză. Ca și în cazul lumii eterice, toate aceste trăiri exteriorizate, de astă dată, vor fi asimilate, apoi dizolvate, treptat, în lumea astrală în care ne găsim în această fază. Doar că, la fel ca în lumea eterică și aici pot rămâne nedizolvate trăiri care nu sunt compatibile cu lumea astrală, trăiri care au fost generate, încă din viață, de stări sufletești foarte puternice și de foarte lungă durată. Este vorba, în general, de sentimentele de ură, dorință puternică de răzbunare, atașamentul față de lumea materială... adică, „sentimente-pet” de astă dată, care, la rândul lor, pentru a nu „polua” prea mult lumea astrală, vor fi... „reîndesate” în viitorul corp astral al manifestării următoare, cu efecte, de astă dată, mult mai supărătoare, pentru viitoarea entitate umană. Este vorba de ceea ce, în viață, numim ca fiind demoni posesivi.
Când privești omul, ca entitate pământească, la corporalitate mă refer, nu vezi decât efectele karmice din vieți anterioare, adică efectele produse de faptele celor ce au fost. Vreau să spun că însăși ereditatea care se reflectă prin corpul fizic, pe care el o blamează sau o ridică în slăvi, în funcție de... calitățile sau defectele pe care le-a „moștenit” prin ea, nu este decât, și ea, tot rodul aceleași karmei. Omul moștenește calitățile sau defectele unei anumite linii ereditare pentru că așa îi impune karma. Vreau să spun că, nașterea într-o anumită familie cu anumite caracteristici ereditare nu este deloc întâmplătoare.
Deci, când vorbim de ereditate, tot despre moștenirile karmice vorbim.
Ca o concluzie, sintagma: „am gândit-o doar... dar nu am făcut-o!”, nu este decât un mod ahrimanic de a vedea lucrurile, adică un mod de a ne amăgi în privința propriei responsabilizări și, chiar mai mult, pentru că tot am pomenit de Ahriman, este un mod de gândire din care se exclude sau în care se ascunde existența lumii spirituale în care consecințele modalităților de gândire și simțire, manifestate în viața încarnată, au efecte notabile.
Deci, când vorbim de o pedeapsă asociată unei fapte, vorbim de toată gama manifestărilor sufletești care au însoțit-o: gânduri, afectivitate, voință. Ele nu pot fi diferențiate, însă, în trăirea și manifestarea unui individ, așa cu le-am înșiruit eu, pentru că ele se generează una pe alta... încă. O stare sufletească le va cuprinde pe toate, inclusiv voința, chiar dacă ea nu este încă manifestată în exterior.
Dacă fapta fizică, cea exteriorizată, nu are loc, nu înseamnă că voința și-a exclus participarea de la actul de gândire și de la trăirea afectivă. Îți aduc aminte că, orice trăire afectivă nu este identificată în speța ei, la nivelul conștienței de sine, decât tot printr-un act de cunoaștere în care este implicată gândirea, gândire care, la rândul ei, prin direcționarea pe care o primește, are ca motor un act de voință.
Deci, orice gând și orice trăire afectivă includ, la rândul lor, actul de voință, fapt care le leagă de liberul arbitru al celui care le-a manifestat, chiar dacă această manifestare este redusă, cum în mod eronat credem noi, doar în interioritatea individului. Pentru trăirile afective nici nu ar mai fi nevoie, de fapt, de voință pentru ca ele să fie atribuite persoanei în cauză, pentru că, împreună cu voința se constituie în cele două repere de care omul se face responsabil, cele două repere care îl individualizează. Gândire, vrând-nevrând, este târâtă și ea, de cele două, într-o postură din care doar teoretic ar putea să scape dacă nu ar exista lumea eterică în care lasă urme, iar acolo nu vorbim de gândirea în sine ci de... ceea ce gândim.
Cum spuneam mai sus, mult mai avantajoasă pentru om, din punctul de vedere al responsabilității, ar fi calea prin care am făptui fără să gândim. Dar, în cazul ăsta, dăm de altă sintagmă... care, în societatea de care vorbeam pe la început, te-ar plasa într-o categorie a... proștilor sau, ne-am retrage cu evoluția unde eram înainte de a poseda sufletul rațiunii. Sigur că omul gânditor este fala perioadei evolutive în care ne aflăm, dar, o să treacă și asta, iar cei care vor constitui vârfurile viitoarelor... „societăți”, vor fi oameni care... nu vor mai gândi, la propriu. Unul care va mai raționa sau va mai gândi așa cum o fac astăzi marile noastre „genii”, va fi „arătat cu degetul”... ca fiind retardatul timpului. Despre treptele cunoașterii, pentru că despre așa ceva este vorba, am vorbit în alte postări.
Ar mai fi ceva de adăugat, pentru că tot suntem la capitolul fapte și responsabilități. Și, aș ilustra ideea tot printr-o zicală:
„Greșeala recunoscută este... pe jumătate iertată”. Să vedem, să vedem! Doamne ajută!

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!