agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Poezie Personale Proză Scenariu Eseu Presa Articol Comunități Concurs Special Tehnica Literara Multimedia

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de același autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 300 .



Despre bătrânețe și trecerea pragului
personale [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [OctavSemarian ]

2018-06-24  |     | 



În viață toate își au rostul lor. Bătrânețea face parte din aceeași ordine. Îți spuneam că moartea intervine atunci când legăturile corpului eteric cu cel fizic sunt desfăcute. O moarte accidentală, prematură, denotă o rupere forțată a unor legături care sunt foarte puternice. Desprinderea corpului eteric de cel fizic, și implicit a corpului astral și a eului, se face mult mai greu, ceea ce se traduce printr-o suferință mai mare. Lupta corpului fizic pentru supraviețuire este foarte mare. În plus, sufletul nu este pregătit pentru trecerea pragului. În momentul desprinderii el este foarte speriat. Nu știe ce se întâmplă. De multe ori nu se conștientizează moartea și mai ales faptul că după ea ar exisa ceva. El încă nu și-a pierdut memoria, amintirile. Din punctul ăsta de vedere el este ca în viață dar lipsit de corpul fizic prin care se putea manifesta în plan fizic, plan pe care încă îl mai percepe. Dispariția amintirilor se face odată cu dizolvarea corpului eteric în lumea eterică și asta durează câteva zile; ar fi vorba, de fapt, de o perioadă egală cu cea mai lungă veghe pe care respectivul a avut-o în viață. Un organism tânăr este foarte strâns legat de viață. Oamenii nu au încă o cultură a morții. Au doar o spaimă în legătură cu ideea asta. Bătrânețea își are marele rol de a te pregăti pentru acest eveniment. În primul rând, chiar dacă organismul este încă sănătos, legăturile despre care îți vorbeam sunt foarte slăbite, fapt care se resimte prin oboseală, o oboseală cronică. Desprinderea se face foarte ușor. Dacă intervine și o boala, o suferință, cu atât mai mult. Deteriorarea calităților fizice, suferința provocată de această deteriorare poate aduce și dorința de moarte, ceea ce nu este deloc rău. Ți-aș da ca exemplu pierderea capacităților mentale; memoria, puterea de a judeca etc. Sunt episoade care ușurează mult trecerea pragului și acceptarea noii stări, chiar dacă ele sunt penibile pentru cel care le „încearcă”. În general omul de astăzi nu mai este lăsat singur după trecerea pragului. Este imediat preluat de cineva. O să ajungem și la acel cineva când o să vorbim, poate, despre eurile omului. Dar să nu pui prea multă bază nici pe relatările celor care au dat un tur pe dincolo și s-au întors, entuziasmați, susținând că a fost grozav și vai ce mult regretă întoarcerea! Râd, pentru că, într-un fel, bancul ăla cu programul pentru turiștii care vizitează lumea cealaltă mi se pare destul de real. Nu spun că ei, acolo, nu văd ceva ce nu ar fi real. Vreau să spun că ei zăresc, în scurtul răstimp în care stau pe acolo, doar preambulul acestei existențe care, în perioada purgatoriului, nu este chiar floare la ureche. Bătrânețea nu trebuie privită ca o etapă deplorabilă din viață omului, ci ca una care ne ajută să facem trecerea dincolo. Deprecierea corpului fizic, pierderea calităților sale ar trebui să fie compensate de trăiri spiritule mai intense, de priviri retroactive în care să încercăm să ne înțelegem viața, să ne analizăm comportamentul. Nu trebuie uitat că abia după vârsta de 63 de ani omul este complet în ceea ce privește structura sa sufletească și spirituală. Abia după această vârstă judecățile și înțelegerile lui ajung la maturitatea integrității sale. La unii, poate nu! Stările în care regretăm fapte, situații și relații avute cu cei pe care viață ni i-a scos în cale, sunt foarte benefice pentru ce va urma după moarte. Ar fi bine să începem să le înțelegem de pe acum, cât suntem în viața, pentru că oricum vom fi puși față în față cu ele după moarte, iar acolo, prin lipsa corpului fizic, care atenuează trăirile de regret, durerile sufletești... intensitatea acestora este mai mare. Timpul estompează lucrurile. Împăcarea cu sine și mai ales cu ceilalți, acordarea iertării, iertarea cerută, chiar dacă „adresanții” au plecat înaintea noastră, sunt neprețuit de importante în economia viitoarei noastre ființe spirituale care urmează a înflori după moarte. Același lucru trebuie să-l facem și acolo dacă mândria sau încăpățânarea ne-a împiedicat să-l facem încă din viață. La purgatoriu mă refer. Greșelile înțelese și regretate încă din viață, scurtează timpul petrecut în purgatoriu. Bătrânețea, prin uitare, prin scleroză, desigur, își are și scopul de a desprinde, treptat, sufletul omului, de problemele care l-au preocupat în viață. Este, în fapt, un început al procesului de descarnare. Lucrurile astea trebuiesc înțelese la bătrânii noștri, la noi înșine ca fiind firești și benefice pentru drumul care ne așteaptă dincolo.
Imediat după moarte îți apare panorama viețuirilor tale diurne. Adică tot ce a fost înscris în memoria ta. Iar asta nu înseamnă numai ce crezi tu că ai memorat sau mai bine spus ce-ți mai aduci tu aminte. Nimic nu scapă! Ca să înțelegi fenomenul o să-ți spun că ceea ce numim noi memorie nu are o prea mare legătură cu creierul. Dacă ar fi așa, ai rămâne fără ea imediat ce ți-ai părăsi copul fizic. Creierul, în toată organizarea lui, nu face decât să ne aducă în conștiența de veghe ceea ce se derulează, de fapt, în structurile suprasensibile ale omului, adică în corpul eteric, astral și structura sufletească. Aici intra și procesul de gândire, nu numai cel de memorare. Memoria, adică amintirea noastră, este înscrisă în corpul eteric sub formă de urme. Cel mai mic act, pe care îl denumim cunoaștere, lasă acolo o urmă. Amintirea propriu-zisă, adică procesul prin care ne readucem în conștiența de veghe un eveniment sau altul este tot un proces de cunoaștere care are ca bază o percepție. Noi percepem, de astă dată, urma lăsată anterior în corpul eteric de către evenimentul respectiv, de către cunoașterea lui. Rolul creierului este doar de a le aduce în conștiența de veghe. Abia faptul că unul sau altul are o memorie mai bună sau mai proastă sau un mod de gândire sau înțelegere mai altfel, se datorează acurateții cu care creierul, prin organizarea lui, este mai capabil sau nu să înlesnească această conștientizare. La fel și cu gândirea. Noi nu gândim cu creierul. Cu el doar conștientizăm gândirea. Corpul eteric are natură temporală. Dacă ai putea să-l vezi, ai constata că el se „întinde” din momentul „acum” până puțin înainte de naștere când el a fost constituit prin intermediul corpul astral care i-a fost matrice. În el regăsești toată viața ta... memorată. Nimic nu este omis. Panorama despre care îți vorbeam este chiar desfășurarea spațială, în imagini alăturate, de astă dată, a vieții tale. Din momentul în care ea se dizolvă în eter, te golești de ceea ce au fost amintirile tale legate în special de lumea materială, și cum ele sunt baza personalității tale, a eului tău sufletesc cu care ai trecut prin viață, conștiența de sine se schimbă. Deci, pierderea corpului eteric duce la dispariția memoriei, nu pierderea creierului fizic odată cu corpul fizic. Odată cu corpul eteric dispare și capacitatea de memorare, adică tocmai cea care îți determina o continuitate a conștienței de sine. De asta se spune că eul tău din viață este efemer, pentru că dispare pur și simplu. Dintr-o dată ești „nimeni”, dar nici măcar asta nu conștientizezi, pentru că nu mai ai niciun reper de care să te legi, urmând ca la conștiența adevăratului tău eu pe care l-ai construit în viață să ajungi puțin mai târziu. Tabloul amintirilor tale îți va arăta intențiile pe care le-ai avut tu în momentul în care ai făcut fapta fără a simți și încărcătura emoțională pe care ai avut-o în acel moment. Toate amintirile tale, gândurile tale, intențiile dispar apoi în eterul cosmic. Le vei regăsi, cumva, în așa-zisa lume a intențiilor, acolo unde te vei folosi de ele și nu numai de ele, pentru a-ți creiona viitorul destin. În tine, în continuare, nu vei mai regăsi decât trăirile sufletești, sentimentele sau mai pe larg spus, simpatiile care te-au legat de tot ceea ce te-a înconjurat în viață, precum și de subiectele și conceptele pe care le-ai îmbrățișat, le-ai gândit și care erau rupte de lumea materială în substanța lor. Din momentul în care ai pătruns în astral, adică în purgatoriu, aceste simpatii și antipatii vor constitui lumea ta înconjurătoare, pentru că acolo se produce o... întoarcere pe dos ceea ce ai fost până acum în viață. Trăirile sufletești îți devin mediu înconjurător, iar trăirile pe care le-ai provocat tu altora, prin faptele tale, vor deveni interioritatea ta. Vei călca pe un sol în care antipatia est preponderentă, vei înota într-o apă în care cele două, antipatia și simpatia se vor echilibra, vei respira un aer în care simpatia începe să domine. Furtunile, adierile... vor fi date de pasiunile care te-au încercat, mai mult sau mai puțin, pe parcursul vieții. Trăirile tale sufletești, de data asta, vor fi constituite, în această lume, din trăirile pe care faptele tale le-au generat în sufletele celor afectați de ele, în bine sau în rău. Încet, încet aceste trăiri și înțelegerea pe care le-o vei acorda, vor naște adevărata ta conștiență de sine cu care vei păși apoi, în lumea spirituală, de care te vor lega afinitățile pe care le-ai dezvoltat, în legătură cu ea, în timpul vieții. Și cât de mult contează lucrul ăsta pentru viitoare existență pe care ți-o vei construi în acest periplu prin lumea spirituală! Dacă nu vei deschide punți de legătură între tine și această lume de dincolo încă din timpul vieții, pe parcursul traversării ei vei fi orb și surd la tot ceea ce acolo ți se va pune la dispoziție pentru reconstrucția viitoarei tale ființe încarnate. Și, apoi, în viitoarea viață te vei întreba de ce unii sunt cum sunt, iar tu te simți ca fiind bătut de soartă, dând vina pe ereditatea primită de la părinți sau pe ghinion. Lucrul ăsta vrea să-l transmită de fapt sintagma: „ce este legat în viață, rămâne legat și după moarte, iar ceea ce este dezlegat aici, dezlegat va fi și dincolo”. Doamne ajută!

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei și culturii. Scrie și savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică și concursuri. poezii
poezii
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare și confidențialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!