agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 436 .



Despre obiecte
personale [ Gânduri ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [icon ]

2018-10-14  |     | 



Distruse sau lăsate să dispară de la sine, înghițite de rugină, sau mâncate de carii, soarta obiectelor nu mai interesează pe nimeni. Obiectele intră și ies din viața noastră având un scop precis, acela de a servi unei nevoi, unei necesități reale sau imaginare. Am umplut lumea, realitate noastră, cu obiecte, care după un timp devin, demodate, învechite, inutile și trebuiesc înlăturate, scoase din uz, date la casare. Cineva se ocupă de aceasta. Sunt instituții, slavă Domnului, care scot din realitatea noastră imediată aceste obiecte. Unele sunt date la reciclat, alte lăsate să se autodegradeze. În orice caz, ”nimic nu se pierde, totul se transformă”, sunt înghițite de această realitate cu rosturile ei ascunse.

Și noi, oamenii, cu timpul devenim obiecte. Și fizic și psihic devenim rigizi, imobili, înțepenim. Doar mintea mai funcționează și asta doar uneori și nu la toată lumea. Apoi suntem extrași din realitate. Parcurgem doar un traseu. Intrăm în realitate și ieșim din ea. Deși nu știm de ce intrăm, știm în schimb, că nu vrem să mai ieșim. Unii dintre noi. O fi singura realitate? Realitatea aceasta; cu soarele și luna deasupra capetelor, cu norii, cu anotimpurile, cu munții și apele, cu întâmplările personale, care ne fac parcursul mai simplu sau mai complicat. Nici intrarea și nici ieșirea din realitate nu stă în puterea noastră, dar noi suntem oricând în puterea ei, în puterea acestei realități, aparent, fără niciun scop.

Plimbându-mă, ieri, cu bicicleta prin parc, am trecut cu roata peste o gânganie oarecare. De obicei sunt atent pe unde merg, dar de data aceasta nu am văzut-o. Am strivit-o și deci am scos-o din realitatea ei de gânganie. Presupun că avea de gând să traverseze aleea. Se ducea probabil să caute de mâncare sau să se întâlnească cu partenerul ei. Nu știu și nici nu cred că interesează sau va interesa pe cineva vreodată. Invers, nici pe suratele acelei gângănii, nu le va interesa vreodată soarta ei. Eu, măcar, îi însoțesc trecerea în neființă, cu un regret, cu un gând compătimitor. De ce nu, în semn de reciprocitate, lumea gângăniilor, m-ar compătimi și pe mine pentru părerea mea de rău pe care o simt, pentru acel accident nefericit?

Mă întreb dacă parcurgând bucata noastră de realitate, avem doar un rol decorativ sau unul practic, util.
Presupunând că sunt mai multe realități paralele, cum se tot vorbește, se pare că realitatea din jurul nostru, ar vrea să se reflecte în conștiința noastră și poate doar atât. Sau poate, scopul existenței noastre ar fi augumentarea acestei realități prin ea însăși? Cine știe!
Apar în permanență lucruri noi, obiecte noi, clădiri noi, orașe noi. În aceeași măsură apar și indivizi noi, care le crează. Și lucrurile și ființele sunt componentele realității noastre, actuale, care și ea suferă în timp, un proces de mărire și decădere. Permanența unei anume realități, istoricește vorbind, se încadrează, se delimitează, prin unele evenimente geologice, cataclisme, erupții vulcanice, cutremure, sau prin evenimente așa-zis sociale; revoluții, războaie, pandemii sau cine mai știe ce. Atunci, ce ne mai rămâne celor ca noi, cei de aici, din această realitate? Cu ce plecăm? Cu ce ne alegem? Care este rolul nostru? Cumva rolul nostru este inventarea credinței? Poate că da. În cele din urmă, singurul câștig al trecerii noastre prin această realitate a noastră, momentan, este credința. Credința că vom răzbate, prin atâtea și atâtea pericole și opreliști. Este credința că vom supraviețui. Pentru ce și de ce? Iar nu știu. Cu ce ne alegem? Poate cu speranța, că Dumnezeu nu se plimbă cu bicicleta.

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!