agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 60 .



din prietenie pentru ascultare
personale [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [JianuElena ]

2019-05-18  |     | 



- Ar fi trebuit să te ascult. Sau măcar să îți fi dat crezare.
Am lăsat-o să vorbească în continuare, crezând că mai avea ceva de spus. Dar nu a fost așa și o liniște apăsătoare s-a lăsat între noi. Îmi doream să încep a vorbi sau să scot măcar un cuvânt care să ne dezmorțească din acea tristețe, însă rămăsesem doar cu gândul de a vorbi. Timpul trecea odată cu șirurile lungi de cuvinte pe care doream să le spun, iar neputința de a le zice îmi prelungea tăcerea.
- Iertare pentru dezamăgirea pricinuită.
Nu eram dezamăgită, știam ce va urma cu mult timp înainte. Tot nu am spus ceva.
- Poate ar fi fost altfel, dacă...
Nu aveam de unde să știm cursul faptelor, dacă ar fi fost altfel. Din păcate, nu suntem obișnuiți să acceptăm realitatea și să o înfruntăm așa cum se cuvine. Chiar și acel dacă mi-a arătat că ea nu era înduplecată cu simțul realului. Sincer, nu eram nici eu. Cu siguranță ăsta era un alt lucru care ne sudase prietenia. Firește, nu i-am spus nimic.
- Ai putea să îți îndrepți privirea spre mine, simt că nu mă asculți.
-Te ascult. Eu simt că mai ai de zis.
M-am uitat înspre ea, dar nu am avut curajul să mă uit în ochii ei. Știam că erau verzi și frumoși și înlăcrimați.
Nu vreau să mă agăț de durerea altuia. Și nu am făcut-o, dar m-am agățat de posesorul ei, într-un mod sincer, plăcut, prietenesc. Nu trebuia să îmi îngădui asta. Ar fi trebuit să mă opun sentimentului de potrivire dintre noi două. Ar fi trebuit să îi las lacrimile să cadă și ar fi trebuit să las mințile mediocre să se înfructe cu tristețea ei. Cel mai bine ar fi fost să le fi lăsat să se prelingă pe chipul de-o culoare deosebită. Nici nu trebuia să mă uit la durerea ei. Îmi pare rău că nu am fost acolo când toate s-au întâmplat. Aș fi putut să o ajut mai mult, deși nu ar fi trebuit. Îmi pare rău că avem același suflet sensibil, deseori apreciat ca și nefiresc –de asemenea, o altă asemănare -. Îmi mai pare rău de neputința celorlalți de a o înțelege. Am văzut priviri aruncate spre ea ce trădau compătimire și milă. Trebuia să fie altceva. Eu am simțit altceva. Îmi pare rău că lacrimile ei nu au fost ale mele. Aș fi știut mai bine ce să fac cu ele. Trebuia să fie ale mele.
- Nu pot să schimb sensul lucrurilor, nu cred că am puterea asta. E greu să consimți totul. Coridorul e lung și nesfârșit și știu că mereu te aștepți să fii prinsă într-un colț stingher. Însă singurul lucru pe care pot să-l fac e să-ți fiu alături și să găsim amândouă fereastra sau ușa spre eliberare.

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!