agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 128 .



Roșii cu spițe
personale [ ]
antipoeme

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [ingergri ]

2019-07-24  |     | 



Mi-am zis de atâtea și atâtea ori
că voi ignora tot Restul,
și voi trăi doar din Poezie, prin Poezie, în Poezie etc...
Dar noi oamenii, suntem un fel de roșii cu spițe ...
Noi nu avem
(sau nu reușim să-l găsim? sau să-l păstrăm?)
un Nucleu de care să ne ancorăm.
Nu avem unul singur ci avem mai multe semințe,
și din fiecare sămânță pleacă spițele unei roți
a cărei rotație nu o putem controla.
Pentru că nu seamănă cu nimic altceva ...

*
Gândirea mea de stârc de cireadă
trece prin ochiul larg deschis al pisicii negre din sufragerie
prin ochiul sibaritic al pisicii negre din sufragerie
prin ochiul rebarbativ al pisicii negre din sufragerie
prin ochiul tăios ca o lamă al pisicii negre din sufragerie
prin ochiul felului meu de pisică Bubastis....
îi țin de o vreme mâna nemișcată pe capul ușor înclinat
într-o poziție care îi ridică puțin pleoapa de pe ochiul drept
astfel încât pot privi prin ochiul ei ca printr-un glob încremenit,
de sus în jos
Târziu mă ridic
mă îndepărtez
și după câțiva pași mă întorc spre ea și îi zâmbesc
așa cum zâmbești unui seamăn.
îmi răspunde închizând ochii pe jumătate.
Într-o zi ea îmi va reda echilibrul. (7 iunie 2019, 19.50)

*
Nu scriu
Nu beau
Nu mă droghez
Nu alerg după femei
sunt Vidul absolut
levitez în Vid
poate că Vidul sunt eu
apartamentul în care stau și aștept
se contractă ca o smochină
devin sâmbure
suspinul pisicii în somn echivalează cu vacarmul unei galerii de fotbal înnebunite de nedreptate ....
trosnetul șifonierului este un cutremur
înghesuit între două scânduri:
scândura vieții și scândura din vis
aștept ceva
spaime obscure
alimentate
nealimentate
studiate
nestudiate
cutremur de pământ pe fotoliul din sufragerie
pleacă de undeva din ceafă
devin un fel de eucalipt
foșnetul lui
tentativă de conexiune mentală cu un șoarece
O colivie vie sunt:
să-ți vină să-ți iei câmpii
și să simți că puterea de a o face s-a Topit
s-a dus acolo, a ajuns deja acolo, pe câmpii, înaintea ta ...
și stai cuminte la locul tău,
care nu e al tău...

*
3 iunie 2019, dimineața
Stă să plouă.
Nori gri apasă autobuze.
La intrarea în Parcul Herăstrău de la Arcul de Triumf o țâșnitoare defectă,
din care apa țâșnește abundent,
incontrolabil,
îmi ordonă să leșin.
Încerc să o opresc cumva, caut robinetul,
dar robinetul nu există...
Exact în clipa în care înțeleg că nu o pot opri începe să plouă ...
inundație
gestație
felație
poate că încep să devin adult.

*
Noi nu mai spunem decât cuvinte împietrite.
Vin din urmă copiii și întreabă: Ce sunt acestea? Ce e cu pietrele astea? Astea nu sunt cuvinte..
Și încep să spună cuvinte adevărate.
Dar și acestea, cu timpul, încep să împietrească
Și copiii lor vin din urmă și întreabă uimiți: Ce sunt aceste pietre?
...
”Cel mai mare bine pe care i-l poți face unui om este să-l scoți din această lume”,
scrie, printre gândăcei, sub piatra de la marginea drumului
pe care o ridic...

În satul Vlașca un cetățean și-a pierdut viața.
A regăsit-o puțin mai încolo, sub un măr,
printre celelalte mere
căzute
căzuse...

*

Când ești poet chiar și o mână de femeie cu degete groase,
unghii mici și roase cu dinții,
prinsă acolo, de bara de susținere din vagonul de metrou,
conține poezie.
Privind-o îți vine în minte un adjectiv,
sau o frunză de arțar ...

*

Depresie dusă pe picioare
Depresie cu picioare
spălarea pe picioare a Depresiei
spălarea pe dinți a Depresiei
Ou!

*

Deschideți ușile, suntem noi, copiii sclipitori,
cu aripile frânte, cu aripile scăpate de sub control,
uneori le târâm după noi,
alteori călcăm pe ele,
alteori se înviorează
le apucă spasmele
ne izbesc peste față, peste ochi
ne obturează vederea
vederile
vedeniile...
Deschideți ușile, suntem noi, copiii sclipitori,
albim...

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!