agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 3482 .



nu mă cheamă amélie
personale [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [amélie ]

2005-12-01  |     | 



Amélie, "...absent de toi, je t'aperçois en songe,
Ton image éclatante erre devant mes yeux"
(Guillaume Colletet - "La nuit et le jour")

ah ai venit iar așteptare
să amăgești copacii de pe strada mea
le mângâi nerăbdătoare rădăcinile cu degetele tale
le născocești câte un nume le promiți câte-o iubire
începând de-a doua zi dimineața
ei devin tot mai palizi și mai subțiri te strigă tu pleci nu întorci niciodată capul

pe strada aceasta nu mai așteaptă nimeni

degeaba tulburi clopoțeii de vânt din pragul ușilor
și-ntinzi capcane pentru pașii trecătorilor
aici visele se scriu în si bemol diminețile se înapoiază seara la ora 23 dar știi
ele vin nechemate îți traversează camera au siluete de ceară ți se strecoară în așternut
sunt fierbinți îți șoptesc numele de sub pernă
atunci ai să plângi prin somn uneori
nu vei înțelege vreodată de ce

pe strada aceasta nu mai visează nimeni

degeaba mă strigi la poartă așteptare
iubirea mea nu are cutie poștală
trimite-mi în ea ce dorești fotografii sau scrisori ale altora
n-am să le deschid niciodată
te văd schimbi plăcuțele cu numere de pe zidurile caselor
inversezi cifrele ții la barieră zilele fără soț la intrarea în oraș
inutil dorul meu va-ncepe negreșit diminețile la 6.30

în casa aceasta nu mai plânge nimeni așteptare
frunțile nu se sprijină de ferestre
merg pe linia albă a străzii cu ochii închiși
n-o să mă-ntrebe nimeni încotro plec
dacă mi-e sete dacă nu m-am rătăcit
auzi? fiecare piatră are alt scrâșnet sub pasul meu
pentru fiecare din ele am plâns cândva atunci mă numeam amélie. acum e târziu

în camera aceasta nu mai locuiește nimeni
uneori vine câte-o tristețe mereu alta
nu le văzusem niciodată așa de aproape
îmi par nespus de fragile cu rochiile lungi transparente
au călcâiele albe vorbesc în șoaptă
fac semne din geam cu brațele lor subțiri oamenilor
fiecăruia îi promite câte o gară câte un tren și-un peron
câte-o plecare o întoarcere uneori
și-o iubire cu bagajele strânse așteptând pe-o bancă
dar ei trec mai departe cu privirea în jos
ele nu se mâhnesc niciodată
acoperă oglinzile cu mătase albă opresc ceasornicele la ora știută
își desfac părul senzuale arătări cu picioare lungi în pantofi verzi din piele de șarpe
și pleacă

de câte ori a mai început dimineața aceasta
nu mai știu
îmi rămâneți voi sinucigașele neîmperecheatele mele secunde impare
le jour et la nuit așteptare și nu
nu născoci nume copacilor mei
n-am să-ți povestesc despre nici o patimă astăzi
hai du-te acum

pe strada aceasta nu mai așteaptă nimeni

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!